10 întrebări pentru Iohannis în scandalul implicării în adopţii de copii

Subiectul adopţiilor internaţionale de la începutul anilor 90’ continuă să-i dea mari bătăi de cap lui Klaus Iohannis. Senatorul PSD, Gabriela Firea, insistă să ceară lămuriri cu privire la amestecul pe care prezidenţiabilului ACL îl are în povestea traficului cu copii. În cadrul unei conferinţe de presă, Firea i-a adresat primarului Sibiului un set de zece întrebări, în faţa cărora Iohannis trebuie să aducă explicatii cu privire la implicarea sa în cazul adopţiilor ilegale care au avut loc imediat după Revoluţie.
Alina Costache
26 oct. 2014, 17:49
10 întrebări pentru Iohannis în scandalul implicării în adopţii de copii

Senatorul PSD îi cere lui Klaus Iohannis să clarifice rolul pe care acesta l-a avut în procesul adopţiilor, cât şi modul în care acesta a fost remunerat pentru implicarea sa.

Redăm, mai jos, cele zece întrebări pe care Gabriela Firea i le-a adresat public candidatului la presedinţie, Klaus Iohannis. 

1. De ce a acceptat, ca profesor, să îi ajute pe nişte străini să ia 3 copii din România, în timp ce presa internă şi internaţională relata, la acea dată, că este un mare risc smulgerea minorilor din propriile familii extinse? Nu îi ajungeau salariul de profesor şi banii din meditaţii?

2. Dacă rolul iniţial a fost doar de şofer şi translator, de ce s-a implicat, ulterior, în convingerea familiei să-şi dea nepoţii spre adopţie, potrivit mărturiei familiei şi vecinilor?

3. În ce au constat bunurile pe care a recunoscut că le-a primit din partea canadienilor? Care a fost valoarea a acestora?

4. Cu cât a fost plătit pentru faptul că a cazat canadienii în propria casă, după cum dl Johannis a recunoscut? De asemenea, cu cât a fost plătit pentru că a cazat minorii la socrul său şi la o rudă, până la rezolvarea în timp record a adopţiei (2 luni), aşa cum au afirmat bunica şi mătuşa minorilor?

5. Ce legătură are cu avocaţii care s-au ocupat de această adopţie, precum şi cu completul de judecată? Îi cunoştea? Erau în relatii bune? Bunica minorilor spune că soţia dlui Johannis a fost prezentă şi în sala de judecată atunci când au fost adoptaţi cei 3 copii ai familiei Iliuţ precum şi alţi copii din judeţ iar dl Johannis ar fi fost  în faţa judecătoriei, a mai adăugat bunica.

6. De ce nu s-a ţinut de cuvânt şi nu a făcut demersuri, aşa cum a promis, pentru ca cei trei minori ai familiei Iliuţ din comuna Răşinari, jud Sibiu, să poată să ţină legatura cu familia, potrivit relatării bunicii? Părinţii lor fiind decedaţi, nu exista vreun risc de contestare a adopţiei. Când a ajuns primar, deci persoană publică şi cu o poziţie importantă în societate, de ce nu a făcut demersuri oficiale, la Ambasada Canadei, pentru a afla care este situaţia celor 3 copii infiaţi şi pentru a o linşti, omeneşte, pe bunica îndurerată?

7. De ce a respins-o, alungat-o şi agresat-o pe bunica minorilor, dna Maria Iliuţ, potrivit mărturiei acesteia, care a şi depus plângere în acest sens la Poliţie, Preşedinţie, Comisia de abuzuri a Camerei Deputaţilor?

8. De ce nu a reacţionat atunci când a fost acuzat de jurnalistul Dan Tapalagă, care a indus ideea că acei copii români, infiaţi cu ajutorul familiei Johannis, au fost folosiţi pentru trafic de organe?

9. De ce nu s-a prezentat la audiere în faţa membrilor Comisiei parlamentare care a audiat-o şi pe bunica minorilor? Acesta este respectul pe care îl manifestă şi acum faţă de Parlament?

10. Presa a relatat că soţia domnului Johannis, dna Carmen Johannis, lucrând la o şcoală specială, deţinea o listă întreagă de copii români care ar fi putut fi înfiaţi de străini. Ce ştie dl Klaus Johannis despre acest aspect? Cât de implicaţi erau, în realitate, soţia sa şi el, în fenomenul adopţiilor international?

DailyBusiness
Sondaj CURS: AUR conduce în intențiile de vot, cu 34%, în timp ce PSD crește, iar PNL pierde teren. 77% dintre români cred că țara merge într-o direcție greșită
Spynews
Tiktokeriță celebră din România, în scandal cu fostul soț! Ce acuzații i-a adus: "M-a făcut să mă închid în casă de frică”
Fanatik.ro
A vorbit cu lacrimi în ochi despre omul care l-a dezamăgit la Dinamo: „Meseria lui este să distrugă”
Capital.ro
Fondul de rulment, obligatoriu la bloc. Ce se întâmplă cu banii și când îi pot primi înapoi proprietarii
Playtech.ro
Un moștenitor refuză să vândă casa. Ce pot face ceilalți și când se poate ajunge la vânzare prin instanță
Adevarul
Reacția familiei unui tânăr crescut în Japonia care s-a mutat în București: „Acolo sunt vampiri? E sigur pe stradă? Trenurile întârzie trei ore”
wowbiz.ro
Facturi mai mici la căldură de la 1 noiembrie. TVA-ul scade la 11% pentru consumatorii casnici, școli și spitale
Economica.net
Un nou model Dacia. Va fi electric şi nu e Spring
kanald.ro
Sfârșit crunt pentru o atletă de doar 34 de ani. S-a stins din viață la doar o săptămână după nuntă
iamsport.ro
Propune ca echipele fără drept de promovare să fie interzise în Liga 2: ”Pentru ce joci?!”
MediaFlux
Ce se întâmplă cu pensia ta dacă nu ești acasă când vine poștașul. Cum se pot recupera banii
stirilekanald.ro
VIDEO UPDATE Călin Georgescu află marți dacă scapă de închisoare. Fostul candidat la prezidențiale a fost dus la DIICOT