În cadrul unei emisiuni, Alina Pușcău a vorbit despre lupta cu cancerul la sân, tratamentele costisitoare și momentele în care simțea că nu va mai vedea lumina de la capătul tunelului.
Vedeta a urmat o schemă terapeutică de tratament în California, costurile depășind suma de un milion de dolari. Potrivit declarațiilor făcute de Alin, cheltuielile medicale au fost acoperite integral de asigurarea de sănătate pe care o are în Statele Unite ale Americii.
Alina a explicat că tratamentul costa foarte mult, incluzând trei medicamente. Cu toate că suma era enormă, de peste un milion de dolari, vedeta nu a fost nevoită să o achite din propriul buzunar, datorită asigurării medicale.
„Am avut noroc, pentru că am asigurare aici și tratamentul e plătit, totul e plătit, dar tratamentul este peste 1 milion de dolari, e foarte scump, pentru că sunt trei medicamente și sunt foarte scumpe”, a declarat vedeta.
Citește și: Alina Pușcău, în Grecia alături de mama sa. Vedeta a mers la una dintre cele mai cunoscute biserici
Ulterior, Alina a comparat costurile și condițiile medicale din SUA cu cele din România, precizând că sistemele funcționează diferit. Ea s-a considerat recunoscătoare pentru faptul că a putut beneficia de un asemenea tratament fără a fi nevoită să suporte aceste cheltuieli uriașe.
„Am avut noroc! Dumnezeu mă iubește așa de mult”, a mai spus aceasta.
După ce Alina a anunțat că a reușit să scape de cancer după aproximativ nouă săptămâni de tratament, în mediul online s-a stârnit un val de reacții. În timp ce unii au felicitat-o și s-au bucurat pentru ea, alții au început să se îndoiască de faptul că vedeta ar fi avut cu adevărat astfel de probleme de sănătate.
”A reușit să își facă publicitate! Până la povestea asta, habar n-aveam cine este această persoană!”, „De la bun început nu am crezut că situația e atât de gravă, doar mediatizarea a fost exagerată! Nu te vindeci așa rapid în stadiile terminale! Era nevoie de puțina atenție, de publicitate?!”, ”Și-a bătut joc de cei bolnavi cu adevărat! cu siguranță dacă a avut, a avut doar o inflamație, un cancer cu metastaze cu tumori cum spune ea de 7 cm nu dispare peste noapte!!! Fără nici un respect față de cei bolnavi cu adevărat! Goana după notorietate nalte monștri”,
„Ceva e foarte putred aici! Ori n-a avut niciodată și a fost diagnosticată greșit, ori minte cu nerușinare pentru publicitate! Nu poți să ai zeci de tumori care dispar așa peste noapte, pe cine păcălim?”, au fost doar câteva dintre reacțiile românilor pe internet.
Alina nu a băgat în seamă comentariile răutăcioase și a transmis pe rețelele de socializare mesaje pozitive, care îndeamnă la bunătate.
„Dorința mea pentru lume este simplă: Fie ca iubirea să umple fiecare inimă, pacea să ajungă la fiecare suflet și sănătatea să binecuvânteze fiecare viață. Fie ca noi toți să ne vindecăm împreună, să ne iubim unii pe alții și să ne amintim că iubirea este cel mai de preț dar pe care îl putem împărtăși„, a scris Alina Pușcău pe rețelele sociale.