MITING în scaune: PNL şi PDL au protestat la Guvern faţă de Ordonanţa privind migraţia primarilor VIDEO

PNL şi PDL (ACL) au organizat joi, în faţa Guvernului, un protest faţă de adoptarea ordonanței de urgenţă care permite aleşilor locali să-și schimbe partidul fără să piardă mandatul. Manifestanţii, printre care s-au numărat şi liderii ACL, au stat în scaune ca la cinematograf şi au urmărit clipuri anti-Ponta şi anti-Guvern.
Ionela Marcu
28 aug. 2014, 07:27
MITING în scaune: PNL şi PDL au protestat la Guvern faţă de Ordonanţa privind migraţia primarilor VIDEO

La miting au participat câteva sute de persoane, printre cei prezenţi numărându-se  Klaus Iohannis, Vasile Blaga, Cătălin Predoiu, Ludovic Orban, Mihai Voicu, Mihai Stanisoara, Sorin Rosca Stanescu şi Andreea Vass.

Practic, ACL a organizat un „cinematograf” în aer liber. Oamenii au urmărit pe un ecran montat în Piata Victoriei clipuri cu promisiuni neonorate ale lui Victor Ponta. Totodată, manifestantii au purtat tricouri si cartoane cu mesajul „Ponta fura alegerile” sau „Johannis presedinte”.

Candidatul ACL la alegerile prezidenţiale, Klaus Iohannis, a declarat că, prin protestul de joi, alianţa vrea să atragă atenţia asupra faptului că, prin ordonanţa de urgenţă iniţiată, Guvernul Ponta ‘încearcă să legalizeze traseismul politic’.

‘În 2006 s-a legiferat stabilitatea politică, iar, în 2014, Guvernul Ponta încearcă să legalizeze traseismul politic. Noi am atras atenţia că este o eroare mare, este o problemă mare pentru stabilitatea în administraţia publică locală din România. Sunt total împotrivă şi încercăm, prin acest protest organizat astăzi în Piaţa Victoriei, să atragem atenţia în ultimul moment Guvernului să renunţe la această iniţiativă, care evident este gândită doar pentru PSD, pentru a crea un avantaj electoral PSD-ului’, a precizat Klaus Iohannis.

El s-a arătat, totodată, îngrijorat de ‘presiunile’ care se fac asupra primarilor ACL.  ‘Eu sunt foarte îngrijorat, discutând cu primari, aflu în fiecare zi de noi şi noi cazuri unde se fac presiuni asupra primarilor noştri. Eu am toată încrederea în ei, însă o astfel de presiune, dublată de legalizarea traseismului, este un real pericol pentru stabilitatea administraţiei locale’, a susţinut Klaus Iohannis.

 

Aleşii locali vor avea la dispoziţie 45 de zile pentru a se înscrie într-un alt partid decât cel pe listele căruia au candidat, fără să-şi piardă mandatul, prevede proiectul de ordonaţă de urgenţă care dă liber la migraţie şi care urmează să fie adoptat joi de Guvern.

Noul termen de 45 de zile a fost anunţat de premierul Victor Ponta în şedinţa de Guvern, deşi în proiectul lansat în dezbatere publică era prevăzut un termen de 10 zile.

Citeşte şi PROIECTUL care dă liber la MIGRAŢIE: Aleşii locali au ZECE zile la dispoziţie pentru a-şi schimba partidul

Vicepremierul Liviu Dragnea a pus in dezbatere publica un proiect de OUG care permite migratia alesilor locali.

Astfel, primarii, preşedinţii consiliilor judeţene, consilierii locali şi consilierii judeţeni, dar şi supleanţii vor avea la dispoziţie zece zile pentru a-şi exprima în scris opţiunea cu privire la partidul politic din care doresc să facă parte, fără să-şi piardă funcţia.

„Pentru anul 2014, prin derogare de la prevederile art. 9 alin. (2) lit. h1) şi art. 15 alin. (2) lit. g1) din Legea nr. 393/2004 privind Statutul aleşilor locali, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 912 din 7 octombrie 2004, cu modificările şi completările ulterioare, în termen de 10 zile de la data intrării în vigoare a prezentei ordonanţe de urgenţă primarii şi preşedinţii consiliilor judeţene, consilierii locali şi consilierii judeţeni, precum şi candidaţii care au fost declaraţi supleanţi, isi pot exprima în scris opţiunea cu privire la partidul politic din care doresc să facă parte, fără ca aleşii locali respectivi să-şi piardă calitatea dobândită în urma alegerilor”, prevede proiectul de ordonanţă de urgenţă.

Citeşte şi Băsescu: Ordonanţa privind alegerile e neconstituţională, iar cea privind migraţia primarilor e pur electorală

Preşedintele Traian Băsescu a declarat că ordonanţa de urgenţă ‘legată de transferul de primari’ este neconstituţională.

‘De aceea este această disperare, să se încalce toate cutumele, inclusiv Constituţia, pentru că administraţia locală este instituţie constituţională, este definită în constituţie, ordonanţa de urgenţă nu trebuie emisă. De aceea fac un apel la Guvern şi la responsabilitate – să nu se emită ordonanţa de urgenţă cu privire la transferul primarilor. Am văzut argumentaţia pe care au adus-o cu privire la o astfel de lege – atenţie, lege, nu ordonanţă de urgenţă – din 2006. Sigur, cei care au aprobat legea, majoritatea care a aprobat legea are responsabilităţile ei, justificările ei, care sunt cu totul altele decât cele de acum. Justificarea este că atunci se introducea interdicţia pentru primari de a migra de la un partid la altul. Dar vă rog să căutaţi pe site-urile Curţii Constituţionale, chiar pe site-ul Preşedinţiei, veţi constata că şi atunci am întors la Parlament legea, pentru că lucrurile erau la jumătate. Acum însă sunt grosier anticonstituţionale şi cu un profund caracter electoral’, a spus Băsescu.

DailyBusiness
Sondaj CURS: AUR conduce în intențiile de vot, cu 34%, în timp ce PSD crește, iar PNL pierde teren. 77% dintre români cred că țara merge într-o direcție greșită
Spynews
Claudia Ion de la Insula Iubirii, apariție neașteptată! Concurenta s-a afișat fără pic de machiaj
Fanatik.ro
Marius Mitran, euforic după Craiova – Egnatia 2-0: „Știința bate tot, Coelho știe mult!”
Capital.ro
Pensii calculate greșit. Cine primește bani retroactiv și cine nu trebuie să restituie sumele încasate
Playtech.ro
Orașul mare din România în care șoferii nu primesc amenzi de la radarele fixe. Sistemul a costat 43 de milioane de lei, dar nu funcţionează
Adevarul
Ruptură în PNL Cluj: Emil Boc se delimitează de Alin Tișe, după ce a spus că vrea șefia partidului. Reacția președintelui CJ Cluj
wowbiz.ro
Vești pentru pensionari înainte de sărbători! Poșta Română a anunțat data de la care începe plata pensiilor în decembrie
Economica.net
Un nou model Dacia. Va fi electric şi nu e Spring
kanald.ro
Veste tristă în rândul pompierilor. Cristian Vasile Dragomir s-a stins la doar 49 de ani: „Odihnește-te în pace, camarade!”
iamsport.ro
Ilie Năstase l-a lăsat ”mască” pe Joe Biden! Ce i-a cerut fostul președinte american
MediaFlux
Impozitele pentru locuințe cu balcoane în 2027. Ministrul Dezvoltării dă vești celor care stau la bloc
stirilekanald.ro
VIDEO UPDATE Călin Georgescu află marți dacă scapă de închisoare. Fostul candidat la prezidențiale a fost dus la DIICOT