Rovana Plumb: Majorarea salariului minim, o măsură corectă şi absolut necesară pentru România

Rovana Plumb, vicepreşedinte PSD şi ministru al Muncii, a declarat, miercuri, că majorarea salariului minim este o măsură care va ajuta economia pe termen lung.
Filip Stan
10 dec. 2014, 14:29
Rovana Plumb: Majorarea salariului minim, o măsură corectă şi absolut necesară pentru România

„În România există încă decalaje majore de ordin social, iar măsurile de dreptate socială luate de Guvernul Ponta au rolul de a reduce aceste inegalități și de a crea o societate inclusivă. Ȋn această logică a fost luată și decizia de a mări treptat salariul minim. Astfel, de la 1 ianuarie 2015 acesta va crește de la 900 de lei la 975 de lei, iar în luna iulie va ajunge la 1050 de lei.

Am reușit ca în discuțiile cu FMI să impunem această măsură. Majorarea salariului minim, în ultimii ani, a venit și pe fondul creșterii salariului mediu, rezultată din evoluțiile economice pozitive.

Salariul minim reprezintă un standard minimal și o formă de protecție și respect pentru cetățeni. Ȋn definitiv, este o măsură corectă, care este aplicată de mai multe țări din Uniunea Europeană. Inclusiv Germania a aprobat în vara acestui an introducerea salariului minim.

Nu împărtășesc deloc opiniile celor care consideră că salariul minim nu ar trebui majorat. Dimpotrivă, cred că aceasta este o măsură care va ajuta economia pe termen lung.
Doresc să-i asigur pe români că ne vom respecta promisiunile făcute și vom continua să luăm măsuri de dreptate socială”, a spus Rovana Plumb.

DailyBusiness
RO-Wine: Vinuri din 15 țări și trei zile în care Bucureștiul devine, din nou, capitala vinului internațional
Spynews
Iubita lui Andrei Ștefănescu a împlinit 37 de ani! Ștefania Ducă a sărbătorit alături de prezentator și de fiul acestuia
Fanatik.ro
Rinat Ahmetov, investitor la o echipă din România? Miliardarul și-a trimis managerul la Guvern. Planul celui mai bogat ucrainean
Capital.ro
Interdicție pentru proprietarii de locuințe și terenuri. Legea stabilește limite clare chiar și pentru bunul propriu
Playtech.ro
Cele mai ieftine destinații din Grecia pentru vara 2026. Unde aleg românii să meargă cu buget redus
Adevarul
Cum să cureți chiuveta din bucătărie: ghid complet pentru o scurgere fără mirosuri și bacterii
wowbiz.ro
Rezultatele autopsiei lui Robert, elevul de clasa a VIII-a din Bacău, care a murit în curtea școlii. Ce spune mama băiatului
Economica.net
Un nou model Dacia. Va fi electric şi nu e Spring
kanald.ro
Mama lui Robert, adolescentul care s-a stins din viață în curtea școlii, susține că fiul ei putea fi salvat. Femeia neagă că băiatul ar fi avut probleme de sănătate: ,,Copilul mai avea puls”
iamsport.ro
Anamaria Prodan șterge pe jos cu Giovanni Becali: ”Nu mai are jucători nici cât negru sub unghie, dar vorbește de fiecare! Louis Munteanu era al meu, nimeni nu visa vreodată”
MediaFlux
Legea Salarizării se schimbă. Lista cu veniturile pe care le vor câștiga magistrații, profesorii, militarii, polițiștii și medicii
stirilekanald.ro
Moscova, sub asediul dronelor, cu câteva zile înainte de mega-parada lui Putin. O clădire de lux, lovită în plin
PSG – Bayern și Atletico – Arsenal se joacă azi și mâine. Cote 1×2, antepost și ponturi