Replici şi insulte celebre: Gandhi: „Cred că civilizaţia occidentală este… o idee bună” GALERIE FOTO

Războiul vorbelor, la apogeu. Istoria este plină de "vorbe de duh" ale personalităţilor din toate timpurile. Iată câteva dintre cele mai cunoscute.
Sânziana Stancu
15 feb. 2014, 07:04
Replici şi insulte celebre: Gandhi:

Bette Miller

Odată, actriţa americană spunea despre prinţesa Anne: „Este o mare iubitoare de natură, în ciuda a ceea ce i-a făcut natura ei”. Nu se ştie exact cănd, unde şi cu ce ocazie a făcut Bette Midler această afirmaţie, dar se ştie că s-a referit la aspectul fizic al prinţesei membră a familiei regale britanice, cel de-al doilea copil şi unica fiică a reginei Elisabeta a II-a şi a prinţului Philip.

În ceea ce o priveşte pe cea care a vorbit astfel despre prinţesa Anne, Bette Midler, aceasta are o carieră prolifică. Este actriţă, compozitoare, producătoare şi manager artistic din Statele Unite, căştigătoare, între altele, a trei Premii Grammy, patru premii Globul de Aur, trei premii Emmy şi premiul special Tony. A vândut peste 30 de milioane de albumuri muzicale. Numele ei de scenă, dar neoficial, al actriţei Miller este Divine Miss M.
 
John Barrymore

După o zi de filmări, actorul John Barrymore şi prietenii lui s-au oprit la un bar din Hollywood. La un moment dat, actorul şi-a croit drum către toaletă, dar, din nefericire, a nimerit în toaleta doamnelor. Şi-a dat seama unde se află de fapt numai când o doamnă a intrat şi a fost oripilată cănd l-a văzut acolo pe actor.

„Cum îndrăzneşti! Aceasta este pentru doamne!”, i-a spus femeia. Actorul, probabil puţin „ciupit”, s-a întors cu faţa, ţinându-şi organul cu mâna, stupefiind-o pe femeie cu replica lui: „Aşa e, asta este pentru doamne!”…
 
Preşedintele Calvin Coolidge

Cel de-al 30-lea preşedinte al Statelor Unite, Calvin Coolidge, nu fusese poreclit degeaba „Taciturnul Cal”. Era renumit pentru faptul că vorbea foarte puţin.

Odată, când se afla la un dineu, a nimerit alături de Dorothy Parker, scriitoare de satiră şi poetă. Parker i-a spus preşedintelui: „Domnule Coolidge, am făcut un pariu cu un prieten de-al meu, care a spus că de la dumneavoastră nu voi putea scoate mai mult de două cuvinte”. Preşedintele i-a răspuns prompt: „L-aţi pierdut!”.
 
Papa Ioan al XXIII-lea

Puţini Suverani Pontifi au avut simţul umorului. Printre ei s-a numărat şi Papa Ioan al XXIII-lea.

 

Întrebat odată de un jurnalist „câţi oameni lucrează la Vatican”, Suveranul Pontif i-a răspuns fără să stea nicio clipă pe gânduri: „Aproximativ o jumătate”…

Mahatma Gandhi

Fostul lider al Mişcării indiene pentru Independenţă, Mahatma Gandhi, a fost întrebat de presă, cu ocazia vizitei sale în Marea Britanie, în 1931, ce părere are despre civilizaţia occidentală.

El a răspuns sec: „Cred că este o idee bună”.
 
Winston Churchill

Odată, Lady Nancy Astor i-a spus fostului premier britanic Winston Churchill, mai în glumă, mai în serios: „Winston, dacă ai fi soţul meu, ţi-aş pune otravă în cafea”. Churchill i-a răspunsă fără să stea nicio clipă pe gânduri: „Nancy, dacă ai fi soţia mea, aş bea-o.”…

Un alt schimb de replici a avut cu Bessie Braddock, care îi spusese odată: „Winston, eşti beat. Mai rău, eşti dezgustător de beat”. Winston i-a răspuns: „Betsie, draga mea, eşti urâtă. Mai mult, eşti dezgustător de urâtă. Dar mâine, când mă voi trezi, voi fi sobru, în timp ce tu vei fi tot dezgustător de urâtă.
 
Elizabeth Taylor

Celebra actriţă cu ochi violeţi şi viaţă amoroasă încălcită şi palpitantă spunea la un moment dat că „unii dintre cei mai importanţi bărbaţi din viaţa mea au fost câinii şi caii”.

Noel Coward:

Scenaristul Noel Coward a luat-o odată peste picior pe buna lui prietenă, scriitoarea Edna Ferber, care era îmbrăcată mai sobru, într-un costum ce semăna cu cele purtate de bărbaţi.

„Edna, arăţi aproape ca un bărbat”, i-a spus Noel. Iar Edna i-a răspuns:”Şi tu”.
 
Alfred Hitchcock

În timpul unor filmări, celebul regizor Alfred Hitchcock a fost întrebat de actriţa Mary Anderson: „Care ar fi partea mea cea mai bună, domnule Hitchock?”.

 

El i-a răspuns: „Cea pe care stai acum!”

Dorothy Parker

Rivalitatea dintre scriitoarea Clare Boothe Luce şi poeta Dorothy Parker a escaladat la un moment dat într-un schimb de replici usturătoare, când cele două s-au întâlnit în dreptul unei uşi.

„Vârsta înaintea frumuseţii”, i-a spus Luce lui Parker, deschizându-i ea uşa rivalei sale şi poftind-o să treacă: „Perlele înaintea porcului”, i-a răspuns Parker.

George Herman „Babe” Ruth

În anii de după Primul Război Mondial, George Herman „Babe” Ruth devenise cel mai faimos jucător de baseball din Statele Unite ale Americii. În timpul unei crize economice fără precedent în istorie “Marea Criză”, cu ocazia unei conferinţe de presă la care a fost invitat, „Babe” Ruth este pus la colţ de un reporter pentru faptul că în acel an a câstigat mai mult decât preşedintele SUA, Hoover.

Ruth îi da replica reporterului: “Poate ca aşa este, am câstigat mai mulţi bani, dar eu am avut un an mult mai bun decât presedintele”.

George Bernard Shaw
 
Aflat la premiera spectacolului său, “Braţele şi Bărbatul” care a avut loc la Londra, în 1894, este chemat, la căderea cortinei, alături de actori, pe scenă, pentru ovaţii şi aplauze. Un singur spectator s-a ridicat în picioare şi a început să huiduie: “Huo, huo!”.
 
 
Shaw s-a întors în direcţia din care se auzeau huiduielile şi a zis: ”Sunt de acord cu tine, prietene, dar ce putem face noi doi împotriva acestei mulţimi de oameni, care este de o altă părere?”

Olivia Clemens

 
Soţia scriitorului Mark Twain era deseori supărată de înjurăturile şi limbajul său licenţios. Într-o zi, după ce Twain a început să înjure din cauza unei mici tăieturi pe care şi-o făcuse din neatenţie, în timp ce îşi rădea barba, Olivia a început să repete înjurătura, pe tot parcursul zilei, în speranţa că soţul său va considera reprobabilă această atitudine şi îşi va modifica comportamentul.
 
 
 
Seara, înainte de culcare, Twain îi spune “Draga mea, se pare că ai memorat bine discursul, dar niciodată nu vei nimeri tonul potrivit!”.

Mae West

 
A devenit o actriţă faimoasă a începutului de secol XX, după ce a scris, a regizat şi a jucat şi rolul de producător pentru câteva piese de teatru, care au ajuns ulterior pe Broadway.
 
 
În prima sa piesă, intitulată simplu “Sex”, West a combătut convenţiile sociale ale timpului şi a jucat cu succes rolul unei prostituate, fiind însă condamnată la opt zile de închisoare, pentru coruperea moravurilor tinerei generaţii.
 
În piesa de teatru Diamond Lil, un personal feminin admira bijuteriile personajului jucat de West şi exclama: “Dumnezeule, ce frumoase diamante!”, West îi dă replica “Draguţă, Dumnezeu n-are nici o legatură cu asta!”
 
Sarah Palin
 
Aflată în campanie electorală, în 1996, spunea către Barack Obama: “Singura diferenţă între o gospodină cu copii dintr-o suburbie şi un pitbull este rujul”.
 
 
Obama i-ar fi răspuns: “Poţi să-i dai cu ruj unei scroafe şi tot o scroafă ramâne”.

Frank Sinatra


 
Referindu-se la Robert Redford, Frank Sinatra a spus odată: „Cel puţin, bine că a găsit în sfârşit iubirea adevarată … dar ce păcat că nu se poate însura cu sine însuşi”.

Liam Gallagher

 
Vorbind despre Victoria Beckham, Liam Gallagher a spus despre soţia celebrului fotbalist David Beckham, fostă membră a formaţiei Spice Girls:
 
 
„Sunt convins că nu poate să mestece gumă şi să meargă în linie dreaptă, ce să mai spunem despre ipoteza că ar putea să scrie o carte?”

DailyBusiness
Isărescu avertizează: Tensiunile din Orientul Mijlociu cresc riscurile pentru economia României
Spynews
Probleme în Misiunea Artemis II! Ce s-a întâmplat la câteva ore după ce a decolat spre Lună
Fanatik.ro
Supărarea lui Mircea Lucescu în ultimul dialog avut cu Horia Ivanovici. Ce a zis pe patul de moarte: „O viață plină de nedreptăți. Acum, la final, mai suport încă una!?”
Capital.ro
Ce se va întâmpla cu Călin Georgescu. De ce a fost ridicat controlul judiciar. Adevărata miză
Playtech.ro
Cu ce începi întotdeauna curățenia generală: așa scutești timp și energie
Adevarul
Apocalipsa după Donald Trump. Amenințare fără precedent la adresa Iranului: „O întreagă civilizație va muri în această seară”
wowbiz.ro
Ultimul mesaj transmis de Mircea Lucescu înainte să moară! Ce mărturisire cutremurătoare a făcut „Il Luce”: „Gata, s-a terminat…”
Economica.net
Un nou model Dacia. Va fi electric şi nu e Spring
kanald.ro
„De ce n-ai avut grijă de el?” Ce a ieșit la iveală în cazul copilului de 12 ani care și-a pierdut viața după ce a căzut de la etajul unui bloc. Fratele mai mare ar fi fost martor
iamsport.ro
SURPRIZĂ! Un puternic afacerist ar fi interesat să investească la Steaua: ”Vine să se bage serios, nu să facă figurație!”
MediaFlux
Vești bune pentru pensionari privind plata pensiilor! Miercuri, 8 aprilie, intră banii pe cardurile seniorilor. Anunț oficial
stirilekanald.ro
Știrea momentului în România!
Va reuși CFR Cluj a patra victorie consecutivă în Superliga? Cum arată cotele pentru FCSB vs CFR Cluj