Federaţia Asociaţiilor Bolnavilor de Cancer: Lista compensatelor, neactualizată de peste 1.900 de zile

Federaţia Asociaţiilor Bolnavilor de Cancer a susţinut luni că lista medicamentelor compensate şi gratuite "nu a mai fost actualizată" de peste 1.900 de zile, ceea ce "limitează egalitatea de şanse" pentru pacienţi.
Iulian Tudor
30 sept. 2013, 14:22
Federaţia Asociaţiilor Bolnavilor de Cancer: Lista compensatelor, neactualizată de peste 1.900 de zile

„Aceasta înseamnă că peste 167 de molecule, dintre care 141 de medicamente noi şi 26 de molecule cu indicaţii terapeutice noi-potrivit estimărilor autorităţilor din Sănătate, aşteaptă de peste 5 ani să ajungă la pacienţi. În tot acest timp, în lupta cruntă cu boala, pacienţii au primit şi continuă să primească tratamente la nivelul anului 2007-2008. Prin comparaţie, pacienţii din ţările vest-europene reuşesc să primească gratuit sau cu grad de compensare un tratament inovator chiar în anul în care acesta a primit aprobarea de punere pe piaţă”, informează Federaţia Asociaţiilor Bolnavilor de Cancer, potrivit Agerpres.

Conform unui studiu bazat pe datele Federaţiei Europene a Asociaţiilor şi Industriei Farmaceutice (EFPIA), între momentul aprobării unui medicament de către Agenţia Europeană a Medicamentului şi momentul în care acesta poate fi prescris în regim compensat de către medici se aşteaptă 392 de zile în Belgia, 206 zile, în Suedia, iar în Austria doar 88 de zile.

Potrivit estimărilor ministrului Sănătăţii, Eugen Nicolăescu, pacienţii români vor avea cel mai probabil o nouă listă de medicamente compensate începând cu 1 ianuarie 2014.

„Încurajăm autorităţile şi comisiile de specialitate să grăbească avizarea noilor tipuri de medicamente, care ar creşte şansa şi calitatea vieţii pacienţilor români. Cele mai multe medicamente introduse pe lista nouă sunt pentru cancer (16%), urmate de diabet (10%), hipertensiune arterială (8%), anemii (5%), leucemii (4%) şi boli psihice (2%)”, a declarat preşedintele Federaţiei Asociaţiilor Bolnavilor de Cancer din România Cezar Irimia.

FABC este o federaţie formată din 16 asociaţii care activează pe plan local, la nivelul judeţelor. Misiunea FABC este de a face lobby şi advocacy activ pentru promovarea, respectarea şi garantarea drepturilor pacienţilor cu cancer, implementarea măsurilor necesare pentru reducerea impactului acestei maladii.

DailyBusiness
Rusia își intensifică atacurile asupra Europei. Riscul unui pas greșit crește în fiecare zi
Spynews
O adolescentă de 16 ani, salvată de polițiști în Capitală. Ce au găsit agenții când au ajuns la locuință
Fanatik.ro
„Este ultimul la toate antrenamentele! Dacă el mănâncă cinci fripturi și vrea să joace fotbal…” Valeriu Iftime, ultimatum dur pentru Jovan Markovic
Capital.ro
Siegfried Mureșan, despre negocierile pentru învestirea Guvernului. Ce șanse are premierul desemnat de Nicușor Dan: Noi pornim de la 169 de voturi
Playtech.ro
Ce trebuie să conțină dosarul pentru finanțarea bateriilor fotovoltaice. Prosumatorii pot primi până la 15.000 de lei
Adevarul
Supertunelul care spulberă, după 52 de ani, recordul Transfăgărășanului. Tunelul Holdea vede lumina din ambele capete
wowbiz.ro
Presimțire sumbră?! Ce a postat mama Mădălinei Apostol pe rețelele sociale chiar înainte de moartea fiicei sale
Economica.net
Un nou model Dacia. Va fi electric şi nu e Spring
kanald.ro
Dănuț, un tată a 9 copii din Suceava, și-a pierdut viața în urma unei tragedii la locul de muncă
iamsport.ro
Șterge pe jos cu componentul Generației de Aur: ”Proctologul lui Burleanu! Am fost de 1.000 de ori mai bun fotbalist decât el”
MediaFlux
Examenul vieții pentru Putin. Președintele Rusiei dă testul în fața oamenilor
stirilekanald.ro
Tren lovit de o dronă rusească, la granița cu Polonia. Oficialii străini trecuseră prin zonă cu doar câteva minute înainte