Ponta: Impozitul forfetar nu a fost cerut de FMI, este iniţiativa noastră

Introducerea impozitului forfetar nu este prevăzută în acordul convenit cu Fondul Monetar Internaţional, a declarat premierul Victor Ponta, în cadrul unui interviu la Antena 3, relatează Mediafax.
Iulian Tudor
05 oct. 2013, 15:59
Ponta: Impozitul forfetar nu a fost cerut de FMI, este iniţiativa noastră

Premierul a precizat că impozitul forfetar este o iniţiativă a Guvernului, aflată în prezent în Parlament spre adoptare.

„Forfetarul nu e prevăzut în acordul cu FMI, este iniţiativă a Guvernului preluată, şi din punctul meu de vedere bine gestionată, de ministrul Grapini, care a discutat de şase luni cu IMM-urile şi a venit cu proiectul de lege. Dacă Parlamentul îl va adopta, va însemna că pentru anumite tipuri de servicii – hotel, restaurant, frizerie- nu mai îţi iau niciun fel de impozit pe profit, toate celelalte, ai o taxă pe care o plăteşti anual şi nu mai vin să te întreb nimic altceva, cât ai făcut profit. Deci, asta nu e în acordul cu FMI”, a spus Ponta la Antena 3.

Proiectul de lege privind impozitul forfetar a fost aprobat, miercuri, de Guvern şi va fi transmis către Parlament. Sun incidenţa acestei impozitări intră opt coduri CAEN: hoteluri, restaurante, pensiuni, baruri, cafenele, service auto, vulcanizare şi spălătorii auto.

Grapini: Impozitul forfetar nu este o supraimpozitare, l-au cerut şi afaceriştii din alte domenii

Conform proiectului, barurile şi cafenelele amplasate central în Capitală sau în primele şapte mari oraşe vor plăti anual, în funcţie de suprafaţă, între 1.500 şi 3.400 euro, în timp ce în localurile din oraşe care nu sunt municipii vor achita între 310 euro şi 2.000 euro.

De asemenea, proprietarii hotelurilor de 4 şi 5 stele din Capitală vor plăti un impozit forfetar pe loc de cazare între 468 şi 891 de lei, un hotel de trei stele din Cluj va achita între 205 şi 244 lei, iar o unitate de 1-2 stele din Buşteni circa 120 lei, taxa pentru pensiune fiind cu 20% mai mică faţă de hotel.

Proprietarul unui restaurant cu o suprafaţă de 150 metri pătraţi din centrul Capitalei va plăti de la începutul anului viitor un impozit forfetar de 17.136 lei pe an (3.900 de euro), în timp ce pentru o shaormerie de peste 50 metri pătraţi se vor achita cel puţin 12.474 lei (2.835 euro).

Impozitul este prevăzut să fie aplicat începând cu anul viitor.

 

VEZI SI:

PDL: Masca de pe faţa USL a căzut. S-a dat startul majorării taxelor şi impozitelor

Guvernul aprobă impozitul forfetar. Ce se impozitează şi cu cât

DailyBusiness
Sondaj CURS: AUR conduce în intențiile de vot, cu 34%, în timp ce PSD crește, iar PNL pierde teren. 77% dintre români cred că țara merge într-o direcție greșită
Spynews
Andreea Tonciu a reacționat după criticile pe care le-a primit. Vedeta s-a fotografiat cu animale sălbatice: ”Nu erau sedate”
Fanatik.ro
„Are două viteze, încet și foarte încet, dar Hagi îl convoacă mereu!”. Notele lui Marcel Pușcaș după CFR Cluj- U Craiova 0-0
Capital.ro
Ai lucrat cu jumătate de normă? Când un an de muncă part-time înseamnă un an la pensie și când se calculează diferit
Playtech.ro
Un indicator de viteză este acoperit de crengi sau întors. Poți contesta amenda primită de la radar?
Adevarul
Trabant, mașina ridiculizată în Occident, dar așteptată ani întregi în comunism. Ce putea și ce nu putea să facă „Trabbi”
wowbiz.ro
EXCLUSIV | Nuntă și botez cu fast pentru Pescobar! Avem imaginile de la marele eveniment. Detalii și meniu de lux, dans romantic și sute de invitați
Economica.net
Un nou model Dacia. Va fi electric şi nu e Spring
kanald.ro
Focare de rabie în judeţul Suceava! Autorităţile au dispus măsuri de urgenţă
iamsport.ro
”El va fi antrenorul echipei naționale a României”. Mihai Bendeac, declarație uluitoare: ”Am lansat în univers această treabă”
MediaFlux
ANAF vizează din nou persoanele fizice! Românii pot primi decizii de impunere din oficiu
stirilekanald.ro
VIDEO UPDATE Călin Georgescu află marți dacă scapă de închisoare. Fostul candidat la prezidențiale a fost dus la DIICOT