Miracolul din Rusia: Cine a fost singurul supravieţuitor al familiei regale Romanov FOTO

În grădinile din Windsor, Marea Britanie, există un mormânt pe care scrie "Aici se odihneşte Joy", dar în spatele acestei propoziţii se află o poveste incredibilă care vine tocmai din Rusia, la începutul secolului al XX-lea.
Cristina Dinu
28 ian. 2014, 07:29
Miracolul din Rusia: Cine a fost singurul supravieţuitor al familiei regale Romanov FOTO

Mormântul nu este al unui om, ci al unui câine din rasa spaniel, care i-a aparţinut fiului ultimului monarh al Rusiei, ţarul Nikolai II Romanov. El a fost executat în Casa Ipatiev, alături de soţia sa, împărăteasa Alexandra, cinci copii şi patru servitori de către comunişti, pe 17 iulie 1918, în Yekaterinburg.

Cum a ajuns câinele lor să fie înmormântat în Anglia, lângă Castelul windsor, este o poveste puţin cunoscută chiar şi de istoricii ruşi.

Joy era prietenul cel mai bun al prinţului Alexei, fiul de 13 ani al ţarului Nikolai şi s-a crezut, pentru mult timp că a fost şi el împuşcat de bolşevici, care nu mai doreau să rămână nicio urmă a familiei Romanov, pe care o învinovăţeau pentru problemele de atunci.

S-a descoperit, însă, că în timp ce alţi doi câini ai familiei regale au fost şi ei împuşcaţi, unuia dintre soldaţii bolşevici i s-a făcut milă de Joy şi l-a lăsat să trăiscă.

Soldaţii s-au retras, însă după ce s-au întors, peste opt zile, l-au găsit pe Joy alergând prin curte, într-o stare deplorabilă, înfometat, potrivit The Siberian Times.

Joy a ajuns, în cele din urmă, acasă la colonelul Pavel Rodzianko, care lucra alături de  British Expeditionary Force, în Siberia. Britanicii au fost daţi afară din Rusia de către bolşevici, iar Rodzianko l-a luat pe Joy cu el în Anglia.

„Cu inimile îngreunate am plecat din Vladivostok. Joy, micuţul spaniel bolnav, care şi-a văzut stăpânul omorât, în acea noapte oribilă, a călătorit cu mine. Nu am mai văzut Rusia de aunci”, scria Rodzianko în cartea sa, Tattered Banners.

Joy a trăit pentru tot restul vieţii, confortabil, undeva pe strada Clewer Hill din Windsor.

DailyBusiness
Siegfried Mureșan avertizează că blocajul politic din România riscă să aducă extrema dreaptă la putere
Spynews
Ce povesteau Gheorghe Moldovan, arbitrul găsit mort, și Irina despre căsnicia lor în urmă cu un an. Cât de îndrăgostiți erau: "Împreună putem..."
Fanatik.ro
Poate bate FCSB 10 meciuri la rând? Mihai Stoica a făcut calculele în direct: „Nu mă mai uit la clasament”
Capital.ro
Acciza la motorină rămâne redusă cu 25% și în luna octombrie. Cât vor plăti șoferii
Playtech.ro
Temperaturile au coborât sub zero grade Celsius în mai multe localități din România. Cum va fi vremea în următoarele zile
Adevarul
Putin ar fi călătorit în secret cu amanta sa în Kazahstan. Ce au descoperit jurnaliștii în datele despre zboruri
wowbiz.ro
EXCLUSIV | Cristina Dorobanţu, vedeta Ştirilor Kanal D, s-a căsătorit şi va deveni mămică: „Este ca un vis frumos pentru mine”
Economica.net
Un nou model Dacia. Va fi electric şi nu e Spring
kanald.ro
Se anunță noi scumpiri la raft. Fructele, legumele și pâinea ar putea costa mai mult în această toamnă
iamsport.ro
A plecat de la CFR Cluj în vară, dar deja nu mai este dorit de noul club: ”Vor să scape de el!”
MediaFlux
Acoperământul Maicii Domnului, sărbătoare cu cruce roșie. Ce nu ai voie să faci pe 1 octombrie pentru a nu aduce ghinionul asupra ta
stirilekanald.ro
Tren lovit de o dronă rusească, la granița cu Polonia. Oficialii străini trecuseră prin zonă cu doar câteva minute înainte