250 de blocuri din Bucureşti, ÎN PERICOL să rămână fără apă caldă. Ce a decis RADET

250 de blocuri din Sectorul 1 al Capitalei ar putea rămâne fără apă caldă şi căldură, în sezonul rece 2016-2017, din cauză că reţeaua de termoficare a fost distrusă în timp. Regia Autonomă de Distribuţie a Energiei Temrice (RADET) a decis să înlocuiască întreg tronsonul de reţea, care alimentează imobile din zine precum Floreasca, Dorobanţi, Ştefan cel Mare şi Aviaţiei, lucrările fiind programate să înceapă de săptămâna viitoare. 
Cristina Macuc
21 iul. 2016, 13:25
250 de blocuri din Bucureşti, ÎN PERICOL să rămână fără apă caldă. Ce a decis RADET

RADET anunţă că luni, 25 iulie 2016, ora 9,00, încep lucrările de înlocuire a tronsonului de reţea de termoficare în zona Spitalului Filantropia din Sectorul 1. Lucrările sunt vitale pentru a putea asigura furnizarea energiei termice către mai multe zone din Capitală în sezonul viitor de încălzire. Tronsonul de reţea termică care urmează să fie înlocuit are o lungime de aproximativ 330 metri liniari şi este cuprins între cămin C15/20 aflat la intersecţia bulevardului Ion Mihalache cu strada Barbu Delavrancea şi cămin termoficare C16 aflat în dreptul Muzeului Antipa.

RADET are în exploatare în zona spitalului Filantropia reţeaua termică din anul 1980. Uzura fizică a tronsonului este cauzată atât de vechimea în exploatare foarte mare, peste 35 de ani, precum şi de infiltraţiile de apă rece, canalizare şi apă pluvială, care au avut drept rezultat distrugerea izolaţiei termice şi implicit corodarea conductelor.

Dacă acest tronson de reţea nu este înlocuit, în sezonul rece 2016-2017, nu poate fi asigurată funcţionarea a 17 puncte termice din zonă şi nu va putea fi furnizată energie termică în condiţii normale către consumatorii racordaţi la sistemul centralizat, respectiv peste 250 blocuri din sectorul 1 al Capitalei, indiferent din ce sursă ar fi alimentaţi. Încă din luna martie s-a decis închiderea acestei porţiuni care nu mai prezintă siguranţă în exploatare, după ce, din 2010 şi până în prezent, angajaţii regiei au intervenit la un număr de aproximativ 25 de avarii, informează RADET.

Lucrările de schimbare a conductelor RADET vizează blocurile din zonele Dorobanţi, Floreasca, Ştefan cel Mare şi Aviaţiei

Conform sursei citate, termenul de execuţie a lucrărilor este cuprins între 75 şi 90 de zile, însă acesta poate fi modificat urmare a situaţiei din teren. Pentru realizarea lucrării în condiţii optime de timp şi calitate, echipele RADET vor lucra în două ture, 6 zile pe săptămână, lucrarea fiind realizată prin forţe proprii.

Acest tronson de reţea are o importanţă vitală în sistemul de termoficare, deoarece alimentează cu agent termic primar zone importante ale Bucureştiului, printre care Iancu de Hunedoara, Dorobanţi, Floreasca, Ştefan cel Mare, Aviaţiei, sau zona Aeroportului Băneasa. O particularitate a acestor cartiere o reprezintă faptul că pe timp de iarnă nu pot fi alimentate din alte reţele de termoficare, deoarece nu se pot realiza condiţiile termice şi hidraulice necesare acestor operaţiuni.

Porţiunea de reţea, care urmează să fie înlocuită, este amplasată aproape în totalitate (98%) sub calea de rulare a tramvaielor, pe ambele sensuri, ceea ce face imposibilă înlocuirea atât parţială cât şi totală a reţelei termice fără devierea traficului rutier.

DailyBusiness
Sondaj CURS: AUR conduce în intențiile de vot, cu 34%, în timp ce PSD crește, iar PNL pierde teren. 77% dintre români cred că țara merge într-o direcție greșită
Spynews
Claudia Ion de la Insula Iubirii, apariție neașteptată! Concurenta s-a afișat fără pic de machiaj
Fanatik.ro
Probleme pentru Dinamo! Baza de la Săftica are nevoie de investiții majore: „Milioane de euro!”
Capital.ro
Pensii calculate greșit. Cine primește bani retroactiv și cine nu trebuie să restituie sumele încasate
Playtech.ro
Orașul mare din România în care șoferii nu primesc amenzi de la radarele fixe. Sistemul a costat 43 de milioane de lei, dar nu funcţionează
Adevarul
Ruptură în PNL Cluj: Emil Boc se delimitează de Alin Tișe, după ce a spus că vrea șefia partidului. Reacția președintelui CJ Cluj
wowbiz.ro
Vești pentru pensionari înainte de sărbători! Poșta Română a anunțat data de la care începe plata pensiilor în decembrie
Economica.net
Un nou model Dacia. Va fi electric şi nu e Spring
kanald.ro
Veste tristă în rândul pompierilor. Cristian Vasile Dragomir s-a stins la doar 49 de ani: „Odihnește-te în pace, camarade!”
iamsport.ro
Ilie Năstase l-a lăsat ”mască” pe Joe Biden! Ce i-a cerut fostul președinte american
MediaFlux
Impozitele pentru locuințe cu balcoane în 2027. Ministrul Dezvoltării dă vești celor care stau la bloc
stirilekanald.ro
VIDEO UPDATE Călin Georgescu află marți dacă scapă de închisoare. Fostul candidat la prezidențiale a fost dus la DIICOT