Vrăjitorie modernă. Unde mai poţi găsi practicieni ai MAGIEI NEGRE

Au fost temute, dar şi apreciate - de-a lungul secolelor, vrăjitoarele şi practicienii magiei au fost persecutaţi, dar şi căutaţi de cei care aveau nevoie de un elixir al tinereţii sau al pasiunii. La ora actuală, astfel de practicieni mai pot fi găsiţi în unele colţuri ale mapamondului. Unii sunt lideri religioşi, alţii vindecători. Cei mai temuţi sunt cei a căror ritualuri implică magie neagră.
Ionela Marcu
14 mart. 2015, 20:59
Vrăjitorie modernă. Unde mai poţi găsi practicieni ai MAGIEI NEGRE

Africa de Sud – şamanul. Nativi ai tribului Zulu, şamanii sunt priviţi drept vindecători, „vrăjitori medici”, aceştia fiind împărţiţi în două categorii, inyanga şi isangoma, scrie descopera.ro.

În timp ce tehnicile folosite de inyanga nu diferă cu prea mult de cele ale botaniştilor moderni sau ale practicienilor medicinei naturiste, isangoma se remarcă prin puteri divine, abilitatea de a profeţi viitorul şi de a proteja împotriva spiritelor rele. Ei sunt, în general, lideri religioşi ai comunităţilor din care fac parte, folosindu-se de ritualuri care implică transe şi muzică pentru a invoca spiritele celor morţi.

Citeşte şi Şi-a vândut nevasta vrăjitorilor, pe post de virgină. Femeia urma să fie sacrificată, într-un ritual de magie

Atât inyanga cât şi isangoma sunt foarte respectaţi şi trec prin ani de pregătiri înainte de a practica.

Ghana – campusuri de vrăjitoare

Cu toate că vânătorile de vrăjitoare au încetat în Europa în secolul al XVIII-lea, în anumite părţi ale lumii, femeile continuă să fie exilate dacă sunt suspectate că ar avea puteri paranormale. Recent, Ghana a decis să abolească această practică şi să reintegreze 1.000 de femei şi 500 de copii refugiaţi în şase „campusuri de vrăjitoare” din nordul statului.

Acestea au fost înfiinţate în urmă cu 100 de ani pentru a adăposti acele femei alungate din comunităţile din care făceau parte pentru că ar fi fost responsabile de foamete sau de răspândirea unor boli.

Chile – Kalku

Native indigenilor Mapuche din Chile, Kalku sunt privite drept vrăjitoare rele care există în opoziţie cu liderii spirituali şi tămăduitoarele comunităţilor, numite Machi. Aceste femei mistice folosesc spiritele rele pentru a crea haos. Totodată, ele ar folosi magie neagră pentru a reanima cadavrele copiilor.

Citeşte şi „Casa de magie” a lui Harry Potter a devenit realitate

Filipine – Mangkukulam

În arhipelagul Filipine, localnicii privesc magia ca fiind ceva real. Kulam este o formă de magie, iar practicienii ei sunt numiţi mangkukulam. Aceste vrăjitoare ar folosi magia neagră, prin tehnici similare celor voodoo, pentru a face incantanţii, vrăji şi blesteme. Mangkukulam nu acţionează însă doar pe cont propriu. Ei le pot oferi şi altora diferite elixiruri.

India de vest – Obeah

Obeah a luat amploare în India, în perioada în care au început să fie vânduţi sclavii, ca o „forţă” de rezistenţă. Această formă de magie neagră se foloseşte pentru a face predicţii, pentru a câştiga cunoaştere sau pentru a obţine sprijin. Practicienii sunt, de asemenea, priviţi drept lideri religioşi. Acest tip de magie, despre care se crede că a apărut în Africa, este practicată în mai multe colţuri ale lumii, în Haiti fiind cunoscută drept Voodoo.

Mexic – La Santa Muerte

Cu toate că este considerată mai mult o sfântă decât o vrăjitoare, La Santa Muerte, Sfânta Moarte, este asociată cu vrăjitoria. Ea este omagiată prin statui despre care se crede că au puteri magice. Statuile negre sunt folosite pentru blesteme, în timp ce statuile albe sunt folosite la ritualuri de curăţare.

DailyBusiness
Nicușor Dan, înainte de Summitul NATO: România cere ca importanța Mării Negre să fie inclusă în declarația finală
Spynews
Ce note a luat fiica Ancăi Serea la Bacalaureat. Ce a nemulțumit-o pe vedetă: ”Inuman și nedrept”
Fanatik.ro
Acționarii Universității Craiova sunt alături de echipă în Ungaria. Mihai Rotaru a ajuns înainte de golul de 2-1 al lui Assad. Foto + video exclusiv
Capital.ro
Bancnota euro care dispare definitiv. BCE schimbă toate celelalte bancnote. Ce trebuie să știe românii care dețin euro
Playtech.ro
Cât costă să ridici o casă de 100 de mp în vara lui 2026. Preţurile au crescut, simulare de calcul
Adevarul
Cum încearcă Rusia să distrugă rețeaua de sateliți Starlink pentru a opri dronele ucrainene
wowbiz.ro
Armin Nicoară, filmat în timp ce încerca să sărute o altă femeie! Saxofonistul s-a ales cu un val de critici: „Să îți fie jenă!”
Economica.net
Un nou model Dacia. Va fi electric şi nu e Spring
kanald.ro
Influencerul Connor Murphy și-a găsit sfârșitul într-un lac din Thailanda, în timp ce fugea de poliție. Martorii spun că ar fi avut un comportament neobișnuit
iamsport.ro
Gigi Becali a primit ”o sumă imensă” pentru Tavi Popescu. Decizia luată de patronul FCSB
MediaFlux
Obligațiile proprietarilor de apartamente care se debranșează. ANRE clarifică regulile privind încălzirea la bloc
stirilekanald.ro
Probleme cu stomacul? Digestia dificilă...
Masaj de cuplu la Soul Masaj București: de ce aleg cuplurile experiențe la salon în locul unei seri acasă?