NOUĂ străini suspectaţi de terorism, îndepărtaţi din România. Alţi 246, opriţi la vamă

Nouă cetățeni străini suspectați de acțiuni care au legătură cu terorismul au fost declarați indezirabili în acest an și îndepărtați de pe teritoriul național prin decizii ale Curții de Apel București, la propunerea Serviciului Român de Informații, alte 246 de persoane fiind oprite la graniță din aceleași motive.
Marius Neagu
03 dec. 2015, 07:41
NOUĂ străini suspectaţi de terorism, îndepărtaţi din România. Alţi 246, opriţi la vamă

„SRI, ca autoritate națională în domeniul antiterorismului, își reiterează eforturile în vederea prevenirii oricăror amenințări teroriste la adresa României și a aliaților săi. În ceea ce privește numărul de expulzări ale persoanelor suspectate de acțiuni care au legătură cu terorismul, în 2015, la propunerea SRI, Curtea de Apel București a pus în aplicare măsura de declarare ca indezirabil în cazul a nouă cetățeni străini care reprezentau o amenințare pe profil antiterorist, aceștia fiind îndepărtați de pe teritoriul național. De asemenea, tot la propunerea SRI, Ministerul Afacerilor Interne a pus în aplicare măsura de nepermitere a intrării în țară (NPI) a 246 de persoane care comportau riscuri pe profil antiterorist„, a precizat purtătorul de cuvânt al SRI, Ovidiu Marincea.

Străinii respinși la graniță și care au fost declarați indezirabili provin în special din Irak, Palestina, Maroc, Tunisia, Siria, iar aproximativ 70% dintre aceștia sunt în conexiune sau au derulat activități în sprijinul Daesh.

„Principalele motive care au condus la inițierea și aplicarea unor măsuri preventive au fost date de: background-ul radical sau terorist al persoanei sau familiei, conexiunile cu entități teroriste, demersuri de coagulare a unor grupuri de străini susținători ai unor entități jihadiste, în special Daesh; (auto)radicalizare și propagandă (inclusiv online) în favoarea unor entități teroriste (preponderent Daesh); încercarea de a tranzita România pentru a se alătura Daesh în Siria„, a arătat Ovidiu Marincea.

Numărul celor care nu au fost lăsați să intre în țară este în creștere, a adăugat reprezentantul SRI, și se datorează măsurilor active cu caracter preventiv pe care atât Serviciul Român de Informații, cât și serviciile partenere le-au instituit pentru diminuarea riscurilor generate de fenomenele reprezentate de „foreign fighters/returnees”.

Purtătorul de cuvânt al SRI a precizat că, în contextul actual de securitate din Europa, pe baza datelor deținute în prezent, Sistemul Național de Alertă Teroristă rămâne la nivelul albastru-precaut.

„În contextul european de securitate, în care atacurile teroriste din Franța s-au soldat cu numeroase pierderi de vieți omenești, Serviciul Român de Informații desfășoară o susținută activitate de monitorizare a situației din România. Pe baza datelor deținute în prezent, Sistemul Național de Alertă Teroristă rămâne la nivelul albastru-precaut, întrucât informațiile disponibile și evenimentele recente indică un risc scăzut de producere a unui atac terorist pe teritoriul României. În calitate de autoritate națională în prevenirea și combaterea terorismului, SRI menține permanent legătura cu autoritățile care fac parte din Sistemul Național de Prevenire și Combatere a Terorismului, astfel încât orice potențial risc la adresa securității naționale să fie analizat și evaluat pentru a adopta măsurile adecvate„, a menționat, pentru AGERPRES, Ovidiu Marincea.

În acest sens, SRI și-a intensificat eforturile de culegere de informații relevante pentru prevenirea oricăror acțiuni care pot afecta climatul de siguranță a cetățenilor.

„În paralel, SRI are în vedere și acționează pentru accelerarea schimbului de informații în cadrul cooperării atât cu partenerii naționali din SNPCT (Sistemul Național de Prevenire și Combatere a Terorismului), cât și cu serviciile partenere, astfel încât instituția noastră să contribuie la demersurile întreprinse la nivel național și internațional pentru apărarea valorilor democratice„, a indicat purtătorul de cuvânt al SRI.

DailyBusiness
Sondaj CURS: AUR conduce în intențiile de vot, cu 34%, în timp ce PSD crește, iar PNL pierde teren. 77% dintre români cred că țara merge într-o direcție greșită
Spynews
De ce întorceau bunicile vasele cu gura în jos înainte de Postul Crăciunului. Obiceiul vechi din satele românești
Fanatik.ro
„Mă întreabă dacă mă transfer la FCSB. Zi-le tu, frate!” Moment genial cu Florinel Coman și fotoreporterul Fanatik
Capital.ro
Reguli pentru românii care au închis balconul. Ce se întâmplă cu impozitul dublu și taxele majorate de 10 ori
Playtech.ro
La ce ore este curentul mai ieftin. Când ar trebui să pornești mașina de spălat pentru a plăti mai puțin
Adevarul
Războiul din Ucraina se mută sub pământ: rușii se strecoară prin conducte de gaze, ucrainenii trimit roboți
wowbiz.ro
EXCLUSIV | Nuntă și botez cu fast pentru Pescobar! Avem imaginile de la marele eveniment. Detalii și meniu de lux, dans romantic și sute de invitați
Economica.net
Un nou model Dacia. Va fi electric şi nu e Spring
kanald.ro
BREAKING NEWS Autorul atacului armat din Cracovia și-a pierdut viața la spital
iamsport.ro
Fostul președinte de la Dinamo îl pune la punct pe Andrei Nicolescu: ”Este plin cimitirul de oameni de neînlocuit! Se ia prea mult în serios”
MediaFlux
Ministrul Muncii anunță sprijin suplimentar pentru angajații români. Se propun 12 salarii medii brute pe economie în plus
stirilekanald.ro
VIDEO UPDATE Călin Georgescu află marți dacă scapă de închisoare. Fostul candidat la prezidențiale a fost dus la DIICOT