1.500 de lei pentru fiecare nou-născut, bani de la Primărie, indiferent de veniturile părinţilor

Primarul din Lugoj vrea sa ofere banii de la bugetul local pentru fiecare nou – născut. Decizia a fost luată dupa publicarea primelor date ale recensamantului
Alina Costache
20 feb. 2023, 12:50
1.500 de lei pentru fiecare nou-născut, bani de la Primărie, indiferent de veniturile părinţilor

Primarul comunei Fardea, Violeta Dobrean, a anunţat 1. 500 de lei pentru fiecare nou-născut, aceasta fiind prima decizie dupa aflarea datelor recensamantului de anul trecut.

Primarul va propune, in prima sedinta a lunii februarie, ca parintii sa primeasca 1500 de lei, sub forma unui trusou. Masura a fost luata, sustine Dobrean, pentru a incuraja natalitatea in comuna. “Voi propune Consiliului local, in prima sedinta ordinara a lunii acesteia, acordarea unei sume de 1500 lei pentru “trusoul bebelusului“. Cererea va fi depusa in primele 45 de zile calendaristice de la nasterea noului nascut, de catre oricare dintre parinti (cu domiciliul in Comuna Fardea) si banutii pot fi ridicati de la casieria unitatii, in maxim 90 de zile!  Imi doresc din suflet cresterea natalitatii in comuna noastra, tinand cont ca conform datelor ultimului recensamant, datele nu sunt cele mai asteptate! Doamne ajuta la cat mai multi nou nascuti!”, a precizat primarul din Fardea. Conform datelor provizorii, comuna Fardea a pierdut in zece ani 188 de locuitori, ajungand la 1562 de locuitori, de la 1750 cat a avut in 2011, scrie lugojinfo.ro

Româncele care devin mame în 2023 primesc ajutor de la stat. Câți bani se dau  pentru nou-născut și în ce condiții

Românii sărmani vor primi în acest an mai multe ajutoare de stat. Aproximativ 2 milioane de persoane nu au posibilități materiale pentru a duce o viață decentă. Printre aceștia se regăsesc și proaspete mămici care vor beneficia de sprijin material.

Româncele care devin mame în 2023 pot obține de la stat un ajutor financiar de 2.000 lei, acordat în anumite condiţii, prin programul „Trusoul nou-născutului”.

Noi ajutoare de la stat. Cine poate primi 2000 de lei GRATIS de la Guvern

Mamele și copiii nou-născuți din medii defavorizate vor primi sprijin în valoare de 2.000 lei pentru trusouri, în primele 3 luni de la nașterea copiilor, prin tichete sociale pe suport electronic.

Beneficiari sunt mamele cărora le‑a fost stabilit dreptul la venitul minim garantat; mamele care fac parte din familii beneficiare de alocație pentru susținerea familiei; mamele cu dizabilități; mamele aflate temporar în situații critice de viață, respectiv victime ale calamităților, violenței domestice, persoane dependente aflate în situații deosebite de vulnerabilitate, mame și care nu dețin acte de identitate și nu pot accede la drepturile civile; mamele minore, mamele cetățeni străini sau apatrizi proveniți din Ucraina.

Acești bani se dau de la stat pentru cumpărarea de produse destinate îngrijirii nou-născutului, precum scutece, îmbrăcăminte pentru nou-născut, articole sanitare.

Cine poate beneficia de vouchere de nou-născut. OUG 113/2022 prevede că beneficiază de acest ajutor financiar mamele:

– cărora le este stabilit, prin dispoziție scrisă a primarului, dreptul la un venit minim garantat acordat în baza Legii nr. 416/2001 privind venitul minim garantat;

– care fac parte din familii beneficiare de alocație pentru susținerea familiei acordată în baza Legii nr. 277/2010 privind alocația pentru susținerea familiei;

– cu dizabilități;

– care se află temporar în situații critice de viață (victime ale calamităților, ale violenței domestice, persoane dependente etc.) și/ sau care se află în situații deosebite de vulnerabilitate (nu mai au locuință, au fost alungate din propria locuință etc.);

care nu dețin acte de identitate și care, din acest motiv, nu pot beneficia de drepturile civile;

– minore;

– provenite din zona conflictului armat din Ucraina.

Banii pentru mame nu pot fi retraşi de pe card
În cazurile amintite, de ajutorul pentru nou-născuți pot beneficia mamele care cer ajutorul în cel mult trei luni de la nașterea copilului.

Ajutoarele vor fi acordate, în acest an, în limita a 12 milioane de euro, sumă alocată prin Programul Operațional Ajutorarea Persoanelor Defavorizate. Ajutorul de 2.000 lei se acordă mamelor sub forma unui tichet social pe suport electronic pentru nou-născuți.

Acest ajutor de 2.000 lei poate fi utilizat doar pe teritoriul României și numai pentru achiziționarea produselor de îngrijire pentru nou-născuți.  Concret, pot fi cumpărate cu acești bani scutece, produse pentru toaleta nou-născutului, articole de vestimentație pentru nou-născut, articole sanitare și medicale pentru mamă și pentru nou-născut.

Când va începe alimentarea cardurilor sociale pentru alimente. Beneficiarii vor primi două tranşe, adică 500 de lei

Tichetele sociale pe suport electronic pentru fiecare nou-născut nu permit retragerea de numerar sau preschimbarea în numerar.

„Listele cu persoanele care vor beneficia de aceste ajutoare vor fi întocmite de autorităţile administraţiei publice locale, prin Serviciile Publice de Asistenţă Socială, centralizate de către prefecturi, transmise Ministerului Afacerilor Interne şi, ulterior, Ministerului Investiţiilor şi Proiectelor Europene, care este coordonatorul la nivel naţional al acestui program”, se arată într-un comunicat al instituției.

DailyBusiness
Sondaj CURS: AUR conduce în intențiile de vot, cu 34%, în timp ce PSD crește, iar PNL pierde teren. 77% dintre români cred că țara merge într-o direcție greșită
Spynews
Claudia Ion de la Insula Iubirii, apariție neașteptată! Concurenta s-a afișat fără pic de machiaj
Fanatik.ro
Probleme pentru Dinamo! Baza de la Săftica are nevoie de investiții majore: „Milioane de euro!”
Capital.ro
Pensii calculate greșit. Cine primește bani retroactiv și cine nu trebuie să restituie sumele încasate
Playtech.ro
Orașul mare din România în care șoferii nu primesc amenzi de la radarele fixe. Sistemul a costat 43 de milioane de lei, dar nu funcţionează
Adevarul
Ruptură în PNL Cluj: Emil Boc se delimitează de Alin Tișe, după ce a spus că vrea șefia partidului. Reacția președintelui CJ Cluj
wowbiz.ro
Vești pentru pensionari înainte de sărbători! Poșta Română a anunțat data de la care începe plata pensiilor în decembrie
Economica.net
Un nou model Dacia. Va fi electric şi nu e Spring
kanald.ro
Veste tristă în rândul pompierilor. Cristian Vasile Dragomir s-a stins la doar 49 de ani: „Odihnește-te în pace, camarade!”
iamsport.ro
Ilie Năstase l-a lăsat ”mască” pe Joe Biden! Ce i-a cerut fostul președinte american
MediaFlux
Impozitele pentru locuințe cu balcoane în 2027. Ministrul Dezvoltării dă vești celor care stau la bloc
stirilekanald.ro
VIDEO UPDATE Călin Georgescu află marți dacă scapă de închisoare. Fostul candidat la prezidențiale a fost dus la DIICOT