VEŞTI PROASTE. Denisa Manelista a ajuns de urgenţă la spital. A fost supusă de urgenţă unei intervenţii chirurgicale FOTO

Starea de sănătate a Denisei Răducu pare să se înrăutățească pe zi ce trece. Astfel, dacă o zi se simte mai bine, următoarele două par a fi critice, motiv pentru care, de altfel, a ajuns la spital, medicii luând, iarăși, o decizie dificilă.
Iulian Tudor
23 iun. 2017, 09:08
VEŞTI PROASTE. Denisa Manelista a ajuns de urgenţă la spital. A fost supusă de urgenţă unei intervenţii chirurgicale FOTO

Mai exact, în ciuda tratamentului pe care îl face și prin care încearcă să rărească vizitele la spital și, implicit, momentele în care medicii sunt obligați să intervină, Denisa a ajuns, zilele trecute, de urgență pe masa de operație, scrie spynews.ro.

Citeşte şi Mara Bănică, detalii despre starea de sănătate a Denisei Manelista. „Are nişte dureri cumplite” Cum se hrăneşte artista

Iar acolo, din păcate, medicii au fost nevoiți să intervină „în forță”, ei luând decizia să îi facă, din nou, o puncție pentru a-i scoate lichidul din zona abdominală. Iar dacă până acum cantitaltea scoasă era una „rezonabilă”, nedepășind doi-trei litri, acum medicii au încremenit în momentul în care i-au făcut puncția, ei fiind nevoiți să scoată de două ori mai mult lichid ca înainte.

Mai mult decât atât, spun sursele noastre, medicii i-au recomnandat să fie mai atentă ca înainte cu regimul, dieta recomandată fiind din ce în ce mai restrictivă, în ciuda faptului că Denisa abia mai mănâncă și că se bucură când poate înghiți ceva.

Ce diagnostic i-a fost pus Denisei Răducu

Denisa Răducu a fost diagnosticată cu carcinom hepatocelular şi, de câteva luni, se luptă cu boala cumplită, medicii făcând tot ce se poate pentru a o scăpa din ghearele morţii.

Citeşte şi Suma colosală pe care a pierdut-o Denisa Manelista. Cântăreaţa avea concerte programate pentru întrega vară în America

Denisa Răducu face tot ce este posibil ca să învingă boala cât mai curând. De câteva zile, pe lângă tratamentele medicale specifice bolii de care suferă, Denisa a încercat și un tratament complementar, naturist pe care însă l-a întrerupt de ceva vreme, singura ei șansă fiind, pare-se, o minune. „Rugați-vă pentru mine”, a transmis Denisa Manelista acum ceva vreme.

DailyBusiness
Scandal în Parlament pe legea integrității. USR, PSD și PNL și-au aruncat acuzații dure în plen
Spynews
Taifunul Dolphin lovește Japonia! Sute de mii de oameni, evacuați, iar peste 500 de zboruri au fost anulate
Fanatik.ro
Șeful din SuperLiga a anunțat în direct că el se dă la o parte dacă vine Neluțu Varga investitor. Exclusiv
Capital.ro
Ai datorii la ANAF? Cum verifici gratuit, online, situația fiscală în doar câteva minute
Playtech.ro
Ai garaj, anexă sau terasă nedeclarată? Amenzile și taxele care îi sperie pe proprietari în 2026
Adevarul
„Mi-a aruncat numărul în prăpastie”. Pățania unui turist român în Thassos: a parcat într-o zonă unde era interzis, iar un localnic i-a smuls plăcuța de înmatriculare
wowbiz.ro
„Am intrat în metastază” Alina Pușcău, anunț cutremurător înainte să intre în operație! Vedeta a transmis un mesaj emoționant fanilor
Economica.net
Un nou model Dacia. Va fi electric şi nu e Spring
kanald.ro
O nouă mișcare seismică s-a produs în România, astăzi! În ce zonă a fost înregistrată și ce spun specialiștii
iamsport.ro
Dan Șucu își vinde fotbalistul în Bundesliga pentru 1.000.000 de euro
MediaFlux
Acte urgente care trebuie la ANAF. Românii au termen până săptămâna viitoare
stirilekanald.ro
UPDATE Zi decisivă pentru Călin Georgescu! Fostul candidat la prezidențiale află dacă va fi judecat pentru tentativă de lovitură de stat
NetBet: o prezență licențiată neîntreruptă pe piața de iGaming din România