Sindicatul „Pro Lex”: Poliţia Română va beneficia de 5.000 de autovehicule noi

Poliţia Română va beneficia, în perioada următoare, de un număr de 4.500-5.000 de autovehicule noi, care vor fi achiziţionate cu suma totală de 31 milioane de euro, se arată într-un comunicat remis joi AGERPRES de Sindicatul Naţional al Poliţiştilor Şi Vameşilor "Pro Lex".
Iulian Tudor
04 sept. 2014, 11:33
Sindicatul

„Pe linia îmbunătăţirii parcului auto învechit, au fost întreprinse demersurile pentru aprobarea utilizării sumei de 31 milioane de euro, provenită din veniturile proprii ale Ministerului Afacerilor Interne (MAI), pentru achiziţionarea a 4.500-5.000 de autovehicule noi pentru Poliţia Română”, a declarat Vasile Lincu, preşedintele Sindicatului „Pro Lex”.

Potrivit acestuia, alte 450 de autospeciale ar urma să intre în dotarea MAI din luna octombrie, prin programul Rabla, la care ministerul a aplicat în acest an.

Citeşte şi Poliţia Română va lucra ca în filme: Vor exista detectivi-psihologi ce analizează mintea criminalului

DailyBusiness
Sondaj CURS: AUR conduce în intențiile de vot, cu 34%, în timp ce PSD crește, iar PNL pierde teren. 77% dintre români cred că țara merge într-o direcție greșită
Spynews
Un fenomen rar ar putea da peste cap vremea în Europa! Ce se întâmplă cu vortexul polar și la ce să se aștepte România
Fanatik.ro
Atac la foștii selecționeri înainte de România – Polonia: „Nu au carte!”
Capital.ro
Majorarea pensiilor din 2027. Valentina Robu, șefa Casei de Pensii: Se va reflecta în drepturile aferente lunii ianuarie
Playtech.ro
Cât ar putea crește impozitul pe mașină în 2027. Diferențele dintre un autoturism vechi, unul hibrid și unul electric
Adevarul
Românii vor putea economisi pentru pensie fără impozit pe câștiguri. Cum funcționează noile conturi de investiții din 2027
wowbiz.ro
Tensiuni în familia regretatului Gabi Stângău! Mama vrea să-și deshumeze fiul și să-l ducă în locul natal. Văduva violonistului rupe tăcerea: „Nu mi-a fost comunicată nicio solicitare oficială”
Economica.net
Un nou model Dacia. Va fi electric şi nu e Spring
kanald.ro
Atac armat în SUA, la mică distanță de Casa Albă! O persoană și-a pierdut viața
iamsport.ro
A numit antrenorul pe care ar vrea să-l vadă în SuperLiga: ”De ce nu îl încearcă o echipă?”
MediaFlux
Planul unui bărbat de a-l scoate pe Călin Georgescu din arest: ”Îi lichidăm pe toți, îl luăm pe Călin de acolo cu elicopterul”
stirilekanald.ro
Știrea momentului în România