Un STAR PORNO, printre primii civili care vor ajunge în SPAŢIU

James Deen, un star porno american, se află pe o listă a finaliştilor întocmită de NASA şi ar putea deveni unul dintre primii civili care vor ajunge în spaţiu. Atât mama, cât şi tatăl actorului porno lucrează pentru NASA şi speră că fiul lor va ajunge în spaţiu într-o bună zi.
Alina Costache
27 sept. 2013, 10:06
Un STAR PORNO, printre primii civili care vor ajunge în SPAŢIU

James Deen, protagonistul filmului „The Canyons”, în care a jucat alături de Lindsay Lohan, a declarat: „Sunt pe o listă scurtă, pentru a merge în spaţiu. Tatăl meu mi-a trecut numele. El crede că voi fi unul dintre primii civili care vor ajunge în spaţiu. Nu cred că asta se va întâmpla, pentru că eu fumez şi nu sunt chiar atât de bine pregătit fizic, dar, oricum, e deja ceva foarte cool”, potrivit Mediafax.

Actorul, care apare de multe ori în filmele sale în scene futuriste şi SF, spune că părinţii lui nu au nicio problemă cu profesia sa – artist de filme porno.

„Părinţii mei m-au sprijinit întotdeauna. Au învăţat foarte repede că eu urma să fac doar ceea ce doream să fac. Atunci când am început să fac filme pentru adulţi, principala lor grijă era sănătatea mea. I-am asigurat că, dacă lucrezi în industria porno e ca şi cum ai lucra la McDonald’s sau într-o bancă. E doar un job”, a declarat James Deen pentru revista Playboy.

DailyBusiness
EL PAÍS SUA: Un e-mail al Pentagonului indică posibilitatea suspendării Spaniei din NATO
Spynews
Florinel de la Chefi la cuțite, scandal în avion cu o stewardesă! A primit interdicție
Fanatik.ro
Numărul lui Gigi Becali, publicat pe internet de Cristian Rizea: „M-au sunat 500 de oameni instant!”
Capital.ro
Fenomenul Ilie Bolojan ar fi la fel cu Călin Georgescu: Le mulțumesc! Anunțul premierului despre alegeri anticipate și o revenire în funcție
Playtech.ro
Vacanțe online last minute: la ce să fii atent ca să eviți țepele și costurile ascunse
Adevarul
Soldați ruși schilodiți în războiul din Ucraina au fost puși să defileze la o paradă de Ziua Victoriei
wowbiz.ro
Acuzații explozive în cazul crimei din Bihor! Mesaj dur al mamei elevei ucise în Bihor: „Nu voi lăsa adevărul să rămână ascuns”
Economica.net
Un nou model Dacia. Va fi electric şi nu e Spring
kanald.ro
Un nou-născut care s-a stins în Maternitatea Polizu ar fi fost lăsat să putrezească în incubator! Părinții, sfâșiați de durere, cer să li se facă dreptate
iamsport.ro
Gică Hagi, transfer interzis la o superputere a Europei: ”S-a supărat pe Valentin Ceaușescu”
MediaFlux
Surpriză complet neașteptată. București, în top 15 cele mai bogate regiuni din UE
stirilekanald.ro
Moscova, sub asediul dronelor, cu câteva zile înainte de mega-parada lui Putin. O clădire de lux, lovită în plin
PSG – Bayern și Atletico – Arsenal se joacă azi și mâine. Cote 1×2, antepost și ponturi