Preţurile apartamentelor din Capitală, în creştere cu 3% pe fondul infuziei de lichidităţi din piaţa monetară

Epuizarea fondurilor pentru programul Prima Casa, infuzia de lichidităţi din piaţa monetară şi dobânzile în scădere la creditele în lei au avut ca efect intensificarea cererii pe piaţa imobiliară şi, implicit, o creştere vizibilă a preţurilor în Capitală cu până la 3%, conform unei analize realizate de un site de specialitate, remis, miercuri, Agerpres.
Iulian Tudor
05 nov. 2014, 14:24
Preţurile apartamentelor din Capitală, în creştere cu 3% pe fondul infuziei de lichidităţi din piaţa monetară

Analiza efectuată a fixat valoarea medie de cumpărare a unui apartament cu patru camere la aproximativ 107.000 euro în octombrie, apartament care luna precedentă a costat 103.200 euro, iar în octombrie 2013 – 102.750 euro. În cazul garsonierelor, preţul a atins 34.756 euro, în scădere faţă de luna precedentă (34.902 euro), dar şi faţă de preţul obţinut la vânzare în octombrie 2013 (35.818 euro). Apartamentele de două şi trei camere s-au vândut în octombrie cu aproximativ 53.500 euro, respectiv 76.500 euro, în urcare faţă de luna precedentă, când un apartament de două camere se vindea cu 52.850 euro, iar unul de trei camere cu 75.000 euro. Preţurile sunt totuşi în scădere faţă de cele din octombrie 2013, atunci când un apartament de două camere ajungea la 56.268 euro, iar unul de trei camere la 79.000 euro.

Citeşte şi Care este cea mai convenabilă variantă de casă. Din fier, lemn sau cărămidă şi beton

Conform statisticilor, cele mai mari preţuri medii plătite de cumpărători s-au înregistrat în sectorul 1 – 72.100 euro pentru un apartament cu două camere, în vreme ce în sectorul 6, preţul nu a sărit de 46.000 euro. Pe locul secund ca preţ mediu de vânzare se situează sectorul 3, acolo unde un apartament cu două camere a fost cumpărat cu 60.161 euro.

Localizarea locuinţei este un criteriu important pentru cumpărători, preţul mediu plătit la cumpărarea unui apartament cu două camere în sectorul 1 fiind aproape la fel de mare ca al unuia cu trei camere în sectoarele 4 (74.300 euro) sau 5 (73.800 euro).

Citeşte şi Apartamente noi versus apartamente vechi. Care este diferenţa de preţ

În ceea ce priveşte compartimentarea locuinţelor, preţurile pentru locuinţele decomandate cresc proporţional cu numărul de camere. Astfel, diferenţa de preţ la vânzarea unui apartament cu două camere este de aproximativ 4.500 euro în favoarea celui decomandat, în timp ce pentru un apartament cu 4 camere, diferenţa ajunge la 22.000 euro. Acelaşi fenomen a avut loc şi la capitolul confort, acolo unde cei care au optat pentru Confort Lux au plătit sume de bani considerabil mai mari, cu cât s-au orientat mai mult către apartamente cu un număr crescut de camere.

Până la sfârşitul lui 2014, începutul lui 2015, reprezentanţii site-ului anticipează o scădere a numărului de tranzacţii, lucru obişnuit pentru lunile de iarnă, fapt care este posibil să conducă la o revenire a preţurilor pe un trend descendent, chiar dacă băncile se vor întrece în acordarea de credite ipotecare pentru populaţie.

DailyBusiness
Siegfried Mureșan avertizează că blocajul politic din România riscă să aducă extrema dreaptă la putere
Spynews
Maria de la Mireasa a recunoscut că a făcut declarații care l-au deranjat pe Bogdan. Ce i-a spus la task-ul cătușelor
Fanatik.ro
Spania, lecție pentru fotbalul românesc! Ce s-a întâmplat după ce ibericii au învins România U21 în urmă cu 7 ani
Capital.ro
Noua taxă TollRo vine cu amenzi neașteptate. Cât poate plăti un șofer care nu achită la timp
Playtech.ro
Greșeala din aplicația TollRo care îi poate costa scump pe șoferii de camioane. CNAIR, despre regula importantă pe care trebuie să o respecte după fiecare cursă
Adevarul
Cine este pilotul erou care a salvat 174 de oameni după ce a fost înjunghiat de copilot: gestul care a prevenit o catastrofă
wowbiz.ro
EXCLUSIV | Cristina Dorobanţu, vedeta Ştirilor Kanal D, s-a căsătorit şi va deveni mămică: „Este ca un vis frumos pentru mine”
Economica.net
Un nou model Dacia. Va fi electric şi nu e Spring
kanald.ro
Se anunță noi scumpiri la raft. Fructele, legumele și pâinea ar putea costa mai mult în această toamnă
iamsport.ro
Bombă! FC Koln, ofertă pentru unul dintre jucătorii din naționala României: 'Vorbesc foarte frumos despre el'
MediaFlux
Dezvăluiri din celula lui Călin Georgescu! Anunțul soției sale, Cristela
stirilekanald.ro
Tren lovit de o dronă rusească, la granița cu Polonia. Oficialii străini trecuseră prin zonă cu doar câteva minute înainte