Un englez, vinovat de pregătirea unui atentat împotriva militarilor americani din Marea Britanie

Un britanic în vârstă de 25 de ani, având legături cu gruparea Stat Islamic, a fost găsit vinovat de un tribunal din Londra de planificarea unui atentat împotriva militarilor americani din Marea Britanie între mai și iulie 2015.
Iulian Tudor
01 apr. 2016, 15:05
Un englez, vinovat de pregătirea unui atentat împotriva militarilor americani din Marea Britanie

Junead Khan s-a folosit de slujba sa de curier la o companie farmaceutică drept acoperire pentru a face muncă de recunoaștere în fața bazelor americane, a fost dezvăluit în cadrul procesului său care a durat peste șase săptămâni la Tribunalul din Kingston, potrivit Agerpres.

Obiectivul său, conform mesajelor pe care le-a schimbat cu un combatant al SI, descoperite de poliție, era să simuleze un accident în fața uneia dintre aceste baze și să atace un militar cu un cuțit, în încercarea de a reproduce scenariul uciderii soldatului britanic Lee Rigby din mai 2013.

Lee Rigby a fost lovit cu mașina de Michael Adebolajo și Michael Adebowale, doi londonezi de origine nigeriană, în timp ce acesta mergea pe jos îmbrăcat în civil la cazarma sa din cartierul Woolwich, în sudul capitalei britanice. Apoi, cei doi bărbați l-au înjunghiat și aproape decapitat pe soldat, sub ochii trecătorilor.

După arestarea lui Junead Khan la mijlocul lunii iulie 2015, poliția a găsit în locuința sa imagini care-l prezentau pozând în fața unui steag negru, precum cel al SI, și în calculatorul său instrucțiuni pentru fabricarea de bombe. El a făcut de asemenea căutări pe Internet pentru a-și cumpăra un cuțit de luptă.

Bărbatul, care riscă o pedeapsă cu închisoare de viață, a fost de asemenea găsit vinovat pentru că a intenționat să se alăture SI în Siria. Sentința în cazul său urmează să fie pronunțată pe 13 mai.

DailyBusiness
Israelul și Libanul semnează un acord-cadru pentru o retragere minoră a IDF, după 4 zile de discuții la Washington
Spynews
Ce mesaj a lăsat Mihaela, românca din Italia care și-a ucis fiica și apoi s-a sinucis. Dezvăluirile făcute de fratele femeii
Fanatik.ro
Încă un milion de euro pentru Liga Campionilor! Cifrele transferului lui Heri Tavares la campioana României. Exclusiv
Capital.ro
Lege la bloc pentru montarea aerului condiționat. Interdicție pentru proprietari. Vecinii pot cere demontarea în aceste cazuri
Playtech.ro
Când devine periculoasă expunerea la soare. La ce ore este recomandat să stai la plajă vara și ce indică indicele UV
Adevarul
Tunelul Maramureș, de 2,4 kilometri, săpat în timp record. Cum au fost construite cele mai lungi tuneluri feroviare din România
wowbiz.ro
„Am început să plâng!” Florin Prunea, mărturisire emoționantă despre întâlnirea cu Dan Petrescu
Economica.net
Un nou model Dacia. Va fi electric şi nu e Spring
kanald.ro
BREAKING NEWS Avion făcut bucăți, după ce a lovit cel mai înalt zgârie-nori din Beijing! Câte persoane erau la bord
iamsport.ro
Cine a fost liderul ”din umbră” al Generației de Aur: ”Un jucător de o inteligență rară! Avea voce în vestiar, spunea lucrurilor pe nume”
MediaFlux
Cele mai frumoase mesaje, urări și felicitări de Sf. Petru și Pavel. Cui îi spunem „La mulți ani”
stirilekanald.ro
Sorin Grindeanu premier, în locul lui Veștea
Știi care sunt cele 7 aspecte care fac diferența atunci când alegi un salon de masaj în București?