44,3 grade Celsius, record de temperatură pentru luna iulie. Cum se anunţă luna lui Cuptor

Meteorologii ne pregătesc pentru o lună iulie mai caldă decât iunie, dar și cu mai puține fenomene extreme, cum au fost furtunile care au caracterizat luna care tocmai se încheie. Informațiile se bazează pe măsurătorile din baza de date a Administraţiei Naţionale de Meteorologie (ANM).
Filip Stan
30 iun. 2019, 09:29
44,3 grade Celsius, record de temperatură pentru luna iulie. Cum se anunţă luna lui Cuptor

„Valori medii de temperatură cuprinse între 16 şi 18 grade Celsius s-au constatat în Transilvania, Maramureş, Bucovina şi Subcarpaţi. În zona montană joasă, dar şi în depresiunile intramontane, aceste valori se situează între 12 şi 16 grade Celsius. La altitudini de peste 1.700 de metri, mediile de temperatură sunt între 8 şi 12 grade Celsius şi doar pe culmile înalte ale Carpaţilor Meridionali, la peste 2.500 de metri altitudine, se înregistrează temperaturi sub 8 grade Celsius”, potrivit ANM.

Temperatura medie lunară multianuală pentru iulie depăşeşte 22 de grade Celsius în Câmpia Română şi în Dobrogea, iar în estul şi centrul Moldovei, în zonele deluroase ale Olteniei şi Munteniei, în Câmpia Vestică, în dealurile din Banat şi Crişana şi în Culoarul Mureşului valorile au fost cuprinse între 20 şi 22 grade Celsius, potrivit datelor înregistrate în perioada 1961 – 2018 la staţiile meteorologice din reţeaua ANM.

Temperatura maximă absolută a lunii iulie este 44,3 grade Celsius, aceasta fiind înregistrată la Calafat, în data de 24 iulie 2007.

În aceeaşi zi, temperaturi maxime mai mari sau egale cu 44 de grade Celsius s-au înregistrat şi la staţiile meteorologice: Bechet (44,2 grade Celsius), Băileşti şi Moldova Veche (44 grade Celsius). De altfel, în a treia decadă a lunii iulie 2007, la 57 de staţii meteorologice s-au înregistrat valori de temperatură de 40 de grade Celsius.

La polul opus, temperatura minimă absolută a lunii iulie este minus 8 grade Celsius şi a fost înregistrată la staţia meteorologică Vf. Omu, în data de 6 iulie 1933.

La Bucureşti, minima absolută a lunii iulie este 7,4 grade Celsius, înregistrată în data de 15 iulie 1993, la staţia meteorologică Bucureşti-Băneasa.

În această lună, valori ale temperaturii minime a aerului sub zero grade Celsius s-au înregistrat doar în zona montană şi în depresiuni intramontane.

Specialiştii ANM susţin că în luna iulie asupra părţii de sud-est a Europei acţionează, relativ frecvent, dorsala anticiclonului Azoric, talvegul zonei depresionare din sud-vestul Asiei şi, uneori, dorsala anticiclonului Nord-African.

„Ca o consecinţă directă a acestor modificări în distribuţia circulaţiei aerului deasupra ţării noastre, valorile medii ale temperaturii lunii iulie înregistrează o creştere între 1 şi 3 grade Celsius faţă de luna iunie”, explică specialiştii ANM în documentul citat.

Din punct de vedere al precipitaţiilor, în luna iulie se înregistrează o scădere faţă de cele din lunile mai şi iunie.

„Din datele înregistrate în perioada 1961 – 2018, la staţiile meteorologice din reţeaua Administraţiei Naţionale de Meteorologie, se constată că precipitaţiile medii multianuale (1961- 2018) din această lună sunt mai mici de 50 de litri/metru pătrat (litri/mp) în estul Dobrogei şi al Câmpiei Române şi în Delta Dunării. Cantităţi de precipitaţii cuprinse între 50 şi 75 litri/mp, în medie, se înregistrează în Câmpia Română, Culoarul Mureşului, Câmpia Vestică, dealurile din Banat, în centrul şi în sudul Moldovei”, arată documentul ANM.

În zonele de deal şi podiş din nordul Moldovei, Munteniei, Olteniei şi în Transilvania, precipitaţiile medii multianuale se situează în întervalul 75 şi 100 litri/mp, iar în zonele subcarpatice şi în zonele montane joase, mediile de precipitaţii sunt cuprinse între 100 şi 125 litri/mp. În zona montană înaltă din Carpaţii Meridionali, Occidentali şi din nordul Carpaţilor Orientali acestea depăşesc 125 – 150 litri/mp.

Potrivit documentului ANM, cantitatea maximă absolută de precipitaţii din iulie este 519,1 litri/mp şi a fost înregistrată la Stâna de Vale, în anul 1980.

La Bucureşti, cantitatea lunară maximă absolută de precipitaţii din iulie este de 221,6 litri/mp, înregistrată la Bucureşti-Băneasa, în anul 1991. În acelaşi an s-a înregistrat şi maxima absolută la Bucureşti-Filaret, de 212 litri/mp.

Meteorologii precizează că 1991 a fost un an ploios, fiind pe primul loc în topul celor mai ploioşi ani din perioada 1961-2018. La 50 de staţii meteorologice, în anul 1991, s-a înregistrat maxima absolută a cantităţii totale lunare a staţiei din luna iulie. Cantităţi lunare mari, maxime absolute ale staţiilor au mai fost înregistrate în anii 1969, 1975, 2005 etc.

De asemenea, cantitatea maximă absolută de precipitaţii căzută în 24 de ore, din luna iulie, a fost de 224 litri/mp, fiind înregistrată la Drobeta Turnu Severin, în data de 12 iulie 1999.

La Bucureşti, cantitatea maximă absolută de precipitaţii căzută în 24 de ore, din luna iulie, a fost de 109,1 litri/mp şi a fost înregistrată la staţia meteorologică Bucureşti-Băneasa, în data de 15 iulie 1954. În aceeaşi zi a fost înregistrată şi maxima absolută de precipitaţii în 24 de ore la Bucureşti-Afumaţi, respectiv 85,7 litri/mp.

Potrivit meteorologilor, anul 1991 a fost caracterizat şi de cantităţi de precipitaţii mari căzute în 24 de ore, la 27 de staţii meteorologice înregistrându-se maxime absolute ale parametrului, acestea fiind peste 45 de litri/mp. Anii 1969, 1975, 2005 s-au remarcat, la fel ca în cazul cantităţilor lunare totale de precipitaţii, şi prin cantităţi de precipitaţii mari căzute în 24 de ore.

DailyBusiness
EL PAÍS SUA: Un e-mail al Pentagonului indică posibilitatea suspendării Spaniei din NATO
Spynews
Vica Blochina, apariție incendiară! Cum arată în lenjerie intimă după ce a slăbit
Fanatik.ro
Cristiano Ronaldo și-a luat mașină în valoare de peste 1 milion de euro. Ce preferințe a avut fotbalistul
Capital.ro
Se pune poprire pe conturi și salariu. Banca transmite notificări și dă termen de 30 de zile. Românii care trebuie să achite banii de urgență
Playtech.ro
Ce reprezintă stelele unui hotel. Diferenţele clare între o cazare de trei şi patru stele
Adevarul
Cât de mare a riscul ca europenii să intre în război cu Iran: „Trebuie acoperire aeriană, portavioanele vor fi cele ale francezilor și britanicilor”
wowbiz.ro
Ultimele detalii despre starea de sănătate a lui Dan Petrescu! Va reveni sau nu antrenorul pe banca tehnică: „O perioadă foarte dificilă”
Economica.net
Un nou model Dacia. Va fi electric şi nu e Spring
kanald.ro
BREAKING NEWS A fost prins bărbatul suspectat că i-a luat viața fetei de 18 ani găsită pe un câmp din Bihor. Acesta se ascundea într-un lan de rapiță
iamsport.ro
Cristi Chivu, sfătuit să plece de la Inter Milano: ”Eu așa aș face!”. Ce echipă ar fi ideală pentru antrenorul român
MediaFlux
Documente secrete despre OZN-uri. Departamentul de Război al SUA a făcut publice imagini și relatări spectaculoase FOTO
stirilekanald.ro
Moscova, sub asediul dronelor, cu câteva zile înainte de mega-parada lui Putin. O clădire de lux, lovită în plin
PSG – Bayern și Atletico – Arsenal se joacă azi și mâine. Cote 1×2, antepost și ponturi