200 de euro de la stat pentru tinerii care îşi cumpără un calculator. Cine primeşte banii

Guvernul a modificat joi, 20 august, normele metodologice pentru aplicarea Legii nr. 269/2004 privind acordarea unui ajutor financiar în vederea stimulării achiziționării de calculatoare, astfel încât elevii și studenții care fac parte din familii cu venituri reduse și au fost incluși în lista aprobată de Ministerul Educației și Cercetării să poată efectua achizițiile.
Viorel Dobran
20 aug. 2026, 19:47
200 de euro de la stat pentru tinerii care îşi cumpără un calculator. Cine primeşte banii
Tinerii de peste 30 de ani pot primi ajutoare până la 100.000 de euro

Executivul a adoptat o hotărâre care aprobă, pentru siguranța derulării, culoarea și seria bonurilor valorice în baza cărora se pot achiziționa un calculator sau alte echipamentele prevăzute în lege.

Citește și: Rabla 2026. Se fac noi înscrieri, când se pot depune cererile. Anunțul de ultimă oră făcut de AFM

Potrivit unui comunicat al Executivului, în acest an, 2.339 de elevi și studenți beneficiază de voucherele de 200 de euro, cu aproape 500 mai mulți, comparativ cu anul trecut.

Conform calendarului programului, cuprins în Ordinul 3616/2026, bonurile valorice vor fi eliberate în perioada 31 august – 11 septembrie, în timp ce achiziția de echipamente se va derula în perioada 7 septembrie – 16 octombrie.

Programul „Euro 200”, implementat în baza Legii nr. 269/2004, se adresează elevilor și studenților cu vârsta de până la 26 de ani, înscriși în unități de învățământ de stat sau în instituții private acreditate, care provin din familii în care venitul brut lunar pe membru nu depășește 500 de lei.

Bani de la stat pentru agricultorii români. Producătorii de cartofi de consum pot primi până la 300 euro/hectar

Ajutorul financiar reprezintă echivalentul în lei a 200 de euro pentru achiziționarea unui computer, calculat la cursul de schimb valutar comunicat de Banca Națională a României pentru ultima zi a lunii precedente și se acordă o singură dată în cadrul unei familii.

Elevii care îndeplinesc criteriile prevăzute de lege trebuie să depună o cerere de acordare a sprijinului financiar, însoțită de documentele justificative, la unitatea de învățământ unde sunt înscriși. Ulterior, unitățile de învățământ verifică dosarele și eligibilitatea solicitanților, iar documentația este transmisă către Inspectoratele școlare. În cazul studenților, instituțiile de învățământ superior analizează cererile și înaintează documentele către Ministerul Educației și Cercetării.

 

DailyBusiness
Siegfried Mureșan avertizează că blocajul politic din România riscă să aducă extrema dreaptă la putere
Spynews
Cum arată mormântul lui Gheorghe Moldovan. Antrenorul care s-a împușcat a fost condus pe ultimul drum
Fanatik.ro
Noi emoții pentru Gică Hagi înainte de meciul cu Suedia? Ce s-a întâmplat cu un jucător în startul antrenamentului. Foto + Video
Capital.ro
Creșterea pensiilor de la 1 ianuarie 2027. Apar noi scenarii pentru seniori
Playtech.ro
Cât costă să pregătești mașina pentru iarnă în 2026. Anvelope, antigel, baterie și lichid de parbriz
Adevarul
De ce agențiilor de rating nu le pasă dacă avem guvern nou: „Verdictul lor nu e suficient”. Explicațiile unui economist de top
wowbiz.ro
EXCLUSIV | Cristina Dorobanţu, vedeta Ştirilor Kanal D, s-a căsătorit şi va deveni mămică: „Este ca un vis frumos pentru mine”
Economica.net
Un nou model Dacia. Va fi electric şi nu e Spring
kanald.ro
Incident feroviar cu patru victime în Galați! O fetiță de 12 ani și-a pierdut și ea viața
iamsport.ro
”Balaci, Dobrin sau Hagi?” Legenda Stelei a surprins: ”Ați uitat de el. A fost un jucător enorm!”
MediaFlux
Schimbarea momentului privind bancomatele din România. Băncile, obligate să elibereze la bancomat și pentru clienții altor bănci sume personalizate
stirilekanald.ro
Tren lovit de o dronă rusească, la granița cu Polonia. Oficialii străini trecuseră prin zonă cu doar câteva minute înainte