Peste 200 de amenzi, de când a intrat în vigoare Legea antifumat. Statisticile complete oferite de IGSU

Poliția locală și structurile MAI au dat 211 amenzi în cuantum de 38.500 de lei și 295 de avertismente pentru încălcarea Legii antifumat de la intrarea în vigoare a acestui act normativ și până în prezent, informează, sâmbătă, Inspectoratul General pentru Situații de Urgență (IGSU).
Filip Stan
26 mart. 2016, 08:59
Peste 200 de amenzi, de când a intrat în vigoare Legea antifumat. Statisticile complete oferite de IGSU

Una dintre activitățile derulate la nivel național de IGSU a avut în vedere respectarea prevederilor Legii nr.15/2016 privind modificarea și completarea Legii nr.349/2002 pentru prevenirea și combaterea efectelor consumului produselor din tutun.

Totodată, în ultima săptămână, inspectorii au continuat controalele în cluburi, baruri, discoteci, săli de cinema, săli de spectacol, precum și la unități turistice pentru a se asigura că acestea respectă măsurile de apărare și stingere a incendiilor.

Astfel, personalul specializat din componența serviciilor profesioniste pentru situații de urgență a desfășurat 1.846 controale la nivel național, în urma cărora au fost aplicate 3.662 sancțiuni (3.199 avertismente și 463 amenzi contravenționale), în cuantum de 1.099.603 de lei, menționează IGSU.

Citeşte şi Actriţa Adriana Trandafir, după legea antifumat: „E posibil să nu mai joc!”

În plus, specialiștii au asigurat instruirea personalului angajat, astfel încât aceștia să cunoască și să respecte regulile de prevenire a incendiilor, și au desfășurat exerciții de evacuare cu personalul aflat la locul de muncă.

Tot în ultima săptămână, au avut loc 1.598 de acțiuni pentru educarea preventivă, pregătirea și verificarea adoptării măsurilor de protecție a populației privind modul de comportare specific tipurilor de risc.

În plan operațional, au fost derulate 7.584 de intervenții, salvatorii fiind solicitați la 416 misiuni de stingere a incendiilor, 6.492 de cazuri pentru acordarea primului ajutor medical, 37 de misiuni de descarcerare și 109 pentru deblocare/salvare.

În cele cinci zile, 6.213 persoane au fost asistate medical de către pompierii care încadrează echipajele de prim-ajutor medical, iar 106 au fost salvate din medii ostile vieții, arată IGSU.

DailyBusiness
SUA introduc testarea pentru deficitul de testosteron în rândul militarilor de peste 30 de ani
Spynews
Oana Roman își sărbătorește tatăl! Ce surpriză i-a pregătit lui Petre Roman
Fanatik.ro
Nadia Comăneci a numit trei sportivi puternici din România. Pe cine vede Zeița de la Montreal drept un exemplu notabil
Capital.ro
Curs valutar miercuri, 22 iulie. Ce valoare au euro, dolarul american și gramul de aur. BNR a publicat noile cotații
Playtech.ro
Cât costă o bere și un burger la Nibiru 2026. Bugetul real pentru o zi la mare
Adevarul
Paradoxul imobiliar din România: vânzările scad, dar prețurile cresc. Gabriel Biriș: „Ne așteaptă o ajustare de durată, de circa 5 ani”
wowbiz.ro
Dragostea plutește la propriu pe litoral! Doi îndrăgostiți au transformat marea într-o scenă de film romantic. Turiștii prezenți s-au uitat de două ori
Economica.net
Un nou model Dacia. Va fi electric şi nu e Spring
kanald.ro
Bani pentru elevii care au obținut media 10 la examenele naționale! Ce sume ar putea primi absolvenții
iamsport.ro
400.000 de euro salariu pentru transferul verii la FCSB. Jucătorul a ajuns deja în România
MediaFlux
Grindeanu va cere desecretizarea discuțiilor pe care le-a avut președintele cu liderii partidelor din fosta coaliție: Românii ar fi bine să vadă ce își asumă liderii politici la întâlnirile oficiale
stirilekanald.ro
Femeie lovită de trăsnet când făcea plajă: „Soțul ei...
NetBet: o prezență licențiată neîntreruptă pe piața de iGaming din România