600 de microbuze şcolare vor ajunge la şcolile din România. Ponta: Stricăm afacerile transportatorilor lacomi

Sute de microbuze pentru transportul elevilor vor ajunge la şcolile din România. Maşinile au fost cumpărate de Ministerul Dezvoltării, iar primele vor ajunge la şcoli în luna iunie.
Iulian Tudor
10 mart. 2014, 12:39
600 de microbuze şcolare vor ajunge la şcolile din România. Ponta: Stricăm afacerile transportatorilor lacomi

Viceprim-ministrul Liviu Dragnea, ministrul Dezvoltării Regionale şi Administraţiei Publice, a susţinut, luni, la sediul MDRAP, o conferinţă de presă privind microbuzele şcolare achiziţionate de Minister şi finanţările în domeniul educaţiei prin Programul Operaţional Regional 2007-2013.

Din cele 600 de microbuze şcolare, primele 40 vor ajunge la instituţiile de învăţământ în luna iunie 2014, apoi urmează să se livreze alte loturi de câte 40 de microbuze. Toate maşinile au fost contractate de Ministerul Dezvoltării.

Victor Ponta şi Liviu Dragnea au declarat, luni, că alte 400 de microbuze urmează să fie cumpărate tot în 2014. „Am semnat contractul pentru 600 de microbuze. De la începutul lunii iunie încep să vină primele microbuze. Necesarul estimat este în jur de 1.000 de microbuze„, a declarat Liviu Dragnea.

Mai mult, oficialii au anunţat că 240 de milioane de euro din fonduri europene vor fi alocate pentru şcoli şi spitale.

Ponta: Prin achiziționarea de microbuze stricăm afacerile transportatorilor lacomi

Premierul Victor Ponta a apreciat că prin achiziționarea celor 600 de microbuze școlare, la care se vor mai adăuga încă 400 care vor fi cumpărate, vor fi stricate afacerile „transportatorilor lacomi”.

„În felul ăsta reducem cheltuielile pentru decontarea abonamentelor pentru elevi, probleme pe care le-am avut în special din cauza lăcomiei unora dintre transportatori. Un km de decontat (…) în funcție decât de lacom era transportatorul, costa de 20 de ori mai mult. Era vorba de lăcomia și de afacerile celor care transportau elevi. În felul ăsta le mai stricăm afacerile și mă bucur pentru asta”, a spus Ponta, arătând că unii transportatori aveau prețuri pe kilometru „mai mari decât taximetriștii din Paris”.

El a precizat că microbuzele nu vor fi distribuite pe criterii politice, ci în funcție de necesități.

„Dacă sunt 600 și vă garantez că vor fi banii și pentru celelalte 400, ajunge la toată lumea. Deci toți cei 1.000 care au solicitat microbuze, vor avea microbuze. De unde sunt primarii aceia, habar n-am și nu mă interesează. Cei care au solicitat microbuze vor primi independent de apartenența politică”, a mai spus Ponta.

Totodată, premierul a anunțat că au fost alocate 200 milioane euro din fonduri europene pentru renovarea a 500 de școli.

„500 de școli care au intrat în renovare în vremurile bune, când erau bani mulți la buget, au înghețat aceste renovări în perioada de îngheț a României, adică perioada domnului Băsescu, domnului Boc, și acum le dezghețăm și le și facem. 200 milioane de euro care intră de acum începând în infrastructura școlară nu sunt suficienți, dar sunt bani importanți și faptul că la începutul noului an școlar, copiii care merg în 500 de școli vor merge în școli renovate e un lucru important”, a subliniat primul ministru.

DailyBusiness
EL PAÍS SUA: Un e-mail al Pentagonului indică posibilitatea suspendării Spaniei din NATO
Spynews
Vica Blochina, apariție incendiară! Cum arată în lenjerie intimă după ce a slăbit
Fanatik.ro
Cu ce se ocupă, de fapt, soția lui Zeljko Kopic. Profesia ei îi va surprinde pe mulți
Capital.ro
Elena Udrea o desființează pe Kovesi: Traian Băsescu te-a numit pe criterii nu de competența. DNA a făcut abuzuri!
Playtech.ro
De la ce vârstă este obligatorie grădinița și ce se întâmplă dacă un copil nu a mers deloc
Adevarul
Crin Antonescu, despre mesajul lui Nicușor Dan de Ziua Europei. „Vorbește, pentru prima oară în istorie, de la Cotroceni, despre greșelile Europei”
wowbiz.ro
Ultimul interviu al lui Ioan Isaiu, înainte de moartea fulgerătoare: „Nu poți cronometra gândul și visul”
Economica.net
Un nou model Dacia. Va fi electric şi nu e Spring
kanald.ro
Ultimul mesaj postat de Ioan Isaiu înainte să moară: ,,Urmează o injecție”
iamsport.ro
Gestul intimidant pe care Valentin Ceaușescu îl făcea la meciurile Stelei: ”Arbitrii aveau probleme când vedeau asta” / ”El era șeful”
MediaFlux
Îl mai ții minte pe Mitică din „Vacanța Mare”? Cum arată și cu ce se ocupă în 2026
stirilekanald.ro
Moscova, sub asediul dronelor, cu câteva zile înainte de mega-parada lui Putin. O clădire de lux, lovită în plin
PSG – Bayern și Atletico – Arsenal se joacă azi și mâine. Cote 1×2, antepost și ponturi