2,62 milioane euro pentru învingătorul unui turneu de tenis. Simona Halep ar putea fi marea câştigătoare

Organizatorii turneului de tenis de la Wimbledon au decis să mărească premiile rezervate câştigătorilor ediției din 2015 a acestei competiții de Mare Şlem, care va avea loc pe iarba de la All England Club din Londra în perioada 27 iunie - 12 iulie.
Daniel Spătaru
28 apr. 2015, 18:55
2,62 milioane euro pentru învingătorul unui turneu de tenis. Simona Halep ar putea fi marea câştigătoare

Învingătorii probelor de simplu, masculin și feminin, de la Wimbledon 2015 vor încasa câte un cec în valoare de 1,88 milioane lire sterline (aproximativ 2,62 milioane euro), mai mari cu 7 la sută (12.000 lire) față de anul trecut.

Valoarea totală a premiilor rezervate participanților la turneul de la Wimbledon, ajuns anul acesta la cea de-a 129-a ediție, va crește la rândul ei până la 26,76 milioane sterline sterline, fiind cea mai mare sumă din istoria tenisului profesionist, conform organizatorilor.

Anul trecut, sârbul Novak Djokovic și cehoaica Petra Kvitova au primit câte un cec de 1,76 milioane lire sterline pentru câștigarea turneului londonez.

DailyBusiness
Poliția Locală București îi avertizează pe șoferi: Nu mai dați bani parcagiilor de ocazie
Spynews
Andreea Popescu a confirmat că a plecat din penthouse-ul lui Rareș Cojoc! Unde locuiește după divorț
Fanatik.ro
Vicepreședintele lui Inter, anunț important despre viitorul lui Cristi Chivu! „Mai avem opt finale”
Capital.ro
Doliu în televiziune! A murit cea mai iubită actriță. Marea doamnă ne-a părăsit: A trăit cu pasiune
Playtech.ro
Pensionarii nu mai primesc ajutorul de la stat înainte de Paşte. Ar fi trebuit să li se ofere 200 de lei în plus
Adevarul
Coșmarul unui cuplu care a plătit 6,5 milioane de euro pentru casa visurilor și a abandonat-o după doar o lună: „Au fost lăsate numeroase capcane”
wowbiz.ro
Codruța Filip, în brațele lui Valentin Sanfira. Imaginile emoționante care au făcut înconjurul internetului. Cum au fost surprinși la Sala Palatului, înainte să anunțe divorțul
Economica.net
Un nou model Dacia. Va fi electric şi nu e Spring
kanald.ro
Un bărbat și-a pierdut viața după ce a mâncat cina altcuiva. S-a sufocat și nu a mai putut fi salvat
iamsport.ro
Peste Hagi și Balaci. Colegul care l-a impresionat cel mai mult pe Bumbescu: ”Era extraordinar!”
MediaFlux
Trecerea la ora de vară crește riscul de AVC și infarct! Avertismentul unui doctor începând de duminică, 28 martie
stirilekanald.ro
NEWS ALERT: Farmaciștii...Vezi mai mult
Va reuși CFR Cluj a patra victorie consecutivă în Superliga? Cum arată cotele pentru FCSB vs CFR Cluj