14% dintre persoanele de peste 40 de ani din România au ACEASTĂ BOALĂ. Află despre ce e vorba

14% dintre persoanele cu vârste peste 40 de ani din România au boli obstructive (BPOC, astm), a declarat vineri profesor dr. Florin Mihălțan, președintele Societății Române de Pneumologie, cu prilejul celei de-a patra ediții a Conferinței Managementul Bolilor Pulmonare.
Iulian Tudor
02 oct. 2015, 20:00
14% dintre persoanele de peste 40 de ani din România au ACEASTĂ BOALĂ. Află despre ce e vorba

În zona bolilor obstructive (BPOC, astm) știm că, la ora actuală, avem în România 14% din persoanele peste 40 de ani care au această boală. Este o boală în creștere, unde trebuie folosite două tipuri de acțiuni: una de depistare prin campanii de spirometrie și a doua este de bugetare și de compensare 100% a medicației pentru care am pledat, întrucât acest lucru asigură un tratament precoce și de lungă durată. BPOC este o boală care în 2020 va fi pe locul 3 în rândul tuturor afecțiunilor în lume și asta va veni și în România pentru că este cuplată inerțial cu prevalența tabagismului„, a afirmat medicul, potrivit Agerpres.

El a spus că Societatea Română de Pneumologie va relua campaniile de spirometrie, campanii a cărei durată va fi mai lungă.

Vom încerca să reluăm campaniile de spirometrie, care vor dura mai mult. Aceste campanii se vor face inițial gratuit. Ulterior, pacientul care este depistat se va adresa medicului specialist cu bilet de trimitere de la medicul de familie pe ruta obișnuită. Este un test care durează trei minute, nu este dureros, este repetabil și este extrem de binevenit pentru a poziționa pierderea funcției respiratorii pentru pacient„, a spus medicul pneumolog.

Potrivit acestuia, în țara noastră există aproape 800.000 de pacienți cu tulburări respiratorii în timpul somnului.

„Avem în jur de 800.000 de pacienți cu tulburări respiratorii în timpul somnului. Aici intră și sindromul de apnee în somn, care ar merita un regim special de tratament, întrucât ei induc și alte comorbidități și complicații ulterioare”, a precizat Florin Mihălțan.

Citeşte şi WiFi-ul poate fi extrem de periculos pentru sănătate

El a menționat că în România există 27% fumători, iar în prezent patologia neoplazică (cancerul pulmonar) este pe primul loc la sexul masculin.

„Avem 27% fumători care la ora actuală sunt cei care fac legea din nefericire pentru că nu există o lege corectată la nivel de 2015 și monitorizată ca aplicare. Avem o patologie neoplazică — cancerul pulmonar este pe primul loc la sexul masculin și vine puternic din urmă, aproape în curs de a depăși cancerul genital, la sexul feminin. Ceea ce mi se pare important este că suntem într-o competiție cu multe alte specialități care beneficiază de proiect, programe bugetate de la MS. La ora actuală, numărul de programe care sunt bugetate sunt foarte puține. Avem doar pe tuberculoză, avem Programul ‘Stop Fumat!’ și avem cel pentru hipertensiunea pulmonară. În noianul acesta de boli multiple organice-cronice se impun alte deschideri, spre exemplu un registru național de BPOC și astm, că este o boală prevalentă, spre un registru național și un program de asistare a pacienților la domiciliu și precoce al pacienților cu probleme respiratorii în timpul somnului”, a mai afirmat medicul.

Problematica bolilor pulmonare în România, importanța diagnosticării precoce, limitările și problemele pe care medicul de specialitate le întâmpină în îngrijirea persoanelor cu aceste afecțiuni, precum și alte subiecte de interes sunt abordate, vineri și sâmbătă, la București, în cadrul celei de-a patra ediții a Conferinței Managementul Bolilor Pulmonare.

Tema din acest an este „Pneumologia la granița cu alte specialități”, conferința fiind condusă de prof.dr. Florin Mihălțan, președintele Societății Române de Pneumologie.

Citeşte şi Bacteriile intestinale la nou-născuţi, o armă împotriva astmului

În prima zi a evenimentului, medicii participanți au aflat informații despre sindromul de apnee de somn, tratamentul anticoagulant în practica medicală, arealul non-aderenței pulmonare, cauze de non-aderență în patologia pulmonară, severitatea BPOC din perspectiva nutrițională, medicina defensivă — mit sau realitate, managementul bolilor respiratorii cronice în practica medicului de familie, diagnosticul precoce al cancerului bronhopulmonar, fumatul la femei.

În cea de-a doua zi vor fi abordate teme precum comorbiditățile cardiovasculare în BPOC, tratamentul trombembolismului pulmonar în 2015, abordul hipertensiunii arteriale la pacienții cu boli cronice obstructive pulmonare, algoritm de diagnostic în practica medicului de familie, ecografia pleurală — tehnica neinvazivă indispensabilă pentru diagnosticul și tratamentul afecțiunilor pleurale, reabilitarea pulmonară și managementul bolilor pulmonare.

DailyBusiness
OpenAI pregătește lansarea unei versiuni ChatGPT pentru adulți. Ce caracteristici va avea noul model de chatbot
Spynews
Mama Mihaelei Rădulescu s-a stins din viață! Vedeta a revenit de urgență în România
Fanatik.ro
Tragedie! Un pilot de curse a murit împreună cu întreaga familie într-un accident aviatic
Capital.ro
Doliu în presa din România. O jurnalistă s-a aruncat de la etajul 7 și a murit. Ce mesaj a postat înainte: Dă-mi, Doamne…
Playtech.ro
Truc vechi pentru a încălzi caloriferele mai tare. Nu trebuie să umbli la termostat
Adevarul
Cine erau tinerii morți în accidentul din Bacău. Urmau să anunțe de Crăciun că vor avea un copil
wowbiz.ro
Primele imagini cu Mihaela Rădulescu, la capela unde este depus sicriul mamei sale. A venit de la Monaco cu o zi înainte de înmormântare, după un zbor cu întârziere | EXCLUSIV
Economica.net
"Anomalia" din magazinele LIDL. Ce produs e mai ieftin în Germania decât în România
kanald.ro
Ultimul mesaj postat de Mălina, tânăra de 27 de ani care și-a găsit sfârșitul după ce ar fi căzut de la etajul 7 al unui bloc din Oradea. Era jurnalistă și pasionată de fotografie
iamsport.ro
Bölöni l-a numit ”cel mai bun din Europa” pe fotbalistul Generației de Aur: ”Peste Beckenbauer! Era elegant și eficace”
MediaFlux
Vechime la pensie diferită! Românii care vor avea parte de alt calcul
stirilekanald.ro
Profesoară de 31 de ani, înjunghiată mortal de un elev din clasa a VIII-a! Un copil de numai 4 anișori a rămas acum orfan
DOLIU! A MURIT! PEPE „drum bun printre stele”… vestea a venit ca un trăznet