„ACADEMIA HOŢILOR”, destructurată de DIICOT. Cum erau pregătiţi să fure din magazine de lux VIDEO

Procurorii DIICOT au efectuat joi 52 de percheziții domiciliare în cadrul unei anchete care vizează destructurarea unui grup infracţional organizat specializat în săvârşirea infracţiunilor de tâlhărie şi furt calificat din magazine de lux din mai multe ţări europene, precum Belgia, Marea Britanie, Franța, Germania, Austria, Olanda, Croația. Liderul acesteia este interlopul Adrian Botez, aflat în penitenciar pentru că a încercat să-l asasineze pe Dumitru Mironescu.
Iulian Tudor
23 apr. 2015, 08:46

Gruparea era organizată după reguli militare, iar liderul este Adrian Botez, care a înființat „Academia Infractorilor Români”. El conducere rețeaua din penitenciar, fiind cel care a fost eliberat anul trecut din greșeală, însă ulterior a fost prins. Acesta are de executat o condamnare de 10 ani de închisoare pentru tentativă de omor asupra lui Dumitru Mironescu.

Valoarea furturilor depășește 10 milioane de euro. Potrivit surselor, doar în cazul unei spargeri, anul trecut, la o bijuterie de lux din Marea Britanie s-au furat bunuri de 1,2 milioane de lire.

Aceleași surse susțin că, în Academie, au fost recrutați peste 100 bărbați. Membrii grupării aveau un cod de conduită al infractorului scris, aprobat de „comandantul suprem”, Adrian Botez, care cuprindea indicații cum să scape de anchetatori. Suspecții foloseau case conspirative din București pentru antrenamente.

La sediul DIICOT vor fi aduse la audieri 22 de persoane. Potrivit unor surse Mediafax, până la acest moment, oamenii legii au găsit bijuterii şi ceasuri scumpe şi au pus sechestre pe bunuri mobile, imobile, dar şi pe autoturisme de lux.

CITEŞTE ŞI: Percheziţii în Vâlcea, la persoane bănuite de înşelăciuni prin metoda accidentului

DailyBusiness
Amendă record pentru o companie de ride-sharing din București: 32 de persoane lucrau fără forme legale
Spynews
Fetița bătută de mamă pe o stradă din Constanța și fratele ei au fost luați de Protecția Copilului. Ce se întâmplă acum cu mama. Decizie de ultimă oră!
Fanatik.ro
Ce s-ar întâmpla, de fapt, cu AUR dacă ar fi organizate alegeri anticipate? „Iau sub 30%, au greșit că n-au votat Guvernul Veștea”
Capital.ro
Prețuri carburanți miercuri, 8 iulie. Cât costă cea mai ieftină benzină în România. Lista celor mai mici tarife
Playtech.ro
Un șezlong în România a ajuns să coste mai mult decât în Grecia. Cât ajunge să plătească o familie la plajă
Adevarul
SURSE Cine e premierul dorit de PSD și de Nicușor Dan. PNL, dispus să negocieze
wowbiz.ro
Armin Nicoară, filmat în timp ce încerca să sărute o altă femeie! Saxofonistul s-a ales cu un val de critici: „Să îți fie jenă!”
Economica.net
Un nou model Dacia. Va fi electric şi nu e Spring
kanald.ro
Ea este femeia din Tulcea care și-a găsit sfârșitul pe o bancă, după ce a fost acroșată de o mașină ajunsă pe trotuar. Șoferul ar fi vrut să evite un alt autoturism
iamsport.ro
Fostul fotbalist de la Dinamo a semnat cu o nou-promovată
MediaFlux
Horoscop 8 iulie: Energia zilei aduce schimbări, claritate și noi oportunități
stirilekanald.ro
Probleme cu stomacul? Digestia dificilă...
Masaj de cuplu la Soul Masaj București: de ce aleg cuplurile experiențe la salon în locul unei seri acasă?