12 membri ai grupărilor Caran, Duduianu şi Vancică au fost reţinuţi de procurori

Un număr de 12 membri ai grupărilor Caran, Duduianu şi Vancică au fost reţinuţi de procurorii bucureşteni, marţi seară, în urma audierilor dintr-un dosar de cămătărie, spălare de bani, şantaj şi tâlhărie.
Filip Stan
15 mai 2013, 05:07
12 membri ai grupărilor Caran, Duduianu şi Vancică au fost reţinuţi de procurori

Iniţial, procurorii au reţinut nouă persoane, dispunând ulterior aceeaşi măsură preventivă faţă de alţi trei membri ai grupărilor, potrivit Mediafax.

Membrii grupărilor Caran, Duduianu şi Vancică au fost duşi marţi la audieri în urma unor percheziţii la 40 de adrese din Bucureşti şi judeţele Ilfov, Ialomiţa şi Dâmboviţa. Percheziţiile au fost făcute într-un dosar în care Parchetul Tribunalului Bucureşti a dispus, în cursul lunii mai, începerea urmăririi penale faţă de 17 persoane, pentru cămătărie, spălare a banilor, şantaj şi tâlhărie.

Citeşte şi Percheziţii la membrii grupărilor Caran, Duduianu şi Vancică, suspectaţi de cămătărie şi şantaj

Activitatea infracţională a constat, în principal, în acordarea de împrumuturi cu camătă, respectiv sume mari de bani (de nivelul miilor, zecilor şi chiar sutelor de mii de euro) pentru perioade scurte de timp (dobânda depăşind în unele situaţii suma împrumutată), către persoane care practică jocuri de noroc la cazinouri, iar în cazurile în care sumele nu erau restituite la termen învinuiţii exercitau presiuni (inclusiv ameninţări cu acte de violenţă fizică) în acest sens„, se arată într-un comunicat de presă al Parchetului Capitalei şi Poliţiei Române.

Potrivit unor surse din Poliţie, printre cei ridicaţi, marţi dimineaţă, de anchetatori sunt Aurel, Emil şi Costel Răducanu, cunoscuţi în lumea interlopă ca „fraţii Caran”, şi pe Licuţă Udilă, liderul clanului Vancică.

În urma percheziţiilor, anchetatorii au sigilat pentru verificări aproximativ zece autoturisme de lux care ar fi fost lăsate gaj de persoanele care împrumutau bani de la aceştia. Unele dintre maşinile indisponibilizate de anchetatori erau conduse de cămătari şi au dat de bănuit în momentul în care poliţiştii şi procurorii au constatat că acestea nu le aparţineau lor, ci altor persoane, au precizat sursele citate.

Membrii grupărilor Caran, Duduianu şi Vancică mergeau aproape în fiecare seară la cazinouri, fiind consideraţi de angajaţi „de-ai casei”, şi împrumutau bani cu dobânzi care ajungeau până la 250 la sută, potrivit procurorilor Parchetului Capitalei.

Odată ce clienţii în cauză se aflau în pierdere, cămătarii le puneau la dispoziţie sumele de bani solicitate, urmând ca acestea să fie, ulterior, restituite împreună cu dobânda impusă (camătă)„, s-a arătat într-un comunicat de presă al Parchetului Capitalei şi Poliţiei Române.

Citeşte şi Nouă membri ai grupărilor Caran, Duduianu şi Vancică au fost reţinuţi

Membrii grupărilor au obţinut sume uriaşe din cămătărie, Costel Caran reuşind să-şi construiască o vilă care l-a costat aproximativ 1,6 milioane de euro, au declarat marţi surse din Poliţie.

Potrivit anchetatorilor, persoanele împrumutate de membrii grupărilor Caran, Duduianu şi Vancică erau ameninţate frecvent să dea înapoi banii primiţi şi „dobânda” aferentă prin expresia „se va pune capăt prieteniei”, ce arăta că sunt dispuşi la violenţe dacă nu li se plăteşte.

DailyBusiness
Rubio vizitează Bahrainul pentru a obține sprijinul liderilor arabi din Golf în legătură cu acordul de pace cu Iranul
Spynews
Ce mesaj a lăsat Mihaela, românca din Italia care și-a ucis fiica și apoi s-a sinucis. Dezvăluirile făcute de fratele femeii
Fanatik.ro
Elias Charalambous transferă de la FCSB! I-a furat fotbalistul lui Gigi Becali
Capital.ro
Urmează o revoluție a plăților? Ce se va întâmpla cu cash-ul și cardul. Modul în care achitam s-ar putea schimba radical
Playtech.ro
Criza schimbă tradițiile. Invitații renunță la nunți și aleg să își păstreze banii, se plânge o mireasă: „Caut nuntaşi, am nevoie de alţi prieteni”
Adevarul
CTP îl atacă pe Ilie Bolojan, după ce l-a susținut constant. Motivul supărării: promovarea liberalului Peiu, fost membru AUR și SOS, în funcția de șef al organizației Ilfov
wowbiz.ro
„Am început să plâng!” Florin Prunea, mărturisire emoționantă despre întâlnirea cu Dan Petrescu
Economica.net
Un nou model Dacia. Va fi electric şi nu e Spring
kanald.ro
BREAKING NEWS Un șofer a intrat cu mașina într-o mulțime de oameni, în Timișoara! Câte victime sunt
iamsport.ro
A răbufnit la adresa lui Gigi Becali, de ziua finanțatorului FCSB: ”La mulți ani... cu executare! E un hoț”
MediaFlux
Crește vârsta de pensionare din iulie 2026. Reguli noi și pentru pensionarea anticipată
stirilekanald.ro
Sorin Grindeanu premier, în locul lui Veștea
Știi care sunt cele 7 aspecte care fac diferența atunci când alegi un salon de masaj în București?