Accident în Covasna: Zece persoane au fost rănite în apropierea comunei Cernat

Un accident de circulaţie soldat cu zece răniţi s-a petrecut în noaptea de luni spre marţi pe DN 11, în apropierea localităţii Cernat, din judeţul Covasna.
Iulian Tudor
01 oct. 2013, 08:40
Accident în Covasna: Zece persoane au fost rănite în apropierea comunei Cernat

Potrivit purtătorului de cuvânt al Inspectoratului Judeţean pentru Situaţii de Urgenţă (IJSU) Covasna, plt. Tolvaj Marius Marian, în accident au fost implicate un autoturism şi o autoutilitară în care se aflau nouă persoane, scrie Agerpres. În urma impactului, autoturismul a luat foc, iar şoferul rămas încarcerat a suferit arsuri de gradul IV la membrele inferioare. După intervenţia echipajelor ISU, el a fost transportat la Spitalul Judeţean Braşov.

Şi cei nouă pasageri ai celuilalt autovehicul au fost răniţi în urma coliziunii, aceştia fiind transportaţi la Unitatea de Primiri Urgenţe Sfântu Gheorghe.

Intervenţia a fost coordonată de la faţa locului de şeful IJSU Covasna, colonelul Gyorgy Alfons, iar la aceasta au participat un echipaj de descarcerare, o autospecială cu apă şi spumă, o ambulanţă SMURD de la Secţia de Pompieri Târgu Secuiesc şi şase ambulanţe din cadrul Serviciului Judeţean de Ambulanţă Covasna, a precizat Tolvaj Marius.

Purtătorul de cuvânt al Inspectoratului de Poliţie Judeţean Covasna, agent Nicoleta Marin, a precizat că, în urma cercetărilor, s-a stabilit că şoferul autoturismului, care circula din direcţia Braşov spre Târgu Secuiesc, a intrat pe contrasens şi s-a izbit frontal cu autoutilitara care circula regulamentar din sens opus.

Citeşte şi Accident cu patru victime pe DE 70, în Mehedinţi

DailyBusiness
Macron: Dialogul cu Putin ar trebui să aibă loc fără „prea mulți interlocutori, să fie un mandat clar”
Spynews
Top 10 cele mai sănătoase alimente din lume. Ele îți asigură aportul de vitamine de care ai nevoie
Fanatik.ro
Ce au pățit Giovanni Becali și soția sa însărcinată într-una dintre cele mai tari țări din Europa. Coșmarul a început la graniță
Capital.ro
Schimbare la ATM. Sunt înlocuite toate aceste bancomate. Anunț pentru cei care retrag sau depun numerar
Playtech.ro
Cine este Karina Pavăl, moștenitoarea Dedeman aflată în centrul tranzacției Carrefour
Adevarul
Un economist traduce ce ne spune ratingul Fitch: Dacă se face rotativa, ne așteaptă prăpastia
wowbiz.ro
Imagini cumplite de la priveghiul familiei moarte în accidentul din Iași! Diana va fi înmormântată ținându-și fetița în brațe: „Dacă te-ar fi cunoscut părinții tăi…”
Economica.net
Un nou model Dacia. Va fi electric şi nu e Spring
kanald.ro
Au apărut primele imagini de la înmormântarea afaceristului Sorin Iacob, a soției și bebelușului lor. Cei trei au fost înhumați împreună
iamsport.ro
HALUCINANT! Fostul mare fotbalist român, ajutat de fiul său să își ascundă infidelitățile de soție: 'Uneori băgam telefonul sub mașină! Primeam tot felul de poze, eram panicat că vede'
MediaFlux
Dezastru financiar pentru trei zodii. Ghinionistele horoscopului după 14 februarie
stirilekanald.ro
Diana va fi înmormântată cu onoruri militare. Viitoarea mămică a murit împreună cu fetița din pântec și cu soțul afacerist, Sorin Iacob, în tragedia din Iași
Cercei pentru ținute de seară: Cum să creezi un look sofisticat