12 primari, printre care şi edilul de la Târgovişte, şi 13 aleşi locali în incompatibilitate sau conflict de interese

Agenția Națională de Integritate a constatat existența stării de incompatibilitate, precum și existența conflictului de interese de natură administrativă sau penală în cazul a 24 de aleși locali din mai multe județe, printre care și primarul municipiului Târgoviște, Gabriel Florin Boriga.
Filip Stan
18 mart. 2016, 13:12
12 primari, printre care şi edilul de la Târgovişte, şi 13 aleşi locali în incompatibilitate sau conflict de interese

Într-un comunicat al ANI transmis vineri AGERPRES se precizează că este vorba despre 11 primari, opt viceprimari, un fost viceprimar și patru consilieri locali.

Potrivit inspectorilor de integritate, primarul municipiului Târgoviște s-a aflat în stare de incompatibilitate între 21 iunie 2012 și 31 iulie 2013. În perioada respectivă, Gabriel Florin Boriga a exercitat simultan cu atribuțiile de primar, funcție pentru care i-a fost achitată o indemnizație lunară, și alte activități remunerate ca urmare a participării sale în comisiile de selecție a operatorilor de taxi.

DailyBusiness
Sondaj CURS: AUR conduce în intențiile de vot, cu 34%, în timp ce PSD crește, iar PNL pierde teren. 77% dintre români cred că țara merge într-o direcție greșită
Spynews
Claudia Ion de la Insula Iubirii, apariție neașteptată! Concurenta s-a afișat fără pic de machiaj
Fanatik.ro
Drăguș – Boutoutaou, decizie tare a lui Reghecampf înainte de FCSB – Corvinul. Exclusiv
Capital.ro
Prețuri carburanți vineri, 6 noiembrie. Cât costă un litru de benzină și motorină în marile orașe din România. Cele mai mici tarife
Playtech.ro
Ce taxe ar putea plăti românii în 2027. Calcule pentru proprietarii de apartamente, case și mașini. Tabel
Adevarul
A căzut pe scări la 3 ani și s-a trezit spunând că a fost preoteasă în Egiptul Antic. Povestea lui Dorothy Eady
wowbiz.ro
Vești pentru pensionari înainte de sărbători! Poșta Română a anunțat data de la care începe plata pensiilor în decembrie
Economica.net
Un nou model Dacia. Va fi electric şi nu e Spring
kanald.ro
Noi alerte cu bombă la Aeroportul Otopeni! Mesajul primit de autorități: „Următorul avion va sări în aer”
iamsport.ro
Ilie Năstase l-a lăsat ”mască” pe Joe Biden! Ce i-a cerut fostul președinte american
MediaFlux
Impozitele pentru locuințe cu balcoane în 2027. Ministrul Dezvoltării dă vești celor care stau la bloc
stirilekanald.ro
VIDEO UPDATE Călin Georgescu află marți dacă scapă de închisoare. Fostul candidat la prezidențiale a fost dus la DIICOT