Isărescu: Băncile nu vor avea încotro, vor trebui să reducă dobânzile la credite

Băncile vor fi nevoite să reducă dobânzile la creditele în lei după ce BNR a scăzut rata cheie cu un punct în perioada iulie-septembrie, la 4,25%, ultima tăiere a dobânzii fiind de doar 0,25 puncte procentuale, astfel încât băncile să nu scadă bonificaţiile la depozite, afirmă Mugur Isărescu.
Filip Stan
30 sept. 2013, 14:09
Isărescu: Băncile nu vor avea încotro, vor trebui să reducă dobânzile la credite

„După părerea mea, aşa mai neaoş, este că n-au încotro. Ce-o să facă cu atâţia bani? Vin la facilitatea de depozit a Băncii Naţionale, aceasta a ajuns lar la 1,25%, se va reduce şi mai mult în perioada următoare. Chiar din punctul lor de vedere, ceea ce am sugerat de fiecare dată şi sugerez şi acum, interesul băncilor comerciale este să ieftinească semnificativ costul creditării în lei”, a declarat luni guvernatorul BNR, Mugur Isărescu.

El a afirmat că ieftinirea creditelor în lei este insuficientă şi că maniera în care politica monetară se răsfrânge asupra politicii de împrumut a băncilor s-a reflectat cu întârziere şi moderat, comparativ cu transmisia mult mai rapidă către piaţa interbancară şi către dobânzile la titlurile de stat.

Astfel, băncile au un „câmp mare” în continuare pentru a ieftini creditul în monedă naţională.

„Consider că reducerea nivelului dobânzilor la creditele în monedă naţională este categoric insuficientă şi nu reflectă nici politica monetară, nici condiţiile de piaţă. Politica monetară, acolo de unde băncile îşi alimentează cu lichiditate nevoile, dobânzile sunt de cinci-şase ori mai mici decât dobânzile la credite, nu văd nicio justificare din punct de vedere economic, au justificările lor legate de încredere, de calitatea clienţilor, de riscurile pe care le percep, de faptul că şi discuţia cu clauzele abuzive determină o stare de incertitudine, de neîncredere, dar n-au motive economice şi financiare pentru a nu reduce dobânzile la credite”, a explicat Isărescu.

Guvernatorul BNR a precizat că transmisia moderată şi cu întârziere a politicii monetare în piaţă nu va împiedica banca centrală să continue relaxarea dobânzii de politică monetară.

„Nu va fi o piedică, dar că vom fi atenţi când dozăm măsurile să transmitem semnalele necesare şi să nu stimulăm băncile să reducă dobânzile la depozite, acolo cred că au un câmp extrem de limitat. Eu cred că multe au şi depăşit măsura. Este şi motivul principal pentru care am redus dobânda cheie doar cu 0,25 puncte procentuale”, a mai spus şeful BNR.

Consiliul de Administraţie al BNR a decis, luni, să reducă dobânda de politică monetară cu 0,25 puncte procentuale, de la 4,5% la 4,25%, în linie cu aşteptările analiştilor, şi a păstrat nivelul rezervelor minime obligatorii (RMO), la 15% pentru pasivele în lei şi 20% pentru cele în euro.

Analiştii financiari apreciază că dobânda cheie ar putea fi redusă în continuare până la 4% în luna decembrie 2013.

De la 1 octombrie, rata dobânzii aferente facilităţii de creditare (Lombard) va coborî la 7,25% pe an de la 7,5%, iar rata dobânzii pentru facilitatea de depozit va fi de 1,25% pe an.

La precedenta şedinţă de politică monetară, din 5 august, CA al BNR a decis să reducă rata dobânzii de politică monetară de la 5% pe an la 4,5% pe an. La începutul lunii iulie, BNR a scăzut dobânda cheie de la 5,25% la 5%.

DailyBusiness
Scandal în Parlament pe legea integrității. USR, PSD și PNL și-au aruncat acuzații dure în plen
Spynews
Taifunul Dolphin lovește Japonia! Sute de mii de oameni, evacuați, iar peste 500 de zboruri au fost anulate
Fanatik.ro
Marius Mitran, despre Odiseea Universității Craiova: „Noduri, semne și ratări”
Capital.ro
Mașini interzise în Europa. Lista completă a țărilor și orașelor în care nu mai au voie să circule autoturismele Euro 3, Euro 4 sau Euro 5. Care este situația din România
Playtech.ro
Cum îți faci bagajul fără să plătești taxe suplimentare la avion. Trucurile folosite de călătorii experimentați
Adevarul
Eclipsa de Soare din 12 august 2026, spectacol rar la apus. Adrian Șonka: „O imagine pe care poate nu o vezi niciodată în viață”
wowbiz.ro
„Am intrat în metastază” Alina Pușcău, anunț cutremurător înainte să intre în operație! Vedeta a transmis un mesaj emoționant fanilor
Economica.net
Un nou model Dacia. Va fi electric şi nu e Spring
kanald.ro
O nouă mișcare seismică s-a produs în România, astăzi! În ce zonă a fost înregistrată și ce spun specialiștii
iamsport.ro
Atac devastator la Cătălin Moroșanu: ”Eu mi-am făcut numele în ring, tu la TV, pe chiloțăreală! Nu te compari cu mine”
MediaFlux
Românii care pot primi a 13-a pensie, dar și o pensie minimă de 600 de euro. Care sunt condițiile și cine beneficiază
stirilekanald.ro
UPDATE Zi decisivă pentru Călin Georgescu! Fostul candidat la prezidențiale află dacă va fi judecat pentru tentativă de lovitură de stat