Orange a lansat servicii de internet prin fibră optică, voce fixă şi TV prin cablu

Orange a lansat, joi, servicii de internet prin fibră optică, voce fixă și televiziune prin cablu digital, în urma parteneriatului încheiat cu Telekom Romania Communications (fost Romtelecom) și anunțat în februarie.
Filip Stan
19 mai 2016, 10:58
Orange a lansat servicii de internet prin fibră optică, voce fixă şi TV prin cablu

Astfel, cel mai mare jucător local de telefonie mobilă devine operator convergent fix-mobil.

„Începând de astăzi, clienții pot opta pentru toate serviciile de telecomunicații de la Orange în orașele Cluj-Napoca, Iași și Timișoara, urmând ca acoperirea să fie extinsă în zonele urbane din restul țării, până la finele anului”, se arată într-un comunicat al companiei.

Noua ofertă de servicii Orange Home le aduce clienților internet prin fibră optică cu viteze de până la 1 Gbps, televiziune prin cablu digital sau prin satelit, voce fixă, precum și soluții de monitorizare și control al locuinței de la distanță.

„Ambiția noastră este să aducem aceeași experiență și în utilizarea serviciilor convergente – calitate, simplitate, oferte avantajoase și relevante – astfel încât Orange să devină prima lor alegere pentru întreaga gamă de servicii telecom”, a declarat directorul general al Orange România, Liudmila Climoc.

Clienții care aleg serviciile fixe și mobile de la Orange primesc o reducere de 20% la tarfele abonamentelor de internet fix și televiziune prin cablu, minute naționale nelimitate și mai mult internet pe mobil în pachetele de servicii mobile din ofertele Orange Family și Orange Share și, suplimentar, bonus 5 euro pentru fiecare an în rețea, pentru a cumpăra tablete, smartphone-uri sau accesorii.

În plus, clienții vor avea o singură factură pentru toate serviciile și un singur număr de contact pentru Serviciul Clienți, 499.

Potrivit operatorului, clienții Orange pot opta pentru una din cele trei variante ale abonamentului Orange Home Net, cu viteze maxime de download de 100 Mbps, 500 Mbps sau 1 Gbps, toate cu router Wi-Fi inclus.

Pentru clienții Orange cu abonamente pentru serviciile mobile pe 24 de luni, prețurile Orange Home Net sunt cuprinse între 7 și 11 euro (cu TVA).

Alături de abonamentul Orange Home Net, clienții pot completa pachetul de soluții pentru acasă cu servicii de televiziune și/sau de voce fixă.

Orange Home TV asigură o gamă variată de canale TV naționale și internaționale, precum și canale HD, atât prin cablu, în aria de acoperire din zonele urbane, cât și prin satelit.

De asemenea, indiferent de varianta aleasă, clienții pot urmări emisiunile, filmele și serialele preferate și în mișcare, pe telefon, tabletă sau laptop, prin Orange TV Go.

Cu serviciul de televiziune Orange Home TV prin cablu clienții au acces la peste 160 de canale TV.

Serviciile sunt disponibile pe maxim 5 televizoare, într-o locuință, dintre care 4 pot avea televiziune digitală și unul televiziune analogică. Utilizatorii pot alege din 3 pachete de bază – Analog, Explore și Global – și 5 opțiuni suplimentare, precum HBO sau Maxpack, ce oferă canale precum HBO și Cinemax.

Pachetele de bază includ de la 51 la 121 canale TV și au prețuri standard între 6 și 9 euro pentru clienții Orange abonați la serviciile mobile.

Orange Home Fix este un serviciu de voce fixă include 100 de minute naționale și 100 de minute în rețea pe lună, cu 1,25 euro/lună (cu TVA).

Orange este liderul pieței de telefonie mobilă din România cu 10,009 milioane de clienți la 31 martie și venituri de 935,5 milioane de euro în 2015.

Operatorul român este parte a grupului francez Orange.

Citeşte şi Vodafone va oferi servicii de televiziune

DailyBusiness
Nicușor Dan, înainte de Summitul NATO: România cere ca importanța Mării Negre să fie inclusă în declarația finală
Spynews
Răzvan Kovacs de la Insula Iubirii s-a împăcat cu fosta! Avem dovada
Fanatik.ro
Vin banii la Craiova! Rotaru vinde din acțiuni și vrea să transforme Universitatea într-o adevărată forță
Capital.ro
Veste tristă în lumea filmului. S-a stins unul dintre cele mai cunoscute nume ale cinematografiei. Sam Neill învinsese cancerul cu doar câteva luni înainte
Playtech.ro
România a intrat pe minus la angajări. Un singur județ mai angajează, Bucureștiul a pierdut peste 15.000 de salariați într-un an
Adevarul
Ziua în care armata română a salvat Rusia de la dezastru: Momentul critic în care oamenii țarului au înghițit în sec și au cerut ajutor
wowbiz.ro
A fost făcută publică cauza morții lui Gabi Mureșan! Cum au reușit pompierii să găsească trupul regretatului fotbalist
Economica.net
Un nou model Dacia. Va fi electric şi nu e Spring
kanald.ro
BREAKING NEWS Un bărbat și-a pierdut viața după ce autoturismul pe care îl conducea a fost acroșat de un tren, în județul Suceava
iamsport.ro
”Idee genială!”. Valentin Ceaușescu, în spatele uneia dintre cele mai inspirate mutări din istoria fotbalului românesc
MediaFlux
Românii trebuie să își înregistreze casele. Succesiunile sunt gratuite
stirilekanald.ro
Probleme cu stomacul? Digestia dificilă...
Masaj de cuplu la Soul Masaj București: de ce aleg cuplurile experiențe la salon în locul unei seri acasă?