Salariul minim pe economie din România este al doilea cel mai mic din UE, după Bulgaria

România are unul dintre cele mai mici salarii minime pe economie din ţările Uniunii Europeană (UE), aproape 322 de euro după majorarea din 1 februarie, depăşind doar Bulgaria, unde salariul minim este de 235 de euro. În Luxembourg, acesta ajunge la 1.999 de euro, maximul din UE, potrivit Eurostat.
Filip Stan
13 feb. 2017, 15:25
Salariul minim pe economie din România este al doilea cel mai mic din UE, după Bulgaria

În ianuarie 2017, zece state membre, localizate în estul Uniunii Europene, aveu reglementate salarii minime sub 500 de euro pe lună: Bulgaria (235 de euro), România (275 de euro), Letonia şi Lituania (câte 380 de euro), Republica Cehă (407 euro), Ungaria (412 euro), Croaţia (433 de euro), Slovacia (435 de euro), Polonia (453 de euro) şi Estonia (470 de euro).

România intră în categoria statelor care au salarii minime sub 500 de euro. De la 1 februarie, salariul minim pe economie în ţara noastră este de 1.450 de lei – aproximativ 322 de euro.

Potrivit Mediafax, în alte cinci state membre, localizate în sud, salariul minim variază între 500 şi 1.000 de euro pe lună: Portugalia (650 de euro), Grecia (684 de euro), Malta (736 de euro), Slovenia (805 euro) şi Spania (826 de euro).

În celelalte şapte state membre – localizate, geografic, în vestul şi în nordul Uniunii Europene – salariul minim depăşeşte 1.000 de euro pe lună: Marea Britanie (1.397 de euro), Franţa (1.480 de euro), Germania (1.498 de euro), Belgia (1.532 de euro), Olanda (1.552 de euro), Irlanda (1.563 de euro) şi Luxembourg (1.999 de euro).

Pentru comparaţie, salariul mediu în Statele Unite era de 1.192 de euro pe lună în ianuarie 2017.

DailyBusiness
Sondaj CURS: AUR conduce în intențiile de vot, cu 34%, în timp ce PSD crește, iar PNL pierde teren. 77% dintre români cred că țara merge într-o direcție greșită
Spynews
Claudia Ion de la Insula Iubirii, apariție neașteptată! Concurenta s-a afișat fără pic de machiaj
Fanatik.ro
Cristiano Ronaldo s-a retras OFICIAL de la naționala Portugaliei. Prima reacție a selecționerului Jorge Jesus. Update
Capital.ro
Premierul Luca Niculescu confirmă: Va exista o mărire de pensii în 2027. Ce spune despre procentul majorării
Playtech.ro
Orașul mare din România în care șoferii nu primesc amenzi de la radarele fixe. Sistemul a costat 43 de milioane de lei, dar nu funcţionează
Adevarul
Putin nu mai are încredere în Trump și vrea să intensifice atacurile asupra infrastructurii energetice a Ucrainei
wowbiz.ro
Vești pentru pensionari înainte de sărbători! Poșta Română a anunțat data de la care începe plata pensiilor în decembrie
Economica.net
Un nou model Dacia. Va fi electric şi nu e Spring
kanald.ro
Veste tristă în rândul pompierilor. Cristian Vasile Dragomir s-a stins la doar 49 de ani: „Odihnește-te în pace, camarade!”
iamsport.ro
Ilie Năstase l-a lăsat ”mască” pe Joe Biden! Ce i-a cerut fostul președinte american
MediaFlux
Bani pentru chirie. Se dau până la 600 de lei pe lună pentru tineri
stirilekanald.ro
VIDEO UPDATE Călin Georgescu află marți dacă scapă de închisoare. Fostul candidat la prezidențiale a fost dus la DIICOT