4 semne alarmante ale infarctului pe care trebuie să le cunoşti

Din nefericire, aproximativ 25% dintre persoanele care suferă un infarct, nu observă niciun semn premergător al acestuia.
Iulian Tudor
21 mart. 2017, 15:05
4 semne alarmante ale infarctului pe care trebuie să le cunoşti

Dr. Chauncey Crandall, unul dintre cei mai renumiți medici cardiologi din Statele Unite, a încercat ani la rândul să descopere metode de prevenție ale infarctului și, în cele din urmă, a ajuns la concluzia că există anumite semne care ne pot prevesti un potențial atac de cord, scrie secretele.com.

Citeşte şi Infarctul „silenţios” se manifestă ca o simplă răceală, dar poate distruge inima definitiv

INFLAMAŢII

Majoritatea oamenilor sunt de părere că inflamațiile la nivelul membrelor se datorează statului prelungit pe scaun sau în picioare, însă nu este adevărat. Aceste inflamații pot fi un semn premergător infarctului. Se pare că persoanele care au suferit un infarct, ajunseseră să se îngrașe chiar și 5 kilograme într-o perioadă foarte scurtă de timp.

Anxietatea

Foarte mulți supraviețuitori ai infarctului, relatează că au ajuns să sufere atacuri de panică, cu puțin timp înainte să facă infarctul. Dacă experimentezi des atacuri de panică, îți recomand să mergi de urgență la medic!

Dureri în anumite părți ale corpului

Majoritatea pacienților menționează faptul că durerea pornește din piept și se continuă la celelalte părți ale corpului, precum umeri, gât, spate sau abdomen. Ai mare grijă, uneori durerea poate radia și astfel nu apare prima oară în piept, nu te lăsa păcălit!

Citeşte şi Ce semnale trimite organismul când tensiunea e prea mare sau prea mică

Tuse

Tusea este poate cel mai des întâlnit simptom premergător infarctului. Acesta este rezultatul depunerilor de lichid în zona pulmonară. Ai mare grijă la cauza apariției tusei!

Iată și alte semne ale apariției infarctului, pe lângă cele menționate mai sus:

– Discomfort în zona pieptului

– Incapacitatea de a respira

– Transpirație rece

– Greață

– Amețeală

Nu ignora aceste simptome, dacă ele durează mai mult de 10 minute, sună imediat la salvare! Poți de asemenea să iei o aspirină, dacă nu ești alergic, până când ambulanța ajunge la tine.

DailyBusiness
Ramona Olaru, dezvăluiri despre relațiile din trecut. Cum a reușit celebra asistentă TV să evolueze pe plan personal
Spynews
Un celebru fotbalist român a purtat brățară de monitorizare dintr-o eroare! Fosta soție l-a reclamat, dar instanța i-a dat dreptate lui
Bzi.ro
Gina Pistol a pozat goală pe plajă! Imaginile au stârnit reacții aprinse! – GALERIE FOTO
Fanatik.ro
Patrick Mouratoglou i-a spus Serenei Williams că este prea grasă pentru tenis: ”Am avut câteva certuri pe tema asta”
Capital.ro
Regulă pentru românii care stau la casă. Ce copac trebuie neapărat să plantezi în curte
Playtech.ro
Cea mai frecventă greșeală din limba română. Simplă la prima vedere, dar 9 din 10 români o fac
Adevarul
Un caz care zguduie America. Ce l-a împins pe Tyler Robinson să-l ucidă pe Charlie Kirk? Povestea studentului „rătăcit ideologic” crescut într-o familie MAGA
wowbiz.ro
El este Răzvan, băiatul de 13 ani care a murit în fața școlii. Martorii povestesc cum au decurs ultimele clipe din viața sa
Economica.net
Şoseaua de mare viteză care va uni două oraşe din România. O construieşte "faraonul" Umbrărescu
Prosport.ro
Imaginile cu cea mai frumoasă hocheistă au stârnit controverse. „Abia dacă acoperă ceva”
kanald.ro
Bursele tăiate ar putea fi reintroduse în sistem. Anunțul făcut de ministrul Educației
Cancan.ro
O nouă tragedie în clanul Pian! Lider Nicușor a murit în Penitenciarul Rahova, la doar 42 de ani
iamsport.ro
Dani Coman a sărit să bată un președinte de club: ”Am zis să văd dacă e greu biroul și dacă stă bine pe el”
MediaFlux
Ziua Crucii. Ce este interzis să faci pe 14 septembrie
stirilekanald.ro
(P) Ghidul rebelului energetic: cum să îți reduci factura fără să renunți la Netflix și aer condiționat
substantial.ro
Angajații de la stat vor lucra mai mult în 2026! Zilele libere legale care ar putea fi eliminate de anul viitor