62 de blocuri din Bucureşti, ÎN PERICOL să nu mai fie reabilitate termic

62 de blocuri din Bucureşti sunt în pericol să nu mai fie reabilitate termic, după ce la şedinţa de Consiliu Local Sector 3 mai mulţi consilieri locali s-au abţinut să voteze proiectele privind anveloparea imobilelor. Primarul Sectorului 3, Robert Negoiţă, consideră că un astfel de gest poate crea un precedent periculos pentru aprobarea altor proiecte propuse de administraţia locală. 
Cristina Macuc
19 iul. 2016, 16:05
62 de blocuri din Bucureşti, ÎN PERICOL să nu mai fie reabilitate termic

„După ce am aşteptat cu sufletul la gură, aproape un an, redeschiderea liniilor de finanţare, pentru a putea aplica din nou pentru bani europeni destinaţi reabilitării termice, în cea mai recentă şedinţă (de luni, 18 iulie 2016), 8 consilieri locali, toţi din aceeaşi formaţiune politică (n.r. – consilierii locali ai USB), s-au abţinut să voteze punctele prin care ceream Consiliului Local încuviinţarea de a depune la minister cererile de finanţare pentru anveloparea a 62 de blocuri. Practic, în numărarea voturilor, o abţinere înseamnă un vot împotrivă! Consider că gestul acestor consilieri care, dacă ar fi fost ceva mai mulţi, ar fi putut să blocheze anveloparea blocurilor din Sectorul 3, constituie un precedent periculos”, a scris pe Facebook, după şedinţa de Consiliu Local, primarul Sectorului 3, Robert Negoiţă. 

Potrivit noii structuri a Consiliului Local Sector 3, aleşii locali sunt împărţiţi astfel, în funcţie de culoarea politică:
PSD are 14 consilieri locali, USB are 8 consilieri locali, PNL are 4 consilieri locali, PMP are 2 consilieri locali, ALDE are 2 consilieri locali şi UNPR are un consilier local.  

„Un proiect care, cu excepţii remediabile, s-a dovedit a fi un succes în Sectorul 3, ar fi putut fi anulat din cauza unui vot politic, fără argumente administrative concrete. Domnilor, administraţia locală nu are culoare politică! Să ne abţinem de la vot, să criticăm proiecte doar din dorinţa de a fi împotriva „sistemului”, nu înseamnă că avem vreo contribuţie la dezvoltarea Sectorului 3! Nu înseamnă decât un stop pus „mai bine”-lui pe care îl aşteptăm fiecare dintre noi…”, a conchis Negoiţă. 

Vezi aici LISTA BLOCURILOR incluse în cel mai mare program de REABILITARE TERMICĂ GRATUITĂ din Bucureşti. În ce stadiu sunt lucrările

Potrivit prevederilor legale în vigoare, în cazul blocurilor reabilitate termic din fonduri europene, costurile sunt suportate în proporţie de 60% de Uniunea Europeană, restul de 40% revenind împreună primăriei şi asociaţiei de proprietari, respectiv locatarilor blocurilor în cauză. Însă, sumele ce trebuie plătite de locatari sunt diferite la fiecare asociaţie de proprietari, în funcţie de veniturile vecinilor din bloc, contribuţia fiecărui apartament variind între 10-30% din total, după cum urmează:

– 30% contribuţia autorităţii publice locale şi 10% contribuţia asociaţiei de proprietari, în condiţiile în care mai mult de 50% dintre familiile – proprietari din clădire au un venit net lunar pe membru de familie sub 150 euro;
– 20% contribuţia autorităţii publice locale şi 20% contribuţia asociaţiei de proprietari, în condiţiile în care mai mult de 50% dintre familiile – proprietari din clădire au un venit net lunar pe membru de familie sub 350 euro;
– 10% contribuţia autorităţii publice locale şi 30% contribuţia asociaţiei de proprietari, în condiţiile în care mai mult de 50% dintre familiile – proprietari din clădire au un venit net lunar pe membru de familie sub 500 euro.

Conform ultimelor date disponibile pe site-ul Primăriei Sectorului 3, din 2012 până în prezent, în acest sector au fost reabilitate 619 blocuri, adică peste 45.000 de apartamente.

DailyBusiness
Sondaj CURS: AUR conduce în intențiile de vot, cu 34%, în timp ce PSD crește, iar PNL pierde teren. 77% dintre români cred că țara merge într-o direcție greșită
Spynews
Anisia Gafton își sărbătorește ziua de naștere! Ce urare emoționantă i-a făcut soțul ei, Serghei
Fanatik.ro
A venit decizia în cazul lui Jesus Owono! Spaniolii nu au avut milă de portarul care l-a accidentat mortal pe Jesus de Miguel
Capital.ro
Casa de Pensii îi cere unei pensionare 4.324 de lei după prima pensie. De ce trebuie să achite contribuții pentru încă patru luni
Playtech.ro
Vine iarna în România. ANM anunță ninsori, rafale de până la 140 km/h și temperaturi de -10 grade
Adevarul
Ninel Peia propune ca România să fie împărțită în 9 județe cu nume inspirate din istorie, de la Apostolul Andrei la Regele Ferdinand
wowbiz.ro
Tensiuni în familia regretatului Gabi Stângău! Mama vrea să-și deshumeze fiul și să-l ducă în locul natal. Văduva violonistului rupe tăcerea: „Nu mi-a fost comunicată nicio solicitare oficială”
Economica.net
Un nou model Dacia. Va fi electric şi nu e Spring
kanald.ro
O tânără de 27 de ani și-a pierdut viața după ce a mâncat ciuperci cumpărate din magazin
iamsport.ro
A văzut imaginile cu Gigi Becali și l-a făcut praf pe patronul FCSB: ”Se dă mare credincios, dar este, de fapt, un infractor și un fost pușcăriaș!”
MediaFlux
Pensia pe care o vor primi românii cu salariul minim sau mediu pe economie. Calcule care includ și pilonul II de pensie
stirilekanald.ro
Știrea momentului în România