Un mort şi şase răniţi după ce un autoturism a lovit o căruţă, pe DN 73

O persoană a murit şi alte şase au fost rănite, fiind transporate la spital, în urma unui accident produs luni seară pe drumul naţional 73, în judeţul Argeş. Primele date de la faţa locului arată că în accident a fost implicat un autoturism care a lovit violent o căruţă.
Alina Costache
12 feb. 2018, 21:32
Un mort şi şase răniţi după ce un autoturism a lovit o căruţă, pe DN 73

Potrivit datelor furnizate de reprezentanţii Inspectoratului de Poliţie Judeţean Argeş, accidentul a avut loc pe drumul naţional 73, în localitatea Schitu Goleşti, unde o căruţă în care se aflau cinci persoane şi care se deplasa dinspre Piteşti către Câmpulung a fost izbită violent de un autoturism care circula în acelaşi sens şi în care se aflau trei persoane.

În urma impactului, o femeie în vârstă de 25 de ani aflată în căruţă a murit pe loc, iar trei dintre pasagerii căruţei şi toate cele trei persoane aflate în autoturism au fost răniţi.

Purtătorul de cuvânt al ISU Argeş, Mădălina Epure, a declarat că toţi cei şase răniţi au fost preluaţi de ambulanţe pentru a fi transportaţi la spital. A opta persoană implicată în accident a refuzat transportul la spital, nesuferind leziuni, ci doar câteva zgârieturi şi un atac de panică. 

DailyBusiness
Petrișor Peiu: Criza politică va continua până în 2028 sau până la alegeri anticipate. „Majoritățile nu mai pot fi construite în culise”
Spynews
Scandal la Evaluarea Națională. Ce s-a întâmplat după ce lucrările au fost predate. Dezvăluirile făcute de un profesor
Fanatik.ro
Imagini rare cu casa în care a copilărit Ion Țiriac. Condițiile incredibile în care a crescut miliardarul român
Capital.ro
IGSU lansează un avertisment pentru părinți. Greșeala care poate deveni fatală în zilele caniculare
Playtech.ro
Mulți români fac această greșeală la ATM în Grecia. Pot pierde zeci de euro la o singură retragere
Adevarul
„Pe Instagram mă simt ultimul om”. Dezbaterea virală care scoate la iveală un fenomen îngrijorător: statutul social cumpărat pe datorie
wowbiz.ro
Afecțiunea de care suferă Cheloo. Rapperul a dezvăluit chiar el ce problemă are
Economica.net
Un nou model Dacia. Va fi electric şi nu e Spring
kanald.ro
Cod portocaliu și galben de vijelii și furtuni cu grindină! Județele vizate de avertizarea meteo imediată
iamsport.ro
A numit ”singura echipă care îi poate pune probleme Spaniei” la CM 2026: ”Ascultați ce vă spun!”
MediaFlux
PAPARAZZI Mirel Rădoi a lăsat fotbalul pentru un meci de padel cu fiul său și doi jucători de la Universitatea Craiova! După partidă, discuțiile au continuat acasă la antrenor FOTO și VIDEO
stirilekanald.ro
Sorin Grindeanu premier, în locul lui Veștea
Știi care sunt cele 7 aspecte care fac diferența atunci când alegi un salon de masaj în București?