Klaus Iohannis a prezentat o scrisoare de sprijin de la ANGELA MERKEL: Categoric mă susţine

ALEGERI PREZIDENŢIALE 2014. Klaus Iohannis a declarat, joi, că Angela Merkel, cancelarul german, îl susţine în cursa pentru Cotroceni şi a prezentat o scrisoare primită în acest sens, la data de 28 octombrie.
Ionela Marcu
13 nov. 2014, 10:49
Klaus Iohannis a prezentat o scrisoare de sprijin de la ANGELA MERKEL: Categoric mă susţine

ALEGERI PREZIDENŢIALE 2014.  Klaus Iohannis a declarat, la Adevarul Live, că nu a existat un plan ca Angela Merkel să vină în România, dar a prezentat o scrisoare primită de la cancelarul german, datată 28 octombrie.

„Categoric mă susţine, mi-a scris că mă susţine. Am o scrisoare de la domnia sa. (…) Nu e stilul meu să epatez cu scrisori de sprijin, cu sprijinul unor politicieni remarcabili. Pentru mine a fost o bucurie că am primit scrisoarea. Să fim realişti, şi doamna Merkel şi eu suntem şefi de partide în PPE şi ne sprijinim reciproc când sunt alegeri. E o notă specială în relaţia noastră, ne cunoaştem personal”, a spus Iohannis.

Întrebat cât ar conta pentru alegători relaţia cu cancelarul german, Iohannis a răspuns: „Cu siguranţă se pot întâmpla lucruri dintre cele mai bune. Există şi trebuie cultivate relaţiile bilaterale. Sunt foarte importante. E important să fim bine conectaţi la cea mai mare economie a Europei. Putem avea numai beneficii, investiţii noi, o creştere a schimburilor comerciale, o creştere de sprijin în PPE.”

„Stimate domnule Iohannis,
 
Am aflat cu bucurie faptul că veţi candida la alegerile prezidenţiale din 2 noiembrie din partea Alianţei Creştin Liberale. Cetăţenii români regăsesc în candidatura dumneavoastră o serie de virtuţi care în Europa sunt foarte apreciate. Ca primar al oraşului transilvănean Sibiu aţi dovedit competenţe administrative şi spirit european autentic. Prin trecerea PNL la popularii europeni şi prin alianţa încheiată cu PDL aţi reuşit să creaţi o forţă puternică a clasei de mijloc. Vă doresc multă determinare şi energie şi sper într-o victorie a dvs. şi a Alianţei Creştin Liberale„, este scris în scrisoarea respectivă, potrivit adevărul.

DEZBATERE PONTA-IOHANNIS. Cei doi finalişti s-au confruntat din nou. Vezi cine a fost mai incisiv

ALEGERI PREZIDENŢIALE 2014.  Pe de altă partem Iohannis a spus că cele două confruntări televizate cu Victor Ponta au fost „foarte intense ca şi emoţii şi cred că în asta constă dificultatea unor dezbateri cu o asemenea miză”.

„Telespectatorii de multe ori nu îşi dau seama ce se întâmplă acolo şi cred că sunt doi oameni care stau şi discută lucruri. Presiunea e imensă, tensiunea e mare şi, din acest motiv,unele au un rezultat mai bun, altele nu au rezultatul aşteptat şi astfel de dezbateri sunt teste foarte puternice pentru candidaţi”, a spus Iohannis.

Liberalul a precizat că cele două emisiuni au fost „în esenţă  bine făcute”.

ALEGERI PREZIDENŢIALE 2014.  „Ambele au satisfăcut nevoia de dezbatere, au adus informaţii, au creat premisele pentru a-l cunoaşte şi pe un candidat, şi pe altul. E bine că au fost două dezbateri. Alegătorul poate lua informaţii dintr-o parte şi alta. Sper că prin aceste apariţii, români care nu intenţionau să meargă lavot să îşi schimbe părerea. Poate vă amintiţi, am spus că aceste apariţii nu au fost negociate, contracandidatul meu a stabilit cu propriul staff când vor avea loc, lucru care nu mi-a plăcut, dar cum Ponta a evitat cu orice preţ organizarea pe o platformă publică neutră, am decis să merg. Nu putem avea un tur doi fără dezbateri. Dacă nu aş fi mers la acestea, nu am fi avut nicio dezbatere. Ponta nu are interes să se prezinte pe o platformă neutră. Am şi eu un program de campanie electorală, nu stau la dispoziţia cuiva să îmi facă program. Întâmplarea face ca pentru azi să fi primit două invitaţii. Cum am considerat că două dezbater au fost suficiente, am decis să merg la altă televiziune, la Digi 24”, a declarat Iohannis.

DEZBATERE PONTA-IOHANNIS. Iohannis: Domnule Ponta, i-a prostit Băsescu pe români când v-a pus prim-ministru?

DailyBusiness
Sondaj CURS: AUR conduce în intențiile de vot, cu 34%, în timp ce PSD crește, iar PNL pierde teren. 77% dintre români cred că țara merge într-o direcție greșită
Spynews
Claudia Ion de la Insula Iubirii, apariție neașteptată! Concurenta s-a afișat fără pic de machiaj
Fanatik.ro
Cristiano Ronaldo s-a retras OFICIAL de la naționala Portugaliei. Prima reacție a selecționerului Jorge Jesus. Update
Capital.ro
Premierul Luca Niculescu confirmă: Va exista o mărire de pensii în 2027. Ce spune despre procentul majorării
Playtech.ro
Orașul mare din România în care șoferii nu primesc amenzi de la radarele fixe. Sistemul a costat 43 de milioane de lei, dar nu funcţionează
Adevarul
Putin nu mai are încredere în Trump și vrea să intensifice atacurile asupra infrastructurii energetice a Ucrainei
wowbiz.ro
Vești pentru pensionari înainte de sărbători! Poșta Română a anunțat data de la care începe plata pensiilor în decembrie
Economica.net
Un nou model Dacia. Va fi electric şi nu e Spring
kanald.ro
Veste tristă în rândul pompierilor. Cristian Vasile Dragomir s-a stins la doar 49 de ani: „Odihnește-te în pace, camarade!”
iamsport.ro
Ilie Năstase l-a lăsat ”mască” pe Joe Biden! Ce i-a cerut fostul președinte american
MediaFlux
Bani pentru chirie. Se dau până la 600 de lei pe lună pentru tineri
stirilekanald.ro
VIDEO UPDATE Călin Georgescu află marți dacă scapă de închisoare. Fostul candidat la prezidențiale a fost dus la DIICOT