Protest inedit. Mai mulţi săteni din Caraş-Severin au intrat în greva foamei din cauza NOROIULUI

Oamenii din Fizeş sunt revoltaţi pentru că de două decenii trăiesc izolaţi în noroi. Primarul nu le-a asfalatat străzile şi nici drumul care leagă satul de centrul comunei. Sătui de promisiuni, oamenii au intrat în greva foamei, iar noaptea trecută au dormit în stradă, în faţa primăriei.
Iulian Tudor
23 feb. 2016, 13:25
Protest inedit. Mai mulţi săteni din Caraş-Severin au intrat în greva foamei din cauza NOROIULUI

Localnicii sunt nevoiţi să meargă pe jos prin mocirlă sau, în cel mai bun caz, cu maşinile personale. Asta pentru că nu există un alt mijloc de transport.

E dezastru ca pe Marte, numai cratere„, spune un localnic.

Culmea, deşi merg prin noroi până la genunchi, oamenii au în sat fântâni arteziene.

În ciuda protestului extrem, primarul nu a avut nici o reacţie. Solidari cu ei sunt alţi 60 de localnici care au mers în faţa primăriei să-i susţină.

La Fizeș au fost o serie de revolte – mai ales din cauza drumurilor și a celui județean în principal- dar nu s-a rezolvat nimic de atâția ani. Au fost făcute sesizări și memorii la Consiliul Judetean, la Prefectură, la Poliția economică, dar nu s-a rezolvat nimic, doar promisiuni. Se pare că de această dată, primarului Luca i s-a înfundat fiindcă fizeșenii sunt mai hotărâți ca nicio dată să nu renunțe până ce la Primăria Berzovia nu va veni DNA-ul sau cineva din Corpul de control al Guvernului fiindcă ei acuză nereguli de milioane de euro de-a lungul celor 20 de ani de mandat ale lui Luca Coriolan.

DailyBusiness
Cine ar putea fi potențialii candidați la președinție la alegerile din 2028 în SUA
Spynews
Șoc în lumea mondenă! Mădălina Apostol a murit! S-a întâmplat azi noapte la 2:00
Fanatik.ro
Editorial din tribună după primul meci al Craiovei fără gol primit în deplasare: „Campioana și-a început marșul către primul loc”
Capital.ro
Ce să alegi între dobânda fixă și cea variabilă. Detaliul care poate schimba rata lunară
Playtech.ro
Compania care nu a dat afară niciun angajat de aproape 100 de ani. Proprietarul promite să păstreze tradiția și în era AI
Adevarul
„Ce făcurăți, bă, nărozilor? Vă rătăcirăți?” Misterul camionului cu numere de Olt ajuns pe drumurile din Afganistan
wowbiz.ro
Monica Gabor, adevărul dureros despre moartea Mădălinei Apostol! A dezvăluit ce probleme de sănătate avea partenera lui Nick Rădoi: „O bătălie pe care a purtat-o în secret”
Economica.net
Un nou model Dacia. Va fi electric şi nu e Spring
kanald.ro
Ea este femeia care și-a pierdut viața în timp ce își conducea mama pe ultimul drum. Maria a fost strivită de un bolovan
iamsport.ro
Șocant! Fostul jucător al FCSB s-a lăsat de fotbal la doar 27 de ani: 'O săptămână n-am putut să mă mișc'
MediaFlux
Horoscop 14 septembrie 2026. Săptămâna începe cu surprize mari! Unele zodii primesc o veste excelentă, iar altele trebuie să ia o decizie pe loc
stirilekanald.ro
Tren lovit de o dronă rusească, la granița cu Polonia. Oficialii străini trecuseră prin zonă cu doar câteva minute înainte