Patru români, condamnaţi în Anglia pentru că au violat trei minore timp de câţiva ani

Patru bărbaţi români au fost condamnaţi la 25 de ani de închisoare, împreună, în Marea Britanie, după ce au exploatat sexual trei fete cu vârste între 12 şi 15 ani.
Filip Stan
24 sept. 2019, 09:01
Patru români, condamnaţi în Anglia pentru că au violat trei minore timp de câţiva ani

„Aceşti bărbaţi care au fost condamnaţi astăzi au ţintit în mod intenţionat tinerele victime din acest dosar pentru că erau minore şi pentru că erau vulnerabile. Victimele erau doar nişte copii la momentul în care au fost supuse unei exploatări sexuale îngrozitoare, dar au arătat mult curaj ieşind în faţă şi oferind dovezi împotriva celor care le-au abuzat”, a declarat procurorul Lisa O’Neill, potrivit stirileprotv.ro.

Călin P., 20 de ani şi Sebastian B., 22 de ani, au violat în mod repetat o fată de numai 12 ani şi au fost condamnaţi la 13, respectiv 3 ani de închisoare de un Tribunal din Manchester.

Un alt român, Ilie Daniel B. este acuzat că a abuzat sexual aceeaşi fată, după ce a abordat-o pe reţelele de socializare. Acesta mai întreţinut relaţii sexuale de mai multe ori şi cu o altă minoră, în vârstă de 13 ani, pe care a şi răpit-o. Bărbatul a fost condamnat la 8 ani şi o lună de închisoare.

Un patrulea român, Adrian C., 20 de ani, a fost condamnat la 1 an de închisoare după ce a convins o minoră de 15 ani să întreţină relaţii sexuale cu el.

Cei patru români au fost acuzaţi că în perioada 2016-2018 au abuzat sexual trei fete cu vârste cuprinse între 12 şi 15 ani.

„Aceste fete tinere, victime ale unui abuz traumatic şi aproape inimaginabil au fost în centrul anchetei noastre şi ne-au mobilizat să acţionăm continuu pentru a-i aduce pe cei vinovaţi în faţa justiţiei. Aceste victime au demonstrat un curaj enorm prin faptul că au venit în faţa instanţei să depună mărturie. Nu putem subestima curajul şi puterea necesare pentru ca în astfel de situaţii victimele unui abuz să povestească traumele prin care au trecut”, a precizat Rebecca Boyce, ofiţer la Poliţia din Manchester.

DailyBusiness
Scandal în Parlament pe legea integrității. USR, PSD și PNL și-au aruncat acuzații dure în plen
Spynews
Mihaela Borcea, în doliu! A murit tatăl ei: "S-a oprit o parte din lumea mea…”
Fanatik.ro
David Popovici, calificat cu cel mai bun timp în finala de 200 de metri liber! O nouă reprezentaţie a campionului român
Capital.ro
Ministerul Energiei anunță că sistemul energetic rămâne stabil după oprirea reactorului 2 de la Cernavodă. Nu există riscuri pentru alimentarea cu energie electrică la nivel național
Playtech.ro
Cum se răcoreau casele înainte de apariția aerului condiționat. Soluțiile vechi care sunt folosite și astăzi
Adevarul
Trei dintre cele mai înfricoșătoare eclipse solare din istorie. Haosul care a izbucnit după întunecarea cerului și fenomenul care a oprit un război
wowbiz.ro
„Am intrat în metastază” Alina Pușcău, anunț cutremurător înainte să intre în operație! Vedeta a transmis un mesaj emoționant fanilor
Economica.net
Un nou model Dacia. Va fi electric şi nu e Spring
kanald.ro
Un oraş din România va rămâne 24 de ore fără apă! Seceta aduce o nouă situație de criză
iamsport.ro
Scandalos: Becali nu e singurul! Fostul campion al României a numit alți 4 finanțatori din SuperLiga care se bagă peste antrenor: ”Știu 100%! Nu era așa înainte”
MediaFlux
E oficial: scade prețul la motorină. Se aplică reducerea accizei cu 20%
stirilekanald.ro
UPDATE Zi decisivă pentru Călin Georgescu! Fostul candidat la prezidențiale află dacă va fi judecat pentru tentativă de lovitură de stat