48 de migranţi care voiau să iasă ilegal din ţară, găsiţi într-un TIR la Nădlac

Poliţiştii de frontieră de la Nădlac I - judeţul Arad au descoperit, ascunşi în remorca unui TIR, 48 de cetăţeni din Irak, Iran, Siria, Afganistan şi India, pe care şoferul autovehiculului a încercat să îi scoată ilegal din România. Printre fugarise găseau şase copii şi trei femei. 
Ionela Marcu
27 nov. 2019, 07:56
48 de migranţi care voiau să iasă ilegal din ţară, găsiţi într-un TIR la Nădlac

”În data de 26.11.2019, în jurul orei 20.30, la Punctul de Trecere a Frontierei Nădlac I, judeţul Arad, s-a prezentat pentru efectuarea formalităţilor de frontieră pe sensul de ieşire din ţară, un cetăţean român, conducând un ansamblu rutier format din cap tractor şi semiremorca, ambele înmatriculate în România. Şoferul  transporta piese auto pentru o societate din Austria. În baza analizei de risc specifice, poliţiştii de frontieră au procedat la efectuarea controlului amănunţit al mijlocului de transport, în urma căruia, în semiremorcă, au fost descoperite ascunse 48 de persoane”, anunţă Poliţia de Frontieră.

În cadrul primelor verificări, poliţiştii de frontieră au stabilit că cei în cauză sunt cetăţeni din Irak, Iran, Siria, Afganistan şi India, şase minori, trei femei şi 39 de bărbaţi, solicitanţi de azil în ţara noastră.

Poliţiştii de frontieră fac cercetări sub aspectul săvârşirii infracţiunilor de trafic de migranţi pentru şoferul automarfarului şi de tentativă de trecere ilegală a frontierei de stat faţă de cei 48 de cetăţeni străini.

DailyBusiness
Siegfried Mureșan avertizează că blocajul politic din România riscă să aducă extrema dreaptă la putere
Spynews
Primele imagini de la înmormântarea Valentinei, fata găsită într-o valiză în râul Olt. Ce se întâmplă la cimitir
Fanatik.ro
Henny Reistad, MVP în semifinala EHF Euro Cup: 11 goluri și declarații despre Euro 2026 de la Cluj
Capital.ro
Traian Băsescu îl apără pe Siegfried Mureșan în fața criticilor: Un vânt rece, siberian, suflă pe culoarele politicii românești
Playtech.ro
Poți lipsi de la serviciu dacă ai examen la facultate? Ce prevede Codul muncii
Adevarul
Locul de pe Pământ unde s-au născut printre cele mai letale și devastatoare popoare din istorie. Cum era viața în patria originală a războinicilor de coșmar
wowbiz.ro
Fratele lui Vlad, prima reacție după ce trupul Valentinei a fost găsit într-o valiză. Ce a declarat acesta: „Nu pot să vorbesc…”
Economica.net
Un nou model Dacia. Va fi electric şi nu e Spring
kanald.ro
PIAS, oprită temporar în acest weekend. Cum vor fi acordate medicamentele și cum se vor realiza consultațiile
iamsport.ro
Edi Iordănescu a remarcat absența unui tricolor din lotul lui Gică Hagi: ”M-a surprins un pic că nu a fost”
MediaFlux
Alegeri anticipate în România. Autoritatea Electorală a început deja pregătirile
stirilekanald.ro
Tren lovit de o dronă rusească, la granița cu Polonia. Oficialii străini trecuseră prin zonă cu doar câteva minute înainte