În ce situaţie a ajuns Gabi Torje, fotbalistul pe care Dinamo îl vindea în 2011 cu 5 milioane de euro

Cariera lui Gabriel Torje (28 de ani) a intrat pe o trasă descendentă, iar experiența de la Dinamo, din a doua jumătate a sezonului trecut, nu a făcut decât să adâncească prăpastia în care pare că a căzut fotbalistul. Trecut pe linie moartă de Florin Bratu după doar câteva meciuri, mijlocașul și-a încheiat conturile cu gruparea din Ștefan cel Mare, la care a fost împrumutat în ultimele 6 luni.
Iulian Tudor
10 aug. 2018, 13:25
În ce situaţie a ajuns Gabi Torje, fotbalistul pe care Dinamo îl vindea în 2011 cu 5 milioane de euro

Torje a redevenit jucătorul lui Akhmat Grozny, formație la care mai are contract încă un an, scrie digisport.ro. Rușii nu îl mai doresc însă pe fotbalistul român, care se antrenează singur în țară. Agentul său încearcă să-i găsească echipă, însă lucrurile se mișcă greoi, în condițiile în care Torje a bifat doar 8 meciuri în tricoul lui Dinamo, în ultimul sezon.

Citeşte şi Dinamo – Voluntari 2-1: „Câinii” sunt lideri în Liga 1

În play-out, jucătorul nu a fost folosit deloc de Florin Bratu și, în loc să fie o nouă rampă de lansare, așa cum fusese în urmă cu 7 ani, Dinamo a reprezentat mai degrabă continuarea unui coșmar care pare că nu se mai termină pentru Torje.

Micuțul mijlocaș a primit „verde” din partea lui Akhmat Grozny să își găsească echipă până la finalul lunii august. În caz contrar, va trebui să se prezinte în Rusia, la formația de care aparține.

În cariera sa, Torje a jucat la Poli Timișoara, CFR Timișoara, Dinamo, Udinese, Granada, Espanyol, Konyaspor, Osmanlispor, Terek Grozny, Karabukspor și Akhmat Grozny. Udinese l-a luat de la Dinamo în 2011, pentru 5 milioane de euro, și l-a cedat definitiv la Terek, în 2016, pentru doar un milion de euro.

DailyBusiness
Sondaj CURS: AUR conduce în intențiile de vot, cu 34%, în timp ce PSD crește, iar PNL pierde teren. 77% dintre români cred că țara merge într-o direcție greșită
Spynews
Andreea Tonciu a reacționat după criticile pe care le-a primit. Vedeta s-a fotografiat cu animale sălbatice: ”Nu erau sedate”
Fanatik.ro
Universitatea Craiova, salt uriaș în clasamentul coeficienților! Oltenii pot egala performanța FCSB de acum 2 ani
Capital.ro
Petrișor Peiu avertizează că urmează un nou val de scumpiri în România: Europa se află în pragul unei noi explozii a prețurilor
Playtech.ro
Cine poate ieși la pensie în 2027. Calendarul pensionării și termenul pentru depunerea dosarului
Adevarul
A căzut pe scări la 3 ani și s-a trezit spunând că a fost preoteasă în Egiptul Antic. Povestea lui Dorothy Eady
wowbiz.ro
Guvernul pregătește eliminarea impozitului minim pe cifra de afaceri de la 1 ianuarie. Ce măsuri sunt anunțate
Economica.net
Un nou model Dacia. Va fi electric şi nu e Spring
kanald.ro
Noi reguli pentru șoferi din 6 noiembrie. Cine va obține sau reînnoi mai greu permisul de conducere
iamsport.ro
Un finanțator din SuperLiga ar avea mai mulți bani decât Gigi Becali, Dan Șucu și Mihai Rotaru la un loc: ”De unde vin?!”
MediaFlux
Se elimină un impozit important pentru români. Luca Niculescu anunță schimbarea de la 1 ianuarie 2027
stirilekanald.ro
VIDEO UPDATE Călin Georgescu află marți dacă scapă de închisoare. Fostul candidat la prezidențiale a fost dus la DIICOT