Stela Popescu a fost găsită moartă în locuinţa sa. A fost deschis dosar de MOARTE SUSPECTĂ

Stela Popescu a murit! Actriţa în vârstă de 81 de ani a fost găsită moartă în locuinţa sa. Din primele informaţii, se pare că a suferit un stop cardio-respirator. În vară, Stela Popescu a mărturisit că suferă de diabet și era nevoită să ia niște medicamente "jumătate de oră pe zi"! 
Roxana Gagiu
23 nov. 2017, 13:52
Stela Popescu a fost găsită moartă în locuinţa sa. A fost deschis dosar de MOARTE SUSPECTĂ

Actriţa Stela Popescu a murit. Marea actriţă va fi înmormântată duminică la cimitirul din Cernica, a anunţat actorul Alexandru Arşinel, care a fost la locuinţa artistei.

Arşinel a spus că nu are cuvinte acum pentru a spune ce a însemnat Stela Popescu pentru el.

„A fost un om extraordinar. Atât trebuie să ştiţi”, a spus actorul, părăsind locuinţa Stelei Popescu. 

Trupul neînsuflețit al actriței Stela Popescu a fost transportat la Institutul Național de Medicină Legală (INML) în vederea efectuării necropsiei. În cauză sunt efectuate cercetări sub coordonarea Parchetului de pe lângă Tribunalul București.

Potrivit datelor furnizate joi de Poliția Capitalei, prin efectuarea necropsiei vor fi clarificate anumite aspecte de natură medicală.

Cercetările în cauză sunt efectuate de compartimentul „Morți suspecte” din cadrul Serviciului Omoruri, sub coordonarea Parchetului de pe lângă Tribunalul București, arată sursa citată. 

Citeşte şi: Dosar de MOARTE SUSPECTĂ în cazul actriţei Stela Popescu

Stela Popescu a murit. Actriţa Stela Popescu, în vârstă de 81 de ani, a murit joi. Viceprimarul Capitalei, Aurelian Bădulescu, a confirmat decesul.

Primele informaţii arată că fiica adoptivă a acesteia a sunat la 112, după ce a găsit-o pe actriţă căzută în holul casei.

„Apelul la 112 a fost primit la ora 15:32. Au fost trimise două mașini: una de prim ajutor și una de terapie intensivă de la spitalul Floreasca, ce a ajuns prima în aproximativ opt minute de la apel. Din păcate, colegii de pe mașina respectivă nu au avut ce face. Decesul survenise cu mult timp înainte. A fost anunțată poliția și constatat decesul”, a declarat Raed Arafat.

Inspectoratul pentru Situaţii de Urgenţă Bucureşti-Ilfov a precizat că la 112 a fost primit un apel de la o persoană care anunţa „existenţa unei persoane de sex feminin cu probleme respiratorii severe, în strada Alexandru Donici”.

La faţa locului au fost trimise două echipaje SMURD (tip B şi C), însă actriţa era decedată, nemaiputând fi făcute manevre de resuscitare.

La locuinţa actriţei a ajuns şi o echipă de poliţişti, pentru cercetări.

Cunoscută ca partenera de scena a actorilor Alexandru Arsinel – alaturi de care a aparut, in ultimii ani, intr-o reclama la un lant de farmacii – si Stefan Banica, precum si pentru rolurile sale din pelicule ca „Nea Marin Miliardar”, „A doua cadere a Constantinopolului” si „Secretul lui Nemesis”, Stela Popescu avea 81 de ani. Actrita ramasese vaduva in urma cu ani buni, dupa ce sotul sau, Puiu Maximilian, a pierit.

Citeşte şi: Stela Popescu a murit. Ultimele imagini cu marea actriţă

Luni, 13 şi marţi, 14 noiembrie, Stela Popescu a avut spectacol pe scena Sălii Mari a Palatului Național al Copiilor. În mai puţin de o lună, marea actriţă urma să aniverseze cea de-a 82-a aniversare.

Citeşte şi: Stela Popescu, optimistă înainte de ultimul drum: „Oamenii nu trebuie să se vaite. Priveşte înainte, viaţa este scurtă şi frumoasă”

Stela Popescu a fost o actriță română de teatru, film și televiziune. A realizat cupluri celebre alături de Ștefan Bănică și Alexandru Arșinel.

Citeşte şi: STELA POPESCU a murit: „Dacă te uiţi înapoi s-ar putea să te mai întristezi”

Stela Popescu s-a născut într-o familie de învățători modești, iar prima amintire pe care o are bine întipărită în memorie este invadarea Basarabiei de către armata rusă. Atunci, în 1940, tatăl ei considerat intelectual, deci dușman de clasă, este deportat în Siberia, iar mama se refugiază, împreună cu fiica în România, la Brașov. În 1953, susține examenul de admitere la facultate și este repartizată la Facultatea de Limbă Rusă „Maxim Gorki”, la care renunță după un an și jumătate când intră în echipa Teatrului Ministerului de Interne. În 1956 este admisă la Institutul de Artă Teatrală și Cinematografică, iar în paralel continuă să susțină spectacole de teatru.

La sfârșitul facultății, este repartizată la Teatrul din Brașov, acolo unde ajunge să susțină 400 de spectacole pe an. Din 1963 până in 1969 joacă la Teatrul de Revistă „Constantin Tănase”. În 1969, Stela părăsește Revista și se angajează la Teatrul de Comedie, ceea ce nu o impiedică să continue colaborarea cu Radiodifuziunea Română (pe atunci Radioteleviziunea) din 1963 până în prezent. În paralel, susține și o colaborare cu Revista Românească, sub condeiul lui Mihai Maximilian, cu care avea să se căsătorească în 1969, la puțin timp după divorțul de Dan Puican. Totodată, joacă în celebra serie de spectacole „Boema” de la Grădina Boema, spectacole care se înscriu în peisajul anti-putere pentru vremea aceea, cu succes de public foarte mare. Timp de 24 de ani cât a jucat la Teatrul de Comedie, vara, când se încheia stagiunea teatrală, juca la Revistă la Grădina Boema. La Teatrul de Comedie joacă din 1969 până în 1993, când revine la Teatrul de Revistă „Constantin Tănase”, unde lucrează și în prezent.

Citeşte şi Ultimul interviu cu Stela Popescu: „Jucăm în filme pentru bucuria de a face film” VIDEO

Pe scena Teatrului de Revistă „Constantin Tănase” și pe cea a Teatrului de Comedie, Stela Popescu strălucește în piese precum „Omul care a văzut moartea”, „Mama Boema”, „Boema, slăbiciunea mea” etc. A jucat 18 ani în „Preșul”, 12 ani în „Pețitoarea” și 10 ani în „Plicul”. A avut șansa de a lucra cu mari regizori, precum: Sanda Manu, Ion Cojar, Lucian Giurchescu, Valeriu Moisescu.

Între anii 1971 și 1979 face cuplul, pe scenă și la televiziune, cu Ștefan Bănică. Cât despre longevivul cuplu umoristic Stela – Alexandru Arșinel, care a început în 1979, acesta a fost garanția umorului de calitate și în prezent, dar și în trecut, când textele scenetelor erau semnate Mihai Maximilian.

În 1958, debutează în cinematografie în pelicula „Alo? Ați greșit numărul”. A jucat în peste 25 de filme precum Nea Mărin miliardar (1979), „Pe malul stîng al Dunării albastre” (1983), „În fiecare zi mi-e dor de tine” (1988), etc.

Stela Popescu a făcut o carieră și în televiziune. A jucat în televiziune de la înființare până în prezent, în piese de teatru și emisiuni de divertisment, reușind să transmită ceva din spiritul satiric și contestatar al Revistei prin textele unor scriitori de valoare: Mihai Maximilian, Grigore Pop, Octav Sava sau Dan Mihăescu. TVR a scos pe piață DVD-urile „O stea printre stele” (2006) și „Stela și Arșinel” (2005) care reunesc o parte dintre aparițile televizate ale Stelei Popescu.

Începând jumătatea anilor ’90, Stela Popescu a fost moderatoarea unor emisiuni TV pentru femei pe posturile TVR, Realitatea și Național TV

Joacă în serialul TV „Cuscrele” (2005-2006) precum și în telenovelele „Râzboiul sexelor” (2007-2008), „Regina” (2008-2009) și „Aniela” (2009-2010) în rolul Coanei Chiva. În 2011 revine cu o participare specială în telenovela Iubire și Onoare.

DailyBusiness
EL PAÍS SUA: Un e-mail al Pentagonului indică posibilitatea suspendării Spaniei din NATO
Spynews
Vremea se va schimba radical în România! Europa, lovită de un val neobișnuit de aer rece
Fanatik.ro
Marius Șumudică a rupt tăcerea despre haosul pe care l-a trăit la Rapid: „Angajatul clubului m-a înjurat din prima zi! Le-au zis jucătorilor să-și aducă nevestele în cantonament!”
Capital.ro
Regulă pentru proprietarii de apartamente sau garsoniere. Accesul în propria locuință este limitat prin lege. Se cere acordul în aceste cazuri
Playtech.ro
Topul județelor cu cea mai scumpă apă din România. Bucureștiul, printre cele mai ieftine, cine plătește facturi duble
Adevarul
Surpriză de la ANAF - Introduce Inteligența Artificială pentru controale. Experții avertizează: „Apar halucinații, riscul de erori e uriaș”
wowbiz.ro
Apar detalii neașteptate în crima din Bihor. Avocatul familiei fetei ucise vorbește despre posibila implicare a altor persoane: „Nu o să spun cu nume și prenume”
Economica.net
Un nou model Dacia. Va fi electric şi nu e Spring
kanald.ro
Cum ar fi supraviețuit micuțul Alexandru în pădure timp de două zile! Un fost vânător a venit cu explicații
iamsport.ro
Câți bani a primit câștigătoarea Eurovision 2026! România a încheiat concursul pe locul 3
MediaFlux
Vouchere de vacanță pentru mai mulți români. Și cei cu salarii nete de până la 6.000 lei pot obține bani de concedii
stirilekanald.ro
Moscova, sub asediul dronelor, cu câteva zile înainte de mega-parada lui Putin. O clădire de lux, lovită în plin
PSG – Bayern și Atletico – Arsenal se joacă azi și mâine. Cote 1×2, antepost și ponturi