Un cetăţean german este suspectat de PEDOFILIE de poliţiştii din Caraş Severin

Un bărbat de cetăţenie germană a intrat în atenţia autorităţilor cărăşene, fiind suspectat de pedofilie. Bărbatul obişnuia să ducă în tot felul de excursii copii din familii sărmane din zona Oraviţa. Niciunul dintre puştii care îl însoţeau în vacanţe nu era mai mare de 12 ani.
Alina Costache
03 mai 2016, 06:50
Un cetăţean german este suspectat de PEDOFILIE de poliţiştii din Caraş Severin

Mai mult, neamţul, povestesc localnicii, e un obişnuit al zonei, venind des în România şi frecventând familiile sărace cu scopul de a le ajuta. Se pare că acesta chiar stătea la o astfel de familie în vizitele sale prin Banatul de Munte.

Poliţiştii au unele bănuieli de mai multă vreme, dar sâmbăta trecută au decis să-l ia la întrebări, chiar după ce s-a întors dintr-o excursie cu maşina sa, în care a fost însoţit de 4 copii.

Puştii vor fi audiaţi şi ei în prezenţa unui asistent social şi vor fi verificaţi si de un medic legist, pentru a stabili dacă au fost sau nu abuzaţi sexual. De asemenea, oamenii legii vor sta de vorbă şi cu părinţii acestora.

Poliţiştii au ridicat de la cetăţeanul german un aparat foto şi un telefon mobil.

DailyBusiness
Cine ar putea fi potențialii candidați la președinție la alegerile din 2028 în SUA
Spynews
Încă o despărțire în casa Mireasa! Maria și Valentin au încheiat relația: „Nu a fost capabil”
Fanatik.ro
Meriton Korenica și Valentin Crețu, titulari în derby-ul Dinamo – FCSB! Echipele de start. Update exclusiv
Capital.ro
Berlinul a fost ținta unui atac cibernetic major. Hackerii au publicat peste un milion de date furate
Playtech.ro
Ce nu ai voie să faci în primul an de permis. Regulile pentru șoferii începători în 2026
Adevarul
Miracolul în Nepal: al treilea muncitor a fost scos în viață dintr-un tunel, după zece zile. „Una dintre cele mai mari operațiuni de salvare din secolul XXI”
wowbiz.ro
Anda este adolescenta din Gorj care a murit la scurt timp după ce a ajuns la spital! Fata de 14 ani a fost adusă în stare gravă, în urma unor complicații
Economica.net
Un nou model Dacia. Va fi electric şi nu e Spring
kanald.ro
O tânără însărcinată în 15 săptămâni și-a pierdut viața după ce și-a prins părul într-un kart. Cum s-a petrecut tragedia
iamsport.ro
Fostul finanțator din Liga 1 acuză direct: ”Mihai Rotaru e tot Gigi Becali! Coelho nu face schimbările la Craiova”
MediaFlux
Răsturnare de situație în războiul din Ucraina. Putin a ordonat încetarea atacurilor Update: Zelenski oferă reciprocitate
stirilekanald.ro
VIDEO Cresc prețurile la alimente și energie. Presiune tot mai mare pe bugetele românilor