Drama unei mame cu zece copii: A rămas fără casă şi ar putea ajunge în stradă VIDEO

O femeie din Argeş, mamă a 10 copii, a rămas văduvă în urmă cu şapte ani, iar, de atunci, necazurile s-au ţinut lanţ. A rămas fără casă şi locuieşte într-o rulotă. Femeia este disperată pentru că, în curând, rulota i-ar putea fi luată şi ar putea ajunge cu cei mici în stradă.
Iulian Tudor
23 mart. 2015, 10:20
Drama unei mame cu zece copii: A rămas fără casă şi ar putea ajunge în stradă VIDEO

Familia din comuna Stolnici, judeţul Argeş, locuieşte de şapte ani într-o rulotă a Crucii Roşii. Femeia nu a reuşit să plătească facturile la curent şi a fost debranşată, potrivit România TV. Termenul de folosinţă a rulotei va lua sfârşit, iar femeia este îngrozită că va rămâne în stradă cu cei doi copii care i-au rămas în grijă.

„Sunt foarte amărâtă. Muncesc, car lemne cu spinarea toată ziua. Iarna asta n-am cumpărat un lemn, am folosit doar lemnele pe care le-am cărat cu spinarea toată vara”, a declarat femeia.

Familia supravieţuieşte de la o zi la alta din ajutorul social şi din alocaţiile copiilor. Chiar şi în aceste condiţii, femeia face tot posibilul să îi ţină pe copii la şcoală.

După ce au rămas fără tată, patru dintre copiii femeii s-au apucat de furat şi au fost închişi. Ceilalţi au plecat în străinătate.

CITEŞTE ŞI: Săracii României, prea bogaţi pentru ajutoarele de la UE VIDEO

DailyBusiness
Scandal în Parlament pe legea integrității. USR, PSD și PNL și-au aruncat acuzații dure în plen
Spynews
Cod portocaliu și galben de caniculă! Recomandările IGSU pentru români
Fanatik.ro
Șumudică, șanse minime să semneze! CFR Cluj pregătește varianta low-cost: Laszlo Balint. Exclusiv
Capital.ro
ANCPI repornește sistemul e-Terra. Activitățile de cadastru și publicitate imobiliară vor fi reluate etapizat
Playtech.ro
Care sunt singurele cinci plaje din România cu Blue Flag în 2026 și ce înseamnă această certificare. Condițiile pe care trebuie să le respect
Adevarul
Schimbare importantă în școli din toamnă. Câte ore de predare vor avea directorii și inspectorii
wowbiz.ro
„Am intrat în metastază” Alina Pușcău, anunț cutremurător înainte să intre în operație! Vedeta a transmis un mesaj emoționant fanilor
Economica.net
Un nou model Dacia. Va fi electric şi nu e Spring
kanald.ro
Imagini șocante pe un drum din Tulcea! Un copil a căzut dintr-o dubă aflată în mers și a ajuns în mijlocul șoselei, chiar în fața unui TIR
iamsport.ro
”S-a intensificat tensiunea, au apărut împușcături pe stradă...”. Vicecampioana mondială cu România a cerut de urgență transfer
MediaFlux
Irina Begu, ultimele imagini înainte de căsătorie. Jucătoarea de tenis a avut degetele în ghips, dar inelul de logodnă a eclipsat cârjele Foto și Video Paparazzi
stirilekanald.ro
UPDATE Zi decisivă pentru Călin Georgescu! Fostul candidat la prezidențiale află dacă va fi judecat pentru tentativă de lovitură de stat