SPITALUL GROAZEI la Braşov. Medicii de la Spitalul de copii operează pe o masă improvizată

Medicii de la Spitalul de Copii din Braşov operează pe o masă improvizată după ce masa chirurgicală s-a defectat acum câţiva ani. Mai mult, şi ustensilele sunt vechi, iar instituţia nu are bani să le înlocuiască.
Iulian Tudor
09 oct. 2013, 07:47
SPITALUL GROAZEI la Braşov. Medicii de la Spitalul de copii operează pe o masă improvizată

Medicii de la mai multe specialităţi operează pe o targă, aceasta fiind împrumutată de la serviciul de urgenţă, potrivit România TV. Pe această masă sunt operaţii copiii internaţi la mai multe secţii precum ORL, chirurgie plastică, oftalmologie. Nu de mult a cedat şi masa folosită pentru intervenţii ortopedice.

Mai mult, spitalul se confruntă şi cu o lipsă de medici şi asistente medicale.

Anual, în spitalul din Braşov sunt trataţi 1.500 de copii.