12 persoane trimise în judecată într-un dosar ce vizează frauda cu fonduri europene. Prejudiciu de 5 milioane de euro

Procurorii Serviciului Teritorial Suceava al DNA au trimis în judecată 12 persoane într-un dosar ce vizează obținerea frauduloasă de finanțări din fonduri ale Uniunii Europene, prejudiciul total fiind estimat la aproximativ 5 milioane de euro.
Filip Stan
23 feb. 2016, 17:15
12 persoane trimise în judecată într-un dosar ce vizează frauda cu fonduri europene. Prejudiciu de 5 milioane de euro

Nouă dintre inculpați, la care se adaugă șase societăți comerciale, au fost deferiți justiției pentru folosirea sau prezentarea cu rea-credință de documente ori declarații false, inexacte sau incomplete, dacă fapta are ca rezultat obținerea pe nedrept de fonduri europene, infracțiune săvârșită în formă continuată, în timp ce alți trei inculpați sunt acuzați de complicitate la săvârșirea aceleiași infracțiuni, de asemenea în formă continuată.

Potrivit unui comunicat al DNA transmis marți AGERPRES, faptele au fost comise între anii 2009 și 2012.

În perioada 2009 — 2012, inculpatul Ștefan Dumitru, în calitate de consultant al unei societăți comerciale, i-a sprijinit pe inculpații Daneliuc Ilie, Daneliuc Lăcrămioara Aurica, Barbu Neculai, Iuzic Andrei, Grigoraș Lucian, Ștefan Nicolae, Lucău Emil Dănuț, Durlihac Vasile, Tudosi Violeta, SC Aida Srl, SC Dani Aura Srl, SC Lik — Vox Srl, SC Robert Zootehnic Srl, SC Terra Zootehnic Srl, SC Green Tur Bucovina Srl să depună cu intenție la Agenția de Plăți pentru Dezvoltare Rurală și Pescuit — Centrul regional Iași cereri de finanțare pentru realizarea unor proiecte din fonduri europene, în domeniul zootehnic, mai exact înființarea unui număr de cinci ferme de creștere a porcinelor și modernizarea unei fabrici de procesare a produselor lactate și a brânzeturilor„, se precizează în comunicat.

Pe parcursul implementării proiectelor, beneficiarii fondurilor au depus documente false și inexacte întocmite de Costinel Birău și Eusebiu Catrinescu, în calitate de administratori ai unor societăți comerciale cu un comportament de tip fantomă, precum și de Ștefan Dumitru, în calitate de consultant.

„Documentele au vizat îndeplinirea condițiilor de eligibilitate, fraudarea procedurilor de selecție de oferte pentru atribuirea contractelor de servicii/ lucrări și mărirea nejustificată a cheltuielilor eligibile, activități care au avut ca rezultat obținerea pe nedrept a fondurilor respective. Prejudiciul produs ca urmare a acestor activități infracționale a fost în valoare de 21.579.000 lei (aproximativ 5 milioane euro), reprezentând contravaloarea integrală a finanțării nerambursabile din bugetul Uniunii Europene decontate beneficiarilor, societăți comerciale ce au calitatea de inculpați în prezentul dosar„, se mai arată în comunicatul DNA.

Procurorii au dispus măsura asigurătorie a sechestrului asupra unor bunuri imobile și mobile ce aparțin inculpaților, iar dosarul a fost trimis spre judecare Tribunalului Suceava.

DailyBusiness
Joburi 2025. Unde te poți angaja dacă nu ai studii superioare. Marile orașe sunt cele mai ofertante. Sectorul de activitate care este permanent în căutare de angajați
Spynews
Halloween 2025: Idei de costume, decorațiuni și cum să organizezi o astfel de petrecere acasă
Fanatik.ro
Ororile comise de ”Dr. Devil” în numele Rusiei. Ce le făcea prizonierilor ucraineni medicul sancționat de UE
Capital.ro
A murit unul din profesorii de geniu ai țării. Diana Șoșoacă spune adio unui mare român: O făclie a românismului, veșnic arzând pentru adevăr
Playtech.ro
Câte puncte îți trebuie pentru o pensie decentă. Exemplu de calcul pentru 2.500 și 4.000 lei
Adevarul
Război de distrugere: Putin nu mai vrea să cucerească Ucraina, ci să o ruineze
wowbiz.ro
AVEM PRIMA REACȚIE a lui Irinel Columbeanu după ce Monica Gabor s-a întors în România: „Nici nu m-a...”
Economica.net
Alertă în România după o mutare "perversă" a Rusiei
Prosport.ro
FOTO. Mădălina Ghenea, irezistibilă în noua reclamă! S-a încins atmosfera când a apărut în costum de baie
kanald.ro
Doi dintre bărbații care au murit în Munții Făgăraș erau polițiști. Niciunul nu era echipat corespunzător pentru drumențiile montane
Cancan.ro
Ce a făcut mulțimea când Principesa Margareta și Principele Radu au ajuns la sfințirea Catedralei Mântuirii Neamului
iamsport.ro
Uluitor! ”Singurul reproș” al lui Prunea pentru Gâlcă după victoria clară a Rapidului: ”De ce nu?”
MediaFlux
Armata Româna avertizează populația. Străzile se vor umple de convoaie și echipamente militare
stirilekanald.ro
Câtă durere! Alina a murit în urma unei crize de astm bronșic. Tânăra de 30 de ani era mama unei fetițe de 7 ani: „Oamenii ca ea nu se uită ușor”
substantial.ro
Confidențialitate și profesionalism în activitatea unui detectiv Timișoara