Doi copii, salvaţi în ultima clipă dintr-o casă cuprinsă de flăcări. Un poliţist aflat în timpul liber a intrat după ei în foc

Doi copii, cu vârstele de şase luni şi, respectiv, patru ani, au fost salvaţi de un poliţist aflat în timpul liber care a intervenit prompt la un incendiu izbucnit la o casă din comuna Dobra, a informat marţi Inspectoratul de Poliţie Judeţean (IPJ) Hunedoara.
Filip Stan
27 feb. 2018, 13:34
Doi copii, salvaţi în ultima clipă dintr-o casă cuprinsă de flăcări. Un poliţist aflat în timpul liber a intrat după ei în foc

Un incendiu puternic a avut loc luni seara la o casă din comuna Dobra. Agentul şef de poliţie Tudor Darie, de la Postul de Poliţie Dobra, a intrat în casa care ardea şi a scos afară doi copii, care se aflau singuri într-una din camerele locuinţei cuprinsă de flăcări.

„Poliţistul, care locuieşte în apropiere de casa care a luat foc, a ajuns primul la locul incendiului şi a pătruns în interior, alertat pe plânsetele copiilor aflaţi în una din camerele imobilului. Iniţial, acesta a reuşit să o scoată afară din casă pe fetiţa de patru ani, după care a intrat din nou în locuinţă, reuşind să îl salveze şi pe fratele acesteia, în vârstă de şase luni”, a declarat purtătorul de cuvânt al IPJ Hunedoara, Bogdan Niţu.

Potrivit Agerpres, la scurt timp, la faţa locului a ajuns un echipaj al pompierilor militari de la ISU Hunedoara, care a reuşit să stingă incendiul.

Cei doi copii sunt în afara oricărui pericol, ei fiind internaţi pentru investigaţii medicale la secţia de pediatrie a Spitalului Judeţean de Urgenţă Deva.

În urma cercetărilor efectuate de poliţişti, s-a stabilit că părinţii celor doi copii au plecat de acasă cu circa o jumătate de oră înainte de izbucnirea incendiului. Focul s-a declanşat de la o sobă care se afla într-o cameră alăturată celei în care erau copiii.

În acest caz, a fost sesizată autoritatea tutelară pentru protecţia copilului în vederea efectuării unei anchete sociale în cazul celor doi minori.

De asemenea, poliţiştii au întocmit un dosar penal pentru săvârşirea infracţiunii de distrugere din culpă, prin incendiere.

Agentul şef de poliţie Tudor Darie, în vârstă de 41 de ani, a fost încadrat în structurile IPJ Hunedoara din anul 2000, iar din anul 2009 îşi desfăşoară activitatea în cadrul Postului de Poliţie Dobra, după ce anterior a fost încadrat la Poliţia Oraşului Petrila.

„Deşi a dat dovadă de curaj, salvând viaţa celor doi copii, agentul de poliţie Tudor Darie consideră că şi-a făcut doar datoria şi crede că orice poliţist ar fi procedat la fel într-o astfel de situaţie”, a conchis purtătorul de cuvânt al IPJ Hunedoara.

DailyBusiness
Scandal în Parlament pe legea integrității. USR, PSD și PNL și-au aruncat acuzații dure în plen
Spynews
Imagini incredibile din incinta hotelului din Saturn. Ce se întâmplase cu câteva zile înainte ca zeci de oameni să se îmbolnăvească
Fanatik.ro
Brest, transfer tare din Liga Naţională a României! Câţi bani încasează Dunărea Brăila. Exclusiv
Capital.ro
Bonusul de pensionare despre care puțini știu. Suma poate ajunge la 10.000 de lei
Playtech.ro
Cum se ia în calcul la pensie concediul pentru creșterea copilului. Anul în care ai stat acasă contează
Adevarul
Un orădean, reținut după ce a fost filmat masturbându-se la fereastra apartamentului. Polițiștii au deschis anchetă
wowbiz.ro
EXCLUSIV | Primele imagini de la priveghiul Ancăi Pandrea. Sicriul cu trupul actriței a fost depus la capelă
Economica.net
Un nou model Dacia. Va fi electric şi nu e Spring
kanald.ro
Carnagiu pe un drum din Egipt. Cel puțin 22 de persoane și-au pierdut viața
iamsport.ro
Bombă! Puiu Popoviciu, negocieri cu o mare echipă din SuperLiga. Cu o avere de sute de milioane de euro, vrea să investească în fotbalul românesc
MediaFlux
Examen de Disertație la Facultatea de Medicină din București. Prof. univ. dr. Cătălin Cîrstoiu, decanul Facultății: Nu putem pregăti medicii de mâine numai cu răspunsurile medicinei de ieri | Foto și Video
stirilekanald.ro
VIDEO Cresc prețurile la alimente și energie. Presiune tot mai mare pe bugetele românilor