Trei maşini au fost INCENDIATE la Gherla. Poliţiştii au demarat o anchetă VIDEO

Un incendiu a izbucnit, luni seară, în parcarea unui bloc din Gherla, judeţul Cluj. Trei autoturisme au fost afectate.
Ionela Marcu
03 mai 2016, 06:08
Trei maşini au fost INCENDIATE la Gherla. Poliţiştii au demarat o anchetă VIDEO

Incendiul a fost sesizat în jurul orei 1 noaptea, un autoturism marca BMW fiind cuprins în totalitate de flăcări, în timp ce alte două autoturisme parcate în vecinătate au fost și ele afectate, potrivit somesanul.ro.

O autospecială de stingere a incendiilor de la SVSU Gherla și un echipaj de la Detașamentul de Pompieri Dej au intervenit imediat la fața locului.

Primul autoturism s-a făcut scrum, celelalte două fiind afectate doar parțial de flăcări, însă pagubele materiale sunt uriașe.

Două dintre autoturismele incendiate, inclusiv cel care a ars în totalitate aparțin aceleiași persoane, ceea ce ridică suspiciuni că incendiul ar fi putut fi provocat de o mână criminală.

Tocmai de aceea polițiștii gherleni au intrat pe fir în acest caz, desfășurând cercetări la fața locului pentru a stabili circumstanțele în care cele trei mașini au luat foc.

DailyBusiness
Scandal în Parlament pe legea integrității. USR, PSD și PNL și-au aruncat acuzații dure în plen
Spynews
Denise Rifai a făcut primele declarații după ce Cătălin Măruță a preluat emisiunea Furnicuțele, de pe Antena 1! Mesaj emoționant
Fanatik.ro
TVR cere 475 de milioane de lei din bani publici, dar cenzurează cu reclame bucuria lui David Popovici. Furie în social media după transmisiunea de la Paris: ”Să vă fie rușine!”
Capital.ro
Curs valutar miercuri, 12 august. BNR a publicat noile cotații pentru principalele valute. Cât valorează euro și dolarul
Playtech.ro
La ce oră și unde se vede cel mai bine în România eclipsa de soare. Tot ce trebuie să ştii despre fenomenul spectaculos
Adevarul
Autostrada Moldovei și schimbările observate de șoferi: „Este vis. Drumul e și mai rapid și mult mai relaxant”
wowbiz.ro
„Am intrat în metastază” Alina Pușcău, anunț cutremurător înainte să intre în operație! Vedeta a transmis un mesaj emoționant fanilor
Economica.net
Un nou model Dacia. Va fi electric şi nu e Spring
kanald.ro
Alexandru este unul din tinerii care a fost spulberat de mașină, în Brașov. Urma să împlinească 27 de ani peste 10 zile: „Drum lin spre cer, iubirea mea”
iamsport.ro
Dragomir, verdict sceptic despre atacantul transferat în SuperLiga: ”Jucătorii de mare valoare au stabilitate”
MediaFlux
Zelenski caută pace pentru Ucraina. Președintele a predat negociatorilor americani propuneri pentru încheierea războiului cu Rusia
stirilekanald.ro
UPDATE Zi decisivă pentru Călin Georgescu! Fostul candidat la prezidențiale află dacă va fi judecat pentru tentativă de lovitură de stat