Pedepse de câte peste 18 ani de închisoare, pentru şase traficanţi de droguri. Aceştia au introdus în România 2,5 tone de cocaină

Şase cetăţeni străini, condamnaţi la începutul anului de Tribunalul Constanţa, la aproape 20 de ani de închisoare fiecare pentru trafic de droguri, după ce au introdus în ţară 2,5 tone de cocaină, au rămas cu aceleaşi pedepse după ce Curtea de Apel Constanţa a respins apelurile acestora. Decizia este definitivă.
Iulian Tudor
05 oct. 2018, 11:27
Pedepse de câte peste 18 ani de închisoare, pentru şase traficanţi de droguri. Aceştia au introdus în România 2,5 tone de cocaină

Curtea de Apel Constanţa a respins, vineri, ca nefondate, apelurile formulate de cei şase cetăţeni străini împotriva deciziei Tribunalului Constanţa din luna ianuarie a acestui an, prin care ei primiseră pedepse cuprinse între 18,5 ani şi 19,5 ani de închisoare. Decizia instanţei este definitivă.

Astfel, liderul grupării, Mimoun Kaabouni, de origine marocană, cu cetăţenie spaniolă şi olandeză, va sta după gratii 19,4 ani, cetăţeanul columbian Ramon Diego Narvaez – 19,5 ani, lituanienii Audrius Laurincikas şi Vygantas Gaidamavicius au de ispăşit o pedeapsă de 18,5 ani de închisoare, iar alţi doi membri ai grupării, Nerijus Mikailionis, Tadas Miceika, tot din Lituania, vor executa o pedeapsă 18,6 ani de închisoare.

Procurorii DIICOT au stabilit că în perioada aprilie – iunie a anului 2016 bărbaţii respectiv au introdus în România, prin Portul Constanţa, 2,5 tone de cocaină, ei ascuzând drogurile în spaţii special amenajate ale unor containere. Astfel, ei au utilizat ca paravan operaţiuni de import- export de aproximativ 320 de tone de banane aduse din Columbia în România.

Citeşte şi Unul dintre cei mai căutaţi mafioţi din lume, prins în România. Sicilianul se ascundea de trei luni la Oradea

De asemenea, între 21 – 29 iunie 2016, ei au încercat să scoată din România cantitatea de droguri, aceasta urma să ajungă în Europa de Vest.

„Pentru extragerea drogurilor, ei au închiriat un depozit pe raza localităţii Eforie Sud, desfăşurând aceste activităţi la data de 27 iunie 2016 şi la data de 29 iunie 2016, orele 20:00, moment în care procurorii D.I.I.C.O.T. împreună cu ofiţeri din cadrul DCCO au descins la acest imobil procedându-se astfel la constatarea în flagrant a infracţiunilor de trafic internaţional de droguri de mare risc şi trafic intern de droguri de mare risc„, spuneau procurorii DIICOT.

Anchetatorii au reuşit, astfel, prinderea a cinci dintre cei şase membri ai grupării. Tot în 29 iunie 2016, Mimoun Kaabouni a fost reţinut de către autorităţile spaniole în timp ce încerca să părăsească ţara, pe aeroportul din Malaga, el fiind adus în România în septembrie 2016.

Valoarea de piaţă a drogurilor se ridica la 625 de milioane de euro, afirmau procurorii DIICOT.

DailyBusiness
Sondaj CURS: AUR conduce în intențiile de vot, cu 34%, în timp ce PSD crește, iar PNL pierde teren. 77% dintre români cred că țara merge într-o direcție greșită
Spynews
Andreea Tonciu a reacționat după criticile pe care le-a primit. Vedeta s-a fotografiat cu animale sălbatice: ”Nu erau sedate”
Fanatik.ro
El e jucătorul de la UTA a cărui soție a vrut să-și ia viața. În vară, a fost refuzat de FCSB! Exclusiv
Capital.ro
Taxele și impozitele locale din 2027, decise diferit în marile orașe. Ce se întâmplă cu impozitul pe locuințe
Playtech.ro
Indexarea și majorarea pensiilor nu sunt același lucru. Care este diferența și când primesc pensionarii mai mulți bani
Adevarul
Moarte șocantă în Brazilia: fereastra unui hotel a cedat, iar o tânără a căzut în gol de la etajul 7. Momentul, surprins de camere
wowbiz.ro
Guvernul pregătește eliminarea impozitului minim pe cifra de afaceri de la 1 ianuarie. Ce măsuri sunt anunțate
Economica.net
Un nou model Dacia. Va fi electric şi nu e Spring
kanald.ro
Pescobar s-a însurat cu aleasa inimii sale, Lavinia Lorena. Cum și-a făcut apariția soția afaceristului în ziua cea mare
iamsport.ro
Un finanțator din SuperLiga ar avea mai mulți bani decât Gigi Becali, Dan Șucu și Mihai Rotaru la un loc: ”De unde vin?!”
MediaFlux
Avertisment fără precedent privind siguranța la metrou. Tragedia cu 69 de morți din Spania s-ar putea repeta în România
stirilekanald.ro
VIDEO UPDATE Călin Georgescu află marți dacă scapă de închisoare. Fostul candidat la prezidențiale a fost dus la DIICOT