5 sfaturi pentru părinţi să nu mai ţipe la copii

Specialiştii vin cu multe sfaturi pentru părinţi care să-i ajute să-şi crească şi să-şi educe copiii într-un spirit pozitiv, fără ţipete, violenţe sau alte forme negative de manifestare. Dar ştim cu toţii cât este de greu să ne controlăm după o zi grea de muncă, iar copilul face câte o trăznaie care ne scoate din minţi.
Filip Stan
30 apr. 2018, 20:24
5 sfaturi pentru părinţi să nu mai ţipe la copii

Este adevărat că e greu, dar nu este imposibil. Înainte de a pune în aplicare orice sfat pentru părinţi încearcă să te gândeşti că nervii nu vor duce la nimic bun, în plus poate contribui la răcirea relaţiilor dintre părinţi şi copii. Iată câteva sfaturi pentru părinţi care ţi-ar putea prinde bine.
Sfaturi părinţi #1: Respiră!

Inspiri, expiri şi repeţi. Acest exerciţiu îţi va fi de folos pentru a te linişti. De fiecare dată când simţi că sângele ţi se urcă la cap şi eşti pe cale să explodezi, întoarce-te închide ochii şi respiră. Răgazul te va ajuta şi să-ţi revizuieşti puţin emoţiile. Înainte de a-i spune ceva copilului (sau mai bine zis de a ţipa la copil), respiră adânc, repetă-ţi în minte ce ai vrea să-i spui şi apoi, spune-i pe un ton calm. (Michelle LaRowe, A Mom’s Ultimate Book of Lists)
Sfaturi părinţi #2: Comportamentul este problema, NU copilul!

Toţi părinţii au copii buni, însă unii dintre ei au un comportament problemă. În general, părinţii se gândesc la educaţia copiilor lor în termeni pozitivi, mai puţin când vine vorba despre comportamentul acestora. Şi, dintr-un motiv sau altul, s-a împământenit această idee că pedeapsa îi va învăţa. Părinţii nu ţipă la copii şi nu-i pedepsesc când îi învaţă să meargă pe bicicletă, ci îi sprijină, îi încurajează, îi ghidează.

Citeste continuarea pe SFATULPARINTILOR. RO.

DailyBusiness
Siegfried Mureșan avertizează că blocajul politic din România riscă să aducă extrema dreaptă la putere
Spynews
Ella, fiica Andreei Bălan, a împlinit 10 ani! Mesajul plin de emoție transmis de artistă
Fanatik.ro
Gică Hagi are ultimul cuvânt pentru numirea următorului selecționer. Dezvăluiri din interior după ce România a fost spulberată în Spania
Capital.ro
Zeci de mii de pensionari vor primi un sprijin financiar de 250 de lei. Cererile se depun până pe 6 noiembrie
Playtech.ro
Radarul Poliției funcționează pe ploaie, ceață sau întuneric? Când este valabilă viteza înregistrată
Adevarul
„Școala e la 900 de metri, dar elevii sunt aduși cu mașina”. Revolta bucureștenilor supărați pe părinții care blochează traficul
wowbiz.ro
Vlad Bălțățeanu, audiat în cazul crimei Valentinei, tânăra găsită în valiză. Avocatul Adrian Cuculis: „S-a prevalat de dreptul la tăcere”. Ce spune unchiul suspectului: „El a omorât-o”
Economica.net
Un nou model Dacia. Va fi electric şi nu e Spring
kanald.ro
Alexandru Andrei, fiul liderului politic Sorin Chelmu, s-a stins din viață la doar 29 de ani: „A fost un copil bun, cald, cu sufletul curat”
iamsport.ro
Breaking News! Ion Țiriac a făcut o mutare de răsunet în România
MediaFlux
Când intră pensiile pe card în luna octombrie. Anunțul Casei de Pensii
stirilekanald.ro
Tren lovit de o dronă rusească, la granița cu Polonia. Oficialii străini trecuseră prin zonă cu doar câteva minute înainte