INTERNETUL folosit în exces sporeşte riscul apariţiei INFECŢIILOR în organism

O consecință neașteptată a utilizării excesive a internetului este alterarea funcției imunitare a organismului, crescând astfel riscul de a suferi de infecții, se arată într-un articol din passionsante.be.
Filip Stan
27 oct. 2015, 17:30
INTERNETUL folosit în exces sporeşte riscul apariţiei INFECŢIILOR în organism

Cercetarea realizată de specialiști de la Universitatea din Swansea (Țara Galilor) a vizat adulți de toate vârstele, dintre aceștia jumătate petreceau mult timp (în medie șase ore sau mai mult în fiecare zi) pe internet și îndeosebi pe rețelele de socializare, în timp ce restul persoanelor foloseau internetul moderat, scrie Agerpres.

După ce au fost analizate o serie de date, a rezultat că persoanele dependente de internet prezintă un risc cu 30% mai mare să sufere o infecție, îndeosebi răceală și gripă, decât ceilalți care folosesc moderat internetul.

Cercetătorii pun această sensibilitate pe seama slăbirii sistemului imunitar, ca urmare a unui mod de viață mai puțin sănătos, asociat cu dependența de internet. Impactul asupra imunității se exercită prin alterarea somnului (durata și calitatea perioadei de somn), comportamentul alimentar (consumarea alimentelor în fața calculatorului, îndeosebi biscuiți, chipsuri și băuturi carbogazoase), sedentarism (poziția stând și lipsa mișcării).

De luat în seamă este și aspectul psihologic, legat mai ales de izolare (utilizatorul petrece multe ore singur în fața monitorului calculatorului, zi de zi) și stres (deconectarea creează o senzație de lipsă).

În ceea ce privește izolarea, relațiile insuficiente cu „lumea exterioară” și cu alte persoane nu ajută consolidarea sistemului imunitar. Această legătură urmează să fie aprofundată în studii viitoare, încheie passionsante.be.

Citeşte şi STUDIU: Riscul de moarte prematură este redus de mâncarea condimentată

 

DailyBusiness
Siegfried Mureșan avertizează că blocajul politic din România riscă să aducă extrema dreaptă la putere
Spynews
Bianca Dan de la Insula iubirii urmează să se opereze. Ce se întâmplă cu fosta concurentă
Fanatik.ro
Rezultat halucinant între Steaua și FCSB! S-au marcat 16 goluri!
Capital.ro
Boala care ucide în tăcere: peste 140.000 de români mor anual fără să știe că sunt în pericol
Playtech.ro
De ce cheltuim mai mulți bani atunci când plătim cu cardul. Explicația pentru senzația că „dispar” fără să ne dăm seama
Adevarul
Controverse la Zoo Sibiu. Iepure viu, oferit unui piton, în fața copiilor: „Trebuie să simtă bătăile inimii animalului pe care îl vânează”
wowbiz.ro
Iubitul Valentinei, tânăra găsită moartă într-o valiză în râul Olt, s-a predat în Elveția. Vlad Bălțățeanu era căutat internațional
Economica.net
Un nou model Dacia. Va fi electric şi nu e Spring
kanald.ro
Biserica Ortodoxă Română este îndoliată! S-a stins din viață preotul Nicu Moldoveanu. Când și unde va fi înmormântat
iamsport.ro
S-a dezlănțuit la adresa lui Ianis Hagi în direct: ”Nu am văzut în viața mea jucător de nivelul ăsta! Eu și toți colegii mei de la școală îi eram superiori”
MediaFlux
Vladimir Putin a semnat decretul! Efectivele armatei ruse, sporite, alături de cheltuielile militare pentru 2027. Creșteri cu 27%
stirilekanald.ro
Tren lovit de o dronă rusească, la granița cu Polonia. Oficialii străini trecuseră prin zonă cu doar câteva minute înainte