Focuri de ARMĂ la CAPITOLIU. Un poliţist a fost rănit şi o FEMEIE este SUSPECTUL principal

Mai multe focuri de armă au fost trase joi după-amiază în apropierea unei clădiri-anexă a Senatului SUA din Washington. Capitoliul, sediul celor două camere ale Parlamentului, a fost închis şi zona încercurită de un cordon de securitate. Un poliţist a fost rănit şi transportat la spital, a declarat poliţia fără alte precizări. Potrivit presei americane, atacatorul ar fi o femeie, că ea ar fi fost prinsă şi s-ar afla în custodia poliţiei.
Sânziana Stancu
03 oct. 2013, 18:51
Focuri de ARMĂ la CAPITOLIU. Un poliţist a fost rănit şi o FEMEIE este SUSPECTUL principal

Poliţia a raportat joi că la Capitoliu (sediul Congresului american) s-au auzit focuri de armă în afara clădirii. Aceasta a fost închisă şi pusă sub paza trupelor de securitate, informează breitbart.com. Toate persoanele care se aflau în zona Curţii Supreme de Justiţie au fost evacuate de către autorităţile de securitate, precizează aceeaşi sursă.

Informaţiile privind numărul focurilor trase sunt contradictorii. Senatorul Roger Wicker a declarat că a auzit şase focuri de armă, în timp ce colegul său Bernie Sanders a numărat patru. Mai întâi s-au auzit două focuri de armă, apoi o serie de opt sau nouă împuşcături, scrie la rândul său The Washington Times.

Republicanii Gerald Connolly şi Matthew Cartwight aveau o discuţie în balconul exterior al Camerei când s-au auzit împuşcăturile. „Nu ştiam ce se întâmplă. Am crezut că se aud focuri de artificii”, a povestit Connolly. Imediat, un convoi de maşini de poliţie a venit pe Constitution Avenue, iar ofiţerii au înconjurat zona şi au securizat-o în jurul clădirii, aşteptând cu armele pregătite de tragere.

Ulterior, s-a aflat că persoana care trăsese cu arma a fost prinsă şi că, în schimbul de focuri între atacator şi trupele de securitate, un poliţist a fost rănit, fiind împuşcat în umăr de către atacatorul al cărui nume nu a fost încă dezvăluit. Poliţistul însoţea vizitatorii în clădire în momentul în care s-a petrecut incidentul armat, a mai precizat publicaţia americană.

Personalul din clădire a primit instrucţiuni să nu părăsească edificiul şi să nu stea în dreptul uşilor sau al ferestrelor, locuri prin care ar fi putut pătrunde gloanţele.

După aproximativ o oră, alerta a fost ridicată. Schimbul de focuri între poliţie şi persoana suspectă a avut loc în apropierea unei clădiri-anexă a Congresului Statelor Unite.

Incidentul a început la Casa Albă

Martorii oculari şi mai mulţi membrii ai personalului Congresului american au relatat că incidentul a început la Casa Albă, cu o urmărire între maşini, în apropiere de intrarea în reşedinţa Preşedintelui Statelor Unite, Barack Obama. O femeie a încercat să forţeze cu maşina una dintre bariere, potrivit unor surse media, potrivit Fox News.

Maşinile poliţiei au pornit în urmărirea maşinii femeii şi au ajuns la un semafor din apropierea clădirii Capitoliului. Femeia a fost blocată de maşinile poliţiştilor, moment în care s-au auzit împuşcăturile. Martorii oculari au povestit aceleiaşi surse că în maşina femeii se afla şi un copil. Nu se cunosc motivele pentru care femeia a comis aceste fapte şi nici identitatea şi starea ei fizică în urma acestui incident. Potrivit unor informaţii de presă, femeia ar fi murit când s-a izbit de maşinile poliţişti. Potrivit altor surse, ea s-ar afla în custodia poliţiei.

Incidentul armat de joi s-a petrecut în contextul în care guvernul SUA dezbate problema „şomajului Tehnic” în care instituţiile statului au intrat la începutul săptămânii, după ce bugetul pe 2014 nu a fost aprobat. De asemenea, incidentul vine şi după tragedia de luna trecută, de la baza navală militară din Washington.

DailyBusiness
Siegfried Mureșan avertizează că blocajul politic din România riscă să aducă extrema dreaptă la putere
Spynews
Apelul disperat al unei cântărețe din Australia. Fiica ei de 4 ani a fost răpită de la școală
Fanatik.ro
Carlos Mora, transfer în Franța? „Avem discuții. Suma este de câteva milioane euro!”
Capital.ro
Curs valutar luni, 12 octombrie. Cât valorează euro, dolarul american și lira sterlină la început de săptămână. BNR a publicat cele mai recente valori
Playtech.ro
Cine plătește pentru cheltuielile descoperite la ANM. Diana Buzoianu cere demisia șefei instituției și vorbește despre recuperarea banilor
Adevarul
Anunț-șoc în PSD: „Să ne pregătim de anticipate!” SURSE
wowbiz.ro
Imagini neașteptate cu Iulia Vântur și Salman Khan! Cei doi au fost surprinși în timpul unui ritual sacru și au stârnit reacții în rândul fanilor
Economica.net
Un nou model Dacia. Va fi electric şi nu e Spring
kanald.ro
Doi bărbați au fost sfâșiați de urs, în județul Maramureș! În ce stare au fost aduși cei doi la spital
iamsport.ro
Adi Mutu, discurs plin de emoție pentru fiul său: ”Nu e nici vina ta, nici vina mea că te-ai născut băiatul meu. Dar te iubesc orice ar fi și sunt cu tine”
MediaFlux
Traian Băsescu a recunoscut ce pensie are după recalculare. Câți bani primește lunar fostul președinte al României
stirilekanald.ro
Tren lovit de o dronă rusească, la granița cu Polonia. Oficialii străini trecuseră prin zonă cu doar câteva minute înainte