Istoricul negativ de la Biroul de Credit va putea fi şters. Ce trebuie să faci ca să dispari din evidenţa băncii

Începând cu data de 25 mai, apar câteva noutăți semnificative în materie de protecție a datelor cu caracter personal. Odată cu implementarea Regulamentului general privind protecţia datelor cu caracter personal (GDPR), accesarea unui credit de consum devine online pe site-ul Biroului de Credit. Biroul devine obligat să permită clienţilor să îşi şteargă printr-o aplicaţie electronică accesul la datele personale, "pe un motiv întemeiat", s-au limitat oficialii instituţiei să informeze.
Alina Costache
08 mai 2018, 08:30
Istoricul negativ de la Biroul de Credit va putea fi şters. Ce trebuie să faci ca să dispari din evidenţa băncii

Cel mai mare impact al Regulamentului general privind protecţia datelor este asupra operatorilor a căror activitate principală este prelucrarea datelor și/sau prelucrarea unor date sensibile. Printre acestea se numără şi Biroul de Credit. Potrivit declaraţiei directorului general al Biroului de Credit, Şerban Epure, „Regulamentul introduce necesitatea unui nivel ridicat de transparenţă şi de protecţie a drepturilor persoanelor vizate. În consecinţă, şi Sistemul Biroului de Credit se va adapta acestor cerinţe, inclusiv printr-o informare riguroasă a persoanelor vizate în ceea ce priveşte drepturile acestora şi modalitatea de exercitare”.

El precizează că Biroul de Credit a dezvoltat o aplicaţie de exercitare a drepturilor persoanelor vizate (dreptul de acces, de ştergere, de rectificare, de opoziţie sau de restricţionare a prelucrării), care „va transmite solicitările pentru dreptul de acces către Biroul de Credit sau pentru celelalte drepturi, către participantul care a înregistrat informaţiile în cauză, care trebuie să decidă dacă solicitarea este justificată şi să comunice persoanei vizate decizia sa”.

Cu toate acestea, când accesezi aplicaţia despre care vorbeşte directorul general al Biroului de Credit trebuie să ai motive şi dovezi temeinice că solicitările tale de păstrare a intimităţii personale sunt justificate. „Ai nevoie de un motiv foarte temeinic pentru a solicita ştergerea datelor de la Biroul de Credit şi totul se va face pe bază de consimţământ”, spune Şerban Epure, fără să dea detalii suplimentare.

În plus, sistemul online de raportare a celor care accesează credite va permite o serie de modificări şi la Biroul de Credit, modificări ce vor permite celorlalte bănci să constate dacă unul din clienţii care urmează să acceseze un împrumut de la ei a mai făcut una sau două trageri în aceeaşi zi de la alte bănci. Într-adevăr, acest sistem va permite restrângerea acestei practici de supraîndatorare a unui client la mai multe bănci, el având aceleaşi venituri. Şerban Epure spune că va avea loc această restrângere dar şi că, „această facilitate este oferită de Biroul de Credit. În cazul transmiterii de către un Participant a informaţiei referitoare la acordarea creditului, informaţia va fi accesibilă în câteva secunde celorlalti Participanţi”.

Citeşte mai mult pe ECONOMICA.NET

DailyBusiness
Scandal în Parlament pe legea integrității. USR, PSD și PNL și-au aruncat acuzații dure în plen
Spynews
Soția lui Vali Vijelie le-a pus la punct pe admiratoarele manelistului! Ce "urare" le-a făcut Carmen Rusu
Fanatik.ro
Primele tensiuni la Universitatea Craiova! Conducerea îl acuză pe Coelho: „Să răspundă el! Avem bulevarde în apărare”
Capital.ro
A ieșit la pensie la 57 de ani și primește 6.006 lei. Ce arată decizia de pensionare
Playtech.ro
Cât curent consumă casa chiar și când nu folosești nimic. Aparatele care trag energie 24 de ore din 24
Adevarul
A sunat la 112 să-şi reclame vecinii că nu-l lasă să ia apă din fântâna lor. Cât l-a costat apelul pe un argeşean
wowbiz.ro
EXCLUSIV | Cine suportă costurile tratamentului Alinei Pușcău din America. Dan Alexa, dezvăluiri despre starea modelului: „Costă undeva la jumătate de milion. Situația e gravă”
Economica.net
Un nou model Dacia. Va fi electric şi nu e Spring
kanald.ro
O persoană a fost găsită carbonizată pe DN1, după ce mașina în care se afla a părăsit carosabilul și a fost cuprinsă de foc. Pompierii au intervenit de urgență
iamsport.ro
”Am văzut români prinși, bătuți”. Legenda Stelei, amintiri tulburătoare de la granița cu Iugoslavia
MediaFlux
Traian Băsescu l-a urecheat pe Nicușor Dan: Degeaba a chemat partidele. Le-a dat exact ce voiau să audă
stirilekanald.ro
UPDATE Zi decisivă pentru Călin Georgescu! Fostul candidat la prezidențiale află dacă va fi judecat pentru tentativă de lovitură de stat